
Discuţii la Cotroceni pe două subiecte importante: Programul Naţional Strategic şi Programul Naţional de Relansare
18 August 2020
AGERPRESPreşedintele Klaus Iohannis are marţi, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu prim-ministrul Ludovic Orban şi membri ai Guvernului, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat că discuţiile programate marţi la Cotroceni cu preşedintele României vizează Programul Naţional Strategic şi Programul Naţional de Relansare, două teme care ar fi trebuit să fie subiectele principale atât ale autorităţilor cât şi ale fermierilor", dacă în aceste an nu ar fi fost pandemia de Covid-19 şi seceta.
"Problema rectificării o să o avem în Guvern, iar la Cotroceni discutăm Programul Naţional Strategic şi Programul Naţional de Relansare, cele două subiecte care, dacă nu ar fi fost această pandemie şi dacă nu ar fi fost această secetă, ar fi trebuit să fie subiectele principale atât ale noastre cât şi ale fermierilor, pentru că este foarte important. Din păcate, a fost lăsat aşa în umbră din punct de vedere al atenţiei dumneavoastră acest Program Naţional Strategic, dar care, în opinia mea, nu şi-a pierdut din importanţă. Este vital cum decidem acum să finanţăm agricultura României în următorii 7 ani şi cum să alocăm sumele respective", a precizat Adrian Oros, întrebat ce va discuta la întâlnirea de marţi cu preşedintele României.
"Problema rectificării o să o avem în Guvern, iar la Cotroceni discutăm Programul Naţional Strategic şi Programul Naţional de Relansare, cele două subiecte care, dacă nu ar fi fost această pandemie şi dacă nu ar fi fost această secetă, ar fi trebuit să fie subiectele principale atât ale noastre cât şi ale fermierilor, pentru că este foarte important. Din păcate, a fost lăsat aşa în umbră din punct de vedere al atenţiei dumneavoastră acest Program Naţional Strategic, dar care, în opinia mea, nu şi-a pierdut din importanţă. Este vital cum decidem acum să finanţăm agricultura României în următorii 7 ani şi cum să alocăm sumele respective", a precizat Adrian Oros, întrebat ce va discuta la întâlnirea de marţi cu preşedintele României.
El a precizat că negocierile cu asociaţiile fermierilor pe PNS sunt în grafic. "A fost acea perioadă de aproape trei luni în care nu am reuşit să ne întâlnim, apoi am refăcut întâlnirile, unele şi prin prezenţa liderilor asociaţiei, altele prin videoconferinţe. (...) De la Bruxelles semnalele nu sunt doar pentru România, sunt pentru toate ţările, pentru că toate ţările au elaborat sau sunt în curs de elaborare a Programelor Naţionale Strategice, pe de o parte, iar pe de altă parte fiecare ţară vrea să atragă cât mai mult prin programul acela de creşterea rezilienţei şi de relansare economică. La finele săptămânii următoare o să avem prima întâlnire. Sper ca evenimentele sanitare să ne permită să participăm la întâlnirea din Germania legată de cele două subiecte", a adăugat ministrul Agriculturii.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros, a susţinut o conferinţă de presă având ca temă rectificarea bugetară.
Preşedintele Klaus Iohannis are marţi, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu prim-ministrul Ludovic Orban şi membri ai Guvernului, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Vor participa vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
La finalul şedinţei, şeful statului va susţine o declaraţie de presă.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8443 / 9418 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Sebastian Guţiu, Schoenherr şi Asociaţii: Dezvoltatorii și investitorii imobiliari sunt tot mai interesați de diversificarea portofoliilor
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la semnarea unui contract EPC și O&M pentru un parc fotovoltaic de 265 MW din Dâmbovița
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
The Legal 500 EMEA, ediția 2025 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Foarte multe nume noi și anul acesta printre avocații considerați ‘Leading individuals’, ‘Next Generation Partners’ și ‘Rising Stars’
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...