
POPESCU & ASOCIAȚII SPRL

Contact:
Cube Victoriei Center, Etaj 13
Str. Buzești nr. 75-77
Sector 1, București
T: +40 21 589 73 53
E-mail: Loredana.POPESCU@popescu-asociatii.ro
Loredana POPESCU asistă în mod regulat companii de renume în negocieri de contracte și transferuri importante de business-uri, precum și în chestiuni legate de achiziții publice, concesionare de domenii publice și lucrări de interes public și, de asemenea, aspecte adiacente precum drept administrativ, finanțare de proiecte, construcții, energie și resurse naturale, IT&C .
Loredana are, de asemenea, o practică dezvoltată în zona de litigii comerciale, civile și administrative, inclusiv litigii contractuale, dar și litigii imobiliare, inclusiv restituirea proprietăților naționalizate și exproprierea, incidente legate de procedurile de executare silită. Ea reprezintă în mod regulat un număr mare de companii locale sau internaționale în negocierile legate de prevenirea sau încetarea litigiilor.
Este Practician în Insolvență certificat de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență.
“Loredana este unul dintre cei mai buni avocati pe care îi cunosc în materie de PPP și litigii derivate. Înțelege foarte bine natura muncii și este foarte eficientă și pragmatică în urmărirea soluțiilor. Este de nota 10 de asemenea.” (Benchmark Litigation 2020)
"Abilitatea sa deosebită este înțelegerea corectă a nevoilor noastre și a efectelor potențiale ale chestiunilor juridice. Un practicant fantastic, cu o cunoaștere supranaturală a legislatiei românești.” (IFLR 1000 2020)
“Loredana Popescu este deosebită, foarte bună atât pe parte comercială, fuziuni și achiziții, cât și în privința achizițiilor publice. Nu câștigă doar mandatul ci și continuă să se implice, mai degraba decât să îl delege avocaților tineri. Este meticuloasă și are grijă de fiecare detaliu, orientată către obiectiv, foarte bine conectată și devine disponibilă de fiecare dată când e nevoie.” (Legal 500 EMEA 2020)
„Loredana este unul dintre cei mai stimați avocați în aria dezvoltării de proiecte în România, astfel încât faptul că o avem alături este un câștig.” (IFLR 1000 2020)
Educație și afilieri profesionale
► Practician în Insolvență, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență
► Universitatea Ovidius din Constanța, Master în Drept Public
► Universitatea Româno-Americană București, Master în Dreptul Afacerilor
► Universitatea Româno-Americană București, Diploma de Licență în Drept
► Membru al Baroului București
CELE MAI COMENTATE
VIZUALIZATE
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Sebastian Guţiu, Schoenherr şi Asociaţii: Dezvoltatorii și investitorii imobiliari sunt tot mai interesați de diversificarea portofoliilor
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la semnarea unui contract EPC și O&M pentru un parc fotovoltaic de 265 MW din Dâmbovița
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
The Legal 500 EMEA, ediția 2025 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Foarte multe nume noi și anul acesta printre avocații considerați ‘Leading individuals’, ‘Next Generation Partners’ și ‘Rising Stars’
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...