ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”

09 Aprilie 2025   |   Ștefania Enache

În munca derulată de un avocat, femeie sau bărbat, important este clientul și rezultatul obținut pentru el, spune Monia Dobrescu

Monia Dobrescu, Partener Muşat & Asociaţii

 
 
Doamnele dovedesc zi de zi faptul că avocatura nu mai este de foarte mult timp o profesie în care domină bărbații. Reprezentantele sexului frumos au reușit să se impună în acest domeniu, arătând că succesul este rezultatul muncii dedicate, al perseverenței și spiritului competitiv, al atenției la detalii. Managementul activității într-o industrie atât de dinamică, așa cum este avocatura de business, necesită implicare totală, dar și promptitudine și capacitate mare de a rezista la stresul cotidian.  „A fi femeie azi, în general, și femeie în lumea avocaturii de business, în special, înseamnă a naviga într-un peisaj în permanentă schimbare, unde găsim multe provocări, unele foarte dificile, dar în care avem și o serie de oportunități”, punctează Monia Dobrescu, Partener Mușat & Asociații.


Femeile din avocatură au posibilitatea, prin munca lor, prin rezultatele obținute, dar și prin realizărilor lor, să contribuie la schimbarea percepțiilor tradiționale despre rolurile de gen în profesia juridică.

În acest context, Monia Dobrescu amintește faptul că o serie de femei din lumea avocaturii s-au dovedit a fi mentori pentru noile generații de avocate, contribuind la creșterea și dezvoltarea profesională a acestora. „ Avem în avocatură și femei lider, fiind cunoscut că tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”, nuanțează Partenerul Mușat & Asociații.

În această profesie complexă și complicată, femeile avocat se remarcă prin empatie, implicare, putere de muncă și reziliență, abilități excelente de comunicare și capacitatea de a înțelege nevoile clientului. Totodată, ele au o abilitate naturală de a-i motiva pe cei din jur și de a crea un mediu pozitiv de lucru, încurajând dezvoltarea personală. „Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic”, subliniază interlocutoarea BizLawyer.

--------------------------------------------------------------------------

                        Citește și

→   LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”

--------------------------------------------------------------------------

Se mai păstrează reminiscențe ale stereotipurilor tradiționale de gen

Chiar dacă nu mai atinge nivelul înregistrat în urmă cu ceva timp, iar societatea a evoluat enorm în ultimii ani, există în continuare situații în care doamnele se confruntă cu reminiscențe ale stereotipurilor tradiționale de gen. „Din păcate, lucrul acesta poate influența relațiile dintre colegi sau chiar dintre avocați și clienți, avocați și alte persoane în raporturile care se creează în acordarea asistenței juridice”, atrage atenția avocatul.

Partenerul Mușat & Asociații își argumentează punctul de vedere precizând că apar cazuri în care bărbații sunt percepuți a fi mai autoritari sau mai pragmatici, în timp ce femeilor li se atribuie alte calități, cum ar fi orientarea lor naturală spre diplomație, spre colaborare, spre găsirea unor soluții pașnice. „Criteriile care ar măsura just valoarea și succesul unui avocat nu ar trebui să se raporteze la diferențele de gen, ci mai degrabă la competențele acestuia, rezultatele sale profesionale, contribuția față de comunitate etc.”, apreciază Monia Dobrescu.

Deși  există concepția că bărbații se descurcă mai bine în tehnologie, femeile au arătat contrariul, excelând și în această direcție și contribuind semnificativ la inovații și dezvoltări în acest domeniu. „Abilitățile din domeniul tehnologic sunt determinate mai degrabă de nivelul de educație, mediul de dezvoltare, interesele personale, structura personalității, diverse oportunități de învățare pe care o persoană le-a avut pe parcursul vieții etc”, consideră interlocutoarea BizLawyer.



     Citește și

→   Fondul regional de private equity Booster Capital a ajuns la un acord pentru achiziția unei participații semnificative în compania românească Bisbag


→   Fondul de private equity Trinity Investments Management are în vizor pentru achiziții două companii poloneze și una românească din domeniul alimentar



→   MaxBet România, în proces avansat de vânzare prin Oakvale Capital | Doi jucători strategici, listați la Londra, printre ofertanți




De altfel, Monia Dobrescu precizează faptul că este de necontestat rolul tehnologiei în viețile noastre. În plus, în avocatură a îmbunătățit semnificativ eficiența și calitatea muncii specialiștilor. Astfel, de la automatizarea diverselor activități și până la accesul facil la diverse informații ți resurse online, tehnologia a adus industria juridică într-o altă eră, în care nimic nu este mai ușor decât să te vezi cu un client care este la mii de kilometri distanță sau cu un coleg care are termen într-un alt oraș. „În perioada pandemiei, tehnologia a fost esențială pentru a păstra un mediu de lucru sigur și a facilitat menținerea unei comunicări permanente și facile, chiar și în condițiile lucrului de la distanță. Deși online-ul s-a dezvoltat rapid într-o situație de criză, astăzi continuăm să simțim beneficiile lui”, detaliază Partenerul Mușat & Asociații.

În munca derulată de un avocat, femeie sau bărbat, important este clientul și rezultatul obținut pentru el. Acesta este și motivul pentru care diferențele de gen nu au ce căuta atunci când vine vorba despre alegerea furnizorului de servicii juridice. Prin urmare, atunci când are o speță, un client nu ar trebui să facă diferența între o femeie sau un bărbat avocat, ci trebuie să aleagă cel mai potrivit avocat care și-a demonstrat competența în acel domeniu. „Dacă avocatul acela se dovedește a fi o femeie, atunci sunt șanse mari ca acest client să beneficieze de o abordare holistică, în care avocata se preocupă de a obține un rezultat excelent pentru el, luînd în considerare interesele lui, impactul unor rezultate posibile ale dosarului, arătând o atenție sporită la detalii, o adaptabilitate remarcabilă și abordând o atitudine colaborativă și pragmatică, orientată spre soluții”, transmite Monia Dobrescu.

                        Citește și


→   Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”


→   Lady Lawyer | De vorbă cu Ana-Maria Baciu, Managing Partner, BACIU PARTNERS: ”Experiența mea a arătat de cele mai multe ori că diferențele nu există între femei și bărbați, cât între oameni mai dispuși, și respectiv mai puțin dispuși, să accepte, să înțeleagă și să îmbrățișeze schimbarea, de orice fel ar fi aceasta”



 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17 / 1972
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Sebastian Guţiu, Schoenherr şi Asociaţii: Dezvoltatorii și investitorii imobiliari sunt tot mai interesați de diversificarea portofoliilor
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la semnarea unui contract EPC și O&M pentru un parc fotovoltaic de 265 MW din Dâmbovița
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
The Legal 500 EMEA, ediția 2025 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Foarte multe nume noi și anul acesta printre avocații considerați ‘Leading individuals’, ‘Next Generation Partners’ și ‘Rising Stars’
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...