
AHK Business Outlook pentru România: Companiile germane se așteaptă la o încetinire a economiei și sunt pesimiste în privința viitorului
20 Noiembrie 2023
BizLawyerRezultatele sondajului global, coordonat de Camera de Comerț și Industrie a Germaniei (DIHK), realizat în rândul a peste 3.600 de companii germane care își desfășoară activitatea în străinătate și a companiilor care au legături strânse cu Germania, arată că nu există niciun semn de redresare puternică la nivel mondial, deoarece economia globală a redus motoarele în cursul anului.
![]() |
Situația economică a companiilor cu capital german din România s-a deteriorat în această toamnă, iar cele mai multe dintre acestea sunt pesimiste și în ce privește viitorul, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) în octombrie 2023. Principalele motive sunt incertitudinea cauzată de riscurile geopolitice și scăderea cererii pe fondul ratelor ridicate ale inflației și al nivelului dobânzilor, dar și lipsa de personal calificat și evoluția costurilor cu forța de muncă sunt motive de îngrijorare pentru multe companii. Sondajul evaluează atât situația economică, cât și situația afacerilor companiilor și oferă o imagine de ansamblu a celor mai importanți factori de risc economic din perspectiva companiilor. De asemenea, sunt enumerați factorii decisivi în luarea unei decizii investiționale.
Doar 17,1% dintre companiile intervievate se așteaptă ca situația economică a României să se îmbunătățească în următoarele 12 luni, față de 22% în primăvară, în timp ce 38% consideră că aceasta va rămâne neschimbată. Majoritatea (44,7%) consideră că situația economică se va deteriora (primăvara anului 2023: 26%).
În ce privește evoluția activității propriei companii, majoritatea (46,1%) consideră că aceasta va rămâne neschimbată, în timp ce 17,7% se așteaptă ca activitatea lor să se deterioreze în următoarele luni (primăvara 2023: 15,9%). Numărul celor care se așteaptă ca situația propriilor afaceri să se îmbunătățească a scăzut: doar 34,2% (primăvara 2023: 46,2%) dintre companii rămân optimiste.
Toate acestea au dus la o reducere a planurilor de investiții, iar intenția de a face noi angajări a scăzut. Peste 30% dintre respondenți declară că vor reduce investițiile (primăvară: 24,4%). Astfel, volumul investițiilor rămâne neschimbat pentru 38,2%, în timp ce 6,6% dintre companiile chestionate nu planifică nicio investiție pentru următoarele 12 luni. Doar un sfert dintre respondenți intenționează în continuare să crească investițiile pe plan local (primăvară 2023: 39,7%). De asemenea, este important să vedem în ce domenii fac investiții semnificative companiile germane din România și care sunt factorii care joacă un rol decisiv în acest sens.
Cei mai mulți (47,7%) dintre cei care se gândesc să realizeze investiții plănuiesc să investească în producție și fabricare, precum și în vânzări și marketing. Activitățile de cercetare și dezvoltare sunt, de asemenea, luate în considerare de către 22,3% dintre respondenți. Dimensiunea pieței și proximitatea față de clienți sunt cei mai importanți factori care influențează decizia investițională. România, cu cei 19 milioane de locuitori ai săi, apartenența la familia UE și apropierea de Europa de Vest, rămâne o opțiune bună pentru investitorii germani. Numărul de angajați rămâne constant în majoritatea companiilor (toamna 2023: 57,3%, primăvara 2023: 42,4%), scade însă semnificativ numărul companiilor care sunt dispuse să facă noi angajări (toamnă: 26,7%, primăvară: 41,7%).
Companiile cu capital german din România consideră că cererea scăzută de produse și servicii (63%) și lipsa de personal calificat (61%) sunt cele mai mari riscuri, dar și costurile cu forța de muncă (51%) și condițiile-cadru politico-economice (43%) provoacă, de asemenea, îngrijorare în rândul respondenților.
Pe lângă opțiunile de răspuns, companiile au avut posibilitatea de a indica și alți factori care joacă un rol decisiv pentru investițiile pe plan local. Acestea au menționat lipsa de predictibilitate din cauza deselor schimbări legislative, cum ar fi modificările codului fiscal, situația economică și geopolitică internațională și cererea din partea clienților lor, care a scăzut brusc. „În ciuda tuturor provocărilor și riscurilor, perspectivele pentru companiile germane din România și pentru relațiile economice bilaterale sunt bune și cred că România va continua să atragă noi investiții. Însă, după cum arată încă o dată rezultatele acestui sondaj, pentru asta este nevoie de un mediu economic favorabil afacerilor, competitiv și, mai presus de toate, predictibil”, declară Sebastian Metz, director general al AHK România.
Rezultatele sondajului global, coordonat de Camera de Comerț și Industrie a Germaniei (DIHK), realizat în rândul a peste 3.600 de companii germane care își desfășoară activitatea în străinătate și a companiilor care au legături strânse cu Germania, arată că nu există niciun semn de redresare puternică la nivel mondial, deoarece economia globală a redus motoarele în cursul anului. În consecință, companiile germane sunt mai puțin optimiste în ceea ce privește evoluția economică în cadrul amplasamentelor investiționale în care activează pe plan internațional în toamna anului 2023 decât erau în primăvară.
În Europa, așteptările privind evoluția economică sunt negative și s-au înrăutățit semnificativ în unele cazuri față de sondajul anterior. În proporție de 46%, cererea scăzută este apreciată în prezent ca fiind cel mai mare risc pentru afaceri la nivel mondial, urmată de politicile economice (42%) și de lipsa de personal calificat (37%). „Scăderea cererii din China și riscurile geopolitice au un impact negativ asupra afacerilor companiilor germane active la nivel mondial", spune Volker Treier, șeful departamentului de comerț exterior al DIHK. Rezultatele complete ale AHK World Business Outlook, realizat la nivel global, pot fi consultate aici (în limba engleză).
---
Sondajul "AHK World Business Outlook" a fost realizat în perioada 25 septembrie - 20 octombrie 2023. Conflictul din Orientul Mijlociu, care a izbucnit la 7 octombrie, nu a avut un impact semnificativ asupra așteptărilor companiilor în perioada de desfășurare a sondajului. Au participat 76 de companii din România, dintre care mai mult de jumătate (54%) activează în industrie și construcții, 30% în sectorul serviciilor și 16% sunt companii din comerț.
Despre AHK România
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 620 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 620 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3281 / 18726 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LadyLawyer | Profesia de avocat ar avea mult de suferit fără empatia și emoția tipic feminine. Ana Popa, Managing Associate al Țucă Zbârcea & Asociații: ”Sfătuiesc pe oricine, care nu a lucrat cu o femeie avocat până acum, să o facă și va observa că avem abordări inovatoare, suntem foarte flexibile, avem o capacitate unică de multitasking și adaptabilitate. În plus, venim întotdeauna cu o perspectivă diferită asupra lucrurilor și aducem un plus de creativitate”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
Cum lucrează echipa NNDKP, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept ”prima opțiune pentru aspecte de concurență și ajutor de stat cu un grad ridicat de complexitate”, în astfel de proiecte și care sunt dificultățile cu care se confruntă clienții | Anca Diaconu, Partener NNDKP: ”Deși există multiple programe destinate susținerii investițiilor, criteriile de eligibilitate și condițiile specifice sunt, adesea, ambigue, iar interpretarea acestora nu este întotdeauna unitară”
Bulboacă & Asociații asistă Eazy Asigurări în tranzacția strategică cu Autonom Group
Lady Lawyer | De vorbă cu Anda Călin - Managing Associate, Bohâlțeanu & Asociații: ”Prezența feminină este din ce în ce mai proeminentă în domeniul avocaturii de business, inclusiv în poziții de management. Atenția unei femei este cu precădere orientată spre detalii și o mai bună organizare”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...