Cum acționează avocații Schoenherr în mandatele de Concurență. Georgiana Bădescu, Partener: Avem beneficiul unui know-how extraordinar la nivel european și regional, pe care îl fructificăm deplin în interesul clienților. Echipa e orientată în permanență spre învățare și perfecționare
23 Mai 2019
Andrei DelcetFirma acoperă gama completă de servicii în materie de concurență, pentru un portofoliu de clienți care s-a diversificat foarte mult în ultimii doi ani.
Georgiana Bădescu, Partener, coordonatoarea practicii de drept european si dreptul concurentei în cadrul Schoenherr si Asociatii SCA |
Echipa de concurență din cadrul biroului local al firmei Schoenherr a obținut rezultate remarcabile în ultimii ani, atât pe linia asistenței în anchetele sectoriale și investigațiile derulate de Consiliul Concurenței, cât și în privința asistării companiilor în procesul de autorizare a concentrărilor economice. Consultanța în proiecte de conformare reprezintă un pilon important al activității, iar în proiectele de ajutor de stat serviciile oferite acoperă de la analize de compatibilitate a unei măsuri cu legislația în vigoare, până la asistență în investigații ale Comisiei Europene, în astfel de cazuri avocații din București colaborând cu colegii specializați din birourile Schoenherr din Viena și Bruxelles.”Activăm într-o arie de drept în care înțelegerea industriei și business-ului fiecărui client sunt esențiale pentru a ne permite să facem recomandări adecvate. În acest context, echipa noastră este orientată în permanență spre învățare și perfecționare”, a declarat Georgiana Bădescu, Partener, coordonatoarea practicii de drept european și dreptul concurenței în cadrul Schoenherr și Asociații SCA, într-un interviu acordat BizLawyer.
La începutul anului 2017, Georgiana Bădescu a preluat coordonarea departamentului și, de atunci, echipa specializată în Dreptul concurenței a crescut rapid. ”În prezent, avem o echipă de cinci avocați care acoperă exclusiv activități de drept european și dreptul concurenței și suntem în căutarea unui nou coleg. În plus, avem și beneficiul unui know-how extraordinar la nivel european și regional, pe care îl fructificăm deplin în interesul clienților noștri”, a nuanțat partenerul Schoenherr.
Georgiana Bădescu spune că o latură importantă a activității este orientată spre a le acorda sprijin viitorilor avocați în a înțelege această arie de practică. În fiecare an, prin programele de vară ale firmei, este recrutat câte un student care devine membru cu drepturi depline al echipei pe perioada internship-ului. ”Sunt foarte mândră că lucrul cu noi a influențat deciziile de continuare a studiilor în domeniul concurenței în cazul a doi dintre internii noștri din ultimii doi ani, care studiază acum specializări în dreptul concurenței la universități de prestigiu din Londra și Paris”, a arătat avocatul.
Firma acoperă gama completă de servicii în materie de concurență, pentru un portofoliu de clienți care s-a diversificat foarte mult în ultimii doi ani. ”Suntem practic prezenți, prin proiectele asistate, în majoritatea industriilor cheie din România”, a adăugat coordonatoarea practicii.
Schoenherr și Asociații asistă companii multinaționale și locale active în domenii precum servicii financiare, asigurări, bunuri de larg consum, retail, farmaceutice, materiale de construcții, energie, IT&C, telecomunicații, industria chimică, turism etc.
Principalele direcții urmărite în această perioadă de către Consiliul Concurenței. Ce ar trebui să știe firmele
Potrivit coordonatoarei practicii de drept european și dreptul concurenței din cadrul Schoenherr și Asociații, asociațiile profesionale și membrii acestora continuă să suscite interesul autorității de concurență, fiind analizate cu predilecție schimburile de informații între concurenți, fie cu ocazia întâlnirilor de lucru, fie prin anumite raportări statistice.
”Cred că atât companiile, cât și reprezentanții asociațiilor ar trebui să aibă în vedere o analiză a fluxurilor de lucru tipice în cadrul fiecărei asociații, din perspectiva regulilor de concurență. Percepția mea este că mare parte din cartelurile sancționate în România de-a lungul timpului nu au avut la bază intenții reale de încălcare sau eludare a regulilor, ci necunoașterea acestora”, a explicat Georgiana Bădescu.
În opinia sa, orice asociație ar trebui să implementeze o politică scrisă, care să guverneze interacțiunile cu și între companiile membre, de la delimitarea subiectelor de discuție permise și nepermise, având în vedere specificul industriei, până la circularea în avans a unei agende a întâlnirilor, moderarea discuțiilor între membri pentru a evita ajungerea într-o zonă de risc, sau ținerea unor minute detaliate ale discuțiilor etc.
Totodată, avocatul avertizează că vor fi întotdeauna de interes posibilele înțelegeri pe prețuri, fie între concurenți, fie în relațiile verticale, de tip furnizare, precum și împărțirea de piață sau clientelă.
O altă direcție relativ constantă a Consiliului Concurenței este atenția acordată asigurării unui climat concurențial în cadrul procedurilor de achiziție. Georgiana Bădescu spune că este important de semnalat că inclusiv comportamentul autorității contractante poate fi sancționat de către Consiliul Concurenței. Instituția a aplicat deja o astfel de sancțiune chiar autorității contractante în calitatea sa de „facilitator‟ al unui cartel între participanții la licitații. ”Așadar, trebuie acordată atenție inclusiv instruirii angajaților companiei care sunt implicați în organizarea de licitații, pentru a evita orice zonă de risc. Trebuie menționat că autoritatea de concurență poate investiga orice tipuri de licitații, publice sau private. De asemenea, în măsura în care ar fi nevoie de participarea la o licitație în consorțiu cu unul sau mai mulți jucători sau cu sprijinul unui subcontractant, o evaluare prealabilă a riscurilor concurențiale este obligatorie”, a nuanțat coordonatoarea practicii de concurență de la Schoenherr și Asociații.
Echipa Schoenherr, implicată în cele mai mari investigații aflate în derulare sau finalizate de Consiliul Concurenței
Asistența în anchetele sectoriale și investigațiile derulate de Consiliul Concurenței are o pondere importantă în volumul de activitate al echipei coordonate de Georgiana Bădescu. În ultimii doi ani, avocații Schoenherr au fost implicați în cele mai mari investigații aflate în derulare sau finalizate de Consiliul Concurenței.
”Ne putem mândri cu rezultate pozitive remarcabile, precum obținerea scutirii de amendă pentru companii pe care le-am asistat, obținerea reducerii cuantumului unor amenzi, sau aplicarea de către autoritatea de concurență în premieră a unor măsuri”, a arătat Georgiana Bădescu.
Un alt pilon important al activității echipei de concurență a firmei Schoenherr este asistența în proiecte de conformare.
Pe de o parte, avocații își asistă clienții în legătură cu evaluarea diferitelor propuneri de diversificare a business-ului, prin încheierea de parteneriate (e.g., distribuție, agenție, franciză) sau alte chestiuni cu implicații concurențiale ce apar în activitatea lor curentă de afaceri. Pe de altă parte, sunt implicați în auditarea unor practici trecute sau aflate în derulare, din perspectiva verificării conformității acestora cu regulile de concurență și a necesității actualizării procedurilor interne de conformitate. Echipa coordonataă de Georgiana Bădescu este implicată și în pregătirea sau revizuirea/actualizarea politicilor de conformitate – conduri de conduită pentru asociații, manuale antitrust și politici interne aferente diverselor fluxuri de lucru pentru companii – sau în verificarea gradului de conformare și testarea reacțiilor angajaților, prin simularea unor inspecții (mock dawn raids). De asemenea, definește pentru clienți programe personalizate de training pe aspecte de drept al concurenței, pe care le implementează ca parte a măsurilor de asigurare a conformării.
”Cred că este important de punctat aici Ghidul de Conformitate introdus anul trecut de Consiliul Concurenței. Cred că acest ghid este un punct de reper important, cu precădere pentru companiile mici și mijlocii care nu beneficiază de suportul curent al unui avocat specializat în concurență. Pentru a evita însă riscuri inutile, având în vedere gradul ridicat de tehnicitate, aș recomanda chiar și acestor companii consultarea unui avocat specializat”, arată partenerul Schoenherr.
În considerarea numărului ridicat de cazuri care au implicat și asociațiile, dar și a practicii autorității care poate suferi ajustări în timp, Consiliul Concurenței lucrează la un ghid similar dedicat asociațiilor. ”Cred că un astfel de ghid va fi binevenit pentru a trasa un cadru de evaluare clar, inclusiv pentru autoritate”, a subliniat Georgiana Bădescu.
Intră pe www.in-houselegal.ro pentru a vedea opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în companii importante, urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității in-house și propune subiecte. Suntem alături de tine!
Practică solidă în legătură cu autorizarea concentrărilor economice. Spectru larg de servicii în proiecte de ajutor de stat
Biroul local Schoenherr are și una dintre cele mai active practici de pe piață în legătură cu asistarea companiilor în procesul de autorizare a concentrărilor economice. Conform clasificărilor internaționale emise de MergerMarket, firma de avocați a fost cotată pe prima poziție după numărul de astfel de proceduri asistate în anul 2018 în România. ”Acest lucru se datorează faptului că firma noastră are una dintre cele mai active echipe de fuziuni și achiziții de pe piața locală și din regiune”, explică Georgiana Bădescu.
În ultimul an, Schoenherr a acordat asistență în legătură cu procedurile de autorizare a concentrărilor economice pe piețe precum cea a produselor farmaceutice, servicii financiare, vopseluri decorative, echipamente frigorifice pentru sectoarele comercial și industrial, produse electronice, cosmetice etc. Totodată, a derulat analize complexe cu privire la implicațiile în domeniul concurenței ale unor posibile tranzacții de fuziuni și achiziții în domenii precum asigurări, telecomunicații, bănci etc.
Activitatea recentă include și o procedură de notificare a concentrării economice derulate la Direcția Generală de Concurență a Comisiei Europene (DG Comp), în urma căreia Schoeherr a obținut autorizarea achiziției de către PHOENIX a Farmexim SA și Help Net Farma SA.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit că echipa coordonată de Georgiana Bădescu asistă clienți într-o serie de proiecte de ajutor de stat. Serviciile oferite acoperă un spectru larg, de la analize de compatibilitate a unei măsuri cu legislația în vigoare, până la asistență în investigații ale Comisiei Europene, în astfel de cazuri, avocații români lucrând împreună cu colegii specializați din birourile Schoenherr din Viena și Bruxelles. Totodată, echipa este implicată în evaluarea riscurilor de declarare/recuperare a unui ajutor declarat ilegal în cadrul derulării de analize due diligence în vederea realizării de tranzacții de fuziuni și achiziții.
Georgiana Bădescu este în topul celor mai buni avocați de Concurență de pe piața locală, evidențiați de Legal 500. Ea este recunoscută în ultima ediție drept ”Leading lawyer”, fiind unul dintre cei 4 avocați care au primit această distincție.
Ghidul juridic internațional amintește că Schoenherr și Asociații SCA a reușit recent să ”pareze” o investigație a Consiliului Concurenței din România privind angajamentele de nediscriminare pentru Vodafone România. Coordonatoarea acestei practici, partenerul Georgiana Bădescu, a condus acest proiect și are o experiență deosebită în investigațiile autorității de concurență pe piața telecom. În plus față de anchete și investigații, avocații asistă clienții în litigii în materie de concurență, programe de conformare, chestiunile legate de ajutoare de stat și revizuiri ale contractelor.
Și Chambers Europe laudă activitatea avocaților de concurență de la Schoenherr și Asociații, arătând că Georgiana Bădescu a câștigat aprecierea comentatorilor pieței prin succesul avut în construirea unei practici puternice care să cuprindă atât controlul fuziunilor, cât și investigațiile autorității de concurență.
Anul acesta, Georgiana Bădescu a câștigat premiul Client Choice exclusiv pentru România la categoria Concurență & Antitrust, ea primind acest premiu în fiecare an, din 2015.
Intră pe LadyLawyer.ro și află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante firme de pe piața locală.
Ghidul juridic internațional amintește că Schoenherr și Asociații SCA a reușit recent să ”pareze” o investigație a Consiliului Concurenței din România privind angajamentele de nediscriminare pentru Vodafone România. Coordonatoarea acestei practici, partenerul Georgiana Bădescu, a condus acest proiect și are o experiență deosebită în investigațiile autorității de concurență pe piața telecom. În plus față de anchete și investigații, avocații asistă clienții în litigii în materie de concurență, programe de conformare, chestiunile legate de ajutoare de stat și revizuiri ale contractelor.
Și Chambers Europe laudă activitatea avocaților de concurență de la Schoenherr și Asociații, arătând că Georgiana Bădescu a câștigat aprecierea comentatorilor pieței prin succesul avut în construirea unei practici puternice care să cuprindă atât controlul fuziunilor, cât și investigațiile autorității de concurență.
Anul acesta, Georgiana Bădescu a câștigat premiul Client Choice exclusiv pentru România la categoria Concurență & Antitrust, ea primind acest premiu în fiecare an, din 2015.
Intră pe LadyLawyer.ro și află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante firme de pe piața locală.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 1713 / 1855 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Schoenherr lansează a patra ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 18.000 lei
Decizie de referință în domeniul energiei regenerabile: Curtea Constituțională admite sesizarea de neconstituționalitate referitoare la supraimpozitarea producătorilor de energie din surse regenerabile
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Avocații WH Simion & Partners se așteaptă ca practica de protecție a datelor cu caracter personal să devină și mai relevantă, având în vedere că, în următorii ani, reglementările ar putea să evolueze pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul lucrurilor (IoT) și blockchain-ul. Despre proiectele „flagship” ale echipei, într-o discuție cu Cosmina Simion (Managing Partner) și Petrus Partene (Senior Associate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...