ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

MAE a procesat, în 2024, circa 80.000 de solicitări de vize de angajare în muncă pentru străini

20 Martie 2025   |   Agerpres

Dintre solicitările de vize de angajare în muncă, au fost eliberate 60.000 (+20%), 19.000 au fost respinse (+12%), iar 1.000 au fost anulate sau revocate (de cinci ori mai puţine comparativ cu anul precedent).

 
 
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a procesat, în 2024, aproximativ 80.000 de solicitări de vize de angajare în muncă, în creştere cu 11% faţă de anul 2023, a declarat Mădălina-Gabriela Tarcan, agent consular, Direcţia Monitorizare şi Coordonare Vize, Centrul Naţional de Vize din MAE, la un Business Breakfast organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).

Dintre solicitările de vize de angajare în muncă, au fost eliberate 60.000 (+20%), 19.000 au fost respinse (+12%), iar 1.000 au fost anulate sau revocate (de cinci ori mai puţine comparativ cu anul precedent). Cei mai mulţi străini angajaţi cu contract de muncă în ţara noastră provin din Nepal, Sri Lanka, India, Bangladesh şi Pakistan.


Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a organizat un nou eveniment din seria Business Breakfast la Palatul CCIB, cu tema "Importul forţei de muncă şi noile reglementări în legislaţia muncii", la care au luat parte peste 80 de antreprenori, manageri şi consultanţi.

"Am organizat acest eveniment, al doilea pe acest subiect, la solicitarea comunităţii de afaceri cu scopul de a continua dialogul cu reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniu, astfel încât să obţinem informaţii valoroase privind particularităţile procesului legal de import al forţei de muncă, în contextul intrării depline a României în spaţiul Schengen şi al modificărilor aduse cadrului legal. Este esenţial să înţelegem impactul acestor schimbări asupra companiilor noastre şi să identificăm soluţii eficiente pentru a ne adapta la noile realităţi, astfel încât să valorificăm această oportunitate pentru a soluţiona problema deficitului cronic de forţă de muncă", a declarat Iuliu Stocklosa, preşedintele CCIB, în deschiderea ediţiei, citat într-un comunicat al CCIB.

Invitaţii speciali au fost: Larisa Otilia Papp, director al Direcţiei Control Relaţii de Muncă, Inspecţia Muncii, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS), comisarul-şef Sorin Enache, şeful Serviciului pentru Imigrări al judeţului Ilfov, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) şi Mădălina-Gabriela Tarcan (MAE), care au abordat aspecte legale, tehnice şi practice privind importul de forţă de muncă.

Principalele subiecte abordate au vizat: încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, procedura de eliberare a avizelor de muncă, condiţiile în care un lucrător străin poate lucra în baza mai multor contracte, principalele obligaţii ale angajatorilor care lucrează cu forţă de muncă din afara Uniunii Europene, documentele verificate de angajaţii inspectoratelor teritoriale de muncă, inclusiv aspecte practice privind munca nedeclarată, regimul de muncă al studenţilor străini, cadrul legal pentru procesarea cererilor de viză, conţinutul dosarului de cerere de viză, pregătirea interviului consular, provocările generate de fenomenul migraţiei ilegale. În context, a fost subliniată importanţa derulării corecte a procesului de recrutare, care trebuie să ţină seama atât de particularităţile culturale din ţara de origine a lucrătorului, cât şi de specificul muncii din ţara de destinaţie.

O alternativă interesantă la soluţionarea deficitului de forţă de muncă a oferit chestorul de poliţie penitenciară dr. Dan Halchin, director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), care a vorbit pe larg despre avantajele pe care le au antreprenorii care lucrează cu forţă de muncă din acest segment, se arată în comunicat.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 18726
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LadyLawyer | Profesia de avocat ar avea mult de suferit fără empatia și emoția tipic feminine. Ana Popa, Managing Associate al Țucă Zbârcea & Asociații: ”Sfătuiesc pe oricine, care nu a lucrat cu o femeie avocat până acum, să o facă și va observa că avem abordări inovatoare, suntem foarte flexibile, avem o capacitate unică de multitasking și adaptabilitate. În plus, venim întotdeauna cu o perspectivă diferită asupra lucrurilor și aducem un plus de creativitate”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
Cum lucrează echipa NNDKP, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept ”prima opțiune pentru aspecte de concurență și ajutor de stat cu un grad ridicat de complexitate”, în astfel de proiecte și care sunt dificultățile cu care se confruntă clienții | Anca Diaconu, Partener NNDKP: ”Deși există multiple programe destinate susținerii investițiilor, criteriile de eligibilitate și condițiile specifice sunt, adesea, ambigue, iar interpretarea acestora nu este întotdeauna unitară”
Bulboacă & Asociații asistă Eazy Asigurări în tranzacția strategică cu Autonom Group
Lady Lawyer | De vorbă cu Anda Călin - Managing Associate, Bohâlțeanu & Asociații: ”Prezența feminină este din ce în ce mai proeminentă în domeniul avocaturii de business, inclusiv în poziții de management. Atenția unei femei este cu precădere orientată spre detalii și o mai bună organizare”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...