ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii
 

KINSTELLAR ROMANIA

Bogdan Bibicu, Partener
Contact:
Strada: Nicolae Iorga nr. 8, Sector 1, Bucureşti
Telefon: 021 307 1500
Fax: 021 307 1555

Activitate profesională:

Bogdan Bibicu şi-a început cariera la biroul din Bucureşti şi din Londra al Linklaters. Din 2009, el este partener şi coordonator al departamentului Banking & Finance la Kinstellar.

Bogdan Bibicu are o experienţă semnificativă în ceea ce priveşte consultanţa acordată băncilor locale şi internaţionale, finanţatorilor din cadrul contractelor de împrumut sindicalizate şi bilaterale. De asemenea, a câştigat experienţă în tranzacţiile ce implică finanţarea de active şi proiecte cu o specializare mai ales pe finanţarea unor proiecte de infrastructură. Alte domenii de activitate în care Bogdan a dobândit cunoştinţe şi experienţă solide sunt procesele de privatizare din România, fuziunile şi achiziţiile private şi publice, proiectele în sectorul energetic şi imobiliar.

Tranzacţii importante în care a fost implicat recent include printre altele:

—     Consultanţă juridică acordată unui consorţiu format din importante bănci internaţionale în legătură cu restructurarea unor credite de peste 16 miliarde de euro ale producătorului mondial de componente auto Schaeffler, atrase pentru achiziţia grupului Continental. Aceasta a fost cea mai mare restructurare de credite din anul 2009 (tranzacţie multi-jurisdicţională care a acoperit şi România).
—     Consultanţă juridică acordată unui consorţiu format din importante bănci internaţionale în legătură cu finanţarea în valoare de aproximativ 700 milioane de euro acordată CVC pentru achiziţionarea filialelor Inbev din Europa Centrală şi de Est. (tranzacţie care a acoperit, printre altele, România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru).
—     Consultanţă juridică acordată sindicat format din importante bănci internaţionale in legătură cu restructurarea unei finanţări în valoare de 2.5 miliarde de dolari acordată unui important grup energetic european.
—     Consultanţă juridică acordată unui consorţiu format din importante bănci internaţionale în legătură cu restructurarea unui credit de peste o sută de milioane euro oferit unui important grup european din industria căilor ferate (incluzând filialele din România).
—     Consultanţă juridică acordată mai multor bănci finanţatoare în legătură cu restructurarea mai multor credite acordate unor investitori din domeniul imobiliar pentru dezvoltarea unor centre comerciale şi de birouri în România.
—     Consultanţă juridică acordată sindicat format din importante bănci internaţionale in legătură cu finanţarea, printre altele, a proiectelor unui important grup energetic european.

Studii :

—     Licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în anul 2002
—     Diplomă de masterat în drept comunitar la Centrul de Studii Economice şi Administrative al Universităţii Bucureşti
—     Diplomă în Studii Europene la Universitatea Freie, Berlin, Germania.

Barouri în care a fost admis: Baroul Bucureşti

Limbi straine: Engleză, Franceză

 
CELE MAI COMENTATE
VIZUALIZATE
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP aniversează 35 de ani de activitate | Firma fondată de Manuela și Ion Nestor demarează un proces strategic de remodelare a structurii sale de management: Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru devin Parteneri Executivi, domeniile esențiale pentru buna funcționare a firmei vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor
Studiul CMS European M&A 2025: Romania - locul 2 în CEE, cu o creștere de 80% | Horea Popescu (Managing Partner - CMS România): “Numărul de tranzacții în care CMS a oferit consultanță în regiune a crescut cu peste 30% față de 2023, fiind al doilea cel mai mare număr de tranzacții înregistrat din 2014 și până acum”. Rodica Manea (Partener): “În perspectivă, este important ca achizitorii să rămână agili și să păstreze un echilibru între încrederea într-o piață în continuă evoluție și provocările de reglementare”
LadyLawyer | La Popescu și Asociații, femeile avocat sunt apreciate și evaluate în raport de criterii reale de succes, meritul și performanța fiind singurele repere pentru avansarea în carieră. Adina Vlaicu, Partener: ”Nu m-am confruntat cu stereotipuri, întrucât în firma noastră nu găsești un avocat, ci o echipă înzestrată cu abilități profesionale remarcabile și concentrată pe rezultate, care valorizează relațiile de încredere și respect reciproc”
LadyLawyer | Doamnele avocat dau forță echipei Mitel & Asociații, firmă în care competența, capacitatea de gândire creativă, abilitățile analitice și atenția la detalii clădesc cariere solide. De vorbă cu avocatele firmei despre avocatura de business devenită un mediu accesibil avocaților care vor să facă performanță, indiferent de gen
Gruia Dufaut & Asociații obține în apel anularea deciziei de dizolvare pentru Asociația Salvați Bucureștiul, cerută de dezvoltatorul One Properties
LadyLawyer | Profesia de avocat ar avea mult de suferit fără empatia și emoția tipic feminine. Ana Popa, Managing Associate al Țucă Zbârcea & Asociații: ”Sfătuiesc pe oricine, care nu a lucrat cu o femeie avocat până acum, să o facă și va observa că avem abordări inovatoare, suntem foarte flexibile, avem o capacitate unică de multitasking și adaptabilitate. În plus, venim întotdeauna cu o perspectivă diferită asupra lucrurilor și aducem un plus de creativitate”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
Cum lucrează echipa NNDKP, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept ”prima opțiune pentru aspecte de concurență și ajutor de stat cu un grad ridicat de complexitate”, în astfel de proiecte și care sunt dificultățile cu care se confruntă clienții | Anca Diaconu, Partener NNDKP: ”Deși există multiple programe destinate susținerii investițiilor, criteriile de eligibilitate și condițiile specifice sunt, adesea, ambigue, iar interpretarea acestora nu este întotdeauna unitară”
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...