
Nassim Taleb (“Lebăda neagră”): Prăbuşirea Nvidia este doar un indiciu cu privire la ce urmează - Bloomberg
28 Ianuarie 2025
AgerpresVânzarea frenetică de acţiuni Nvidia a fost declanşată de teama că gigantul american ar putea să nu mai domine sectorul AI, aşa cum se estima.
Nassim Taleb, eseistul care a scris "Lebăda neagră", a avertizat că prăbuşirea acţiunilor Nvidia Corp. este doar un indiciu a ceea ce urmează, pentru investitorii care au urmat orbeşte avansul la bursă al acţiunilor din domeniul Inteligenţei Artificiale, transmite Bloomberg.
Viitoarele prăbuşiri ar putea fi de două şi chiar trei ori mai mari decât căderea de 17% înregistrată luni la bursă de acţiunile Nvidia, a spus Taleb. Această cădere a şters 589 miliarde de dolari din valoarea de piaţă a producătorului de semiconductori, cea mai mare prăbuşire din istoria pieţelor bursiere.
"Acesta este doar începutul. Începutul unei ajustări la realitate a oamenilor. Pentru că acum conştientizează că nu mai este vorba de ceva care nu poate da greş. A apărut prima crăpătură", a spus Nassim Taleb, într-un interviu pentru Bloomberg News.
Viitoarele prăbuşiri ar putea fi de două şi chiar trei ori mai mari decât căderea de 17% înregistrată luni la bursă de acţiunile Nvidia, a spus Taleb. Această cădere a şters 589 miliarde de dolari din valoarea de piaţă a producătorului de semiconductori, cea mai mare prăbuşire din istoria pieţelor bursiere.
"Acesta este doar începutul. Începutul unei ajustări la realitate a oamenilor. Pentru că acum conştientizează că nu mai este vorba de ceva care nu poate da greş. A apărut prima crăpătură", a spus Nassim Taleb, într-un interviu pentru Bloomberg News.
Vânzarea frenetică de acţiuni Nvidia a fost declanşată de teama că gigantul american ar putea să nu mai domine sectorul AI, aşa cum se estima. Această după ce startup-ul chinezesc DeepSeek a demonstrat o abordare low-cost pentru a dezvolta tehnologia AI. Investitorii au interpretat asta şi ca o ameninţare la adresa cererii pentru cipurile avansate produse de Nvidia.
Potrivit lui Taleb, până acum investitorii s-au concentrat pe o singură idee: aceea că acţiunile Nvidia vor continua să crească atât timp cât grupul american îşi va menţine dominaţia asupra AI. Căderea de luni a fost "foarte mică", având în vedere riscurile care există în industria AI, a subliniat Taleb.
Fost trader, Taleb este renumit pe Wall Street pentru previziunile sale pesimiste, care nu s-au adeverit toate. La începutul lui 2023, Taleb spunea că mulţi investitori nu au fost pregătiţi pentru perioada dobânzilor ridicate, când activele nu vor mai fi "umflate la nebunie". Între timp, însă, principalii indici ai bursei americane au crescut cu aproape 50%, în parte şi datorită freneziei pentru lucruri precum AI.
Argumentul lui Taleb nu este că investitorii ar trebui să fugă de pieţele bursiere ci mai degrabă să aloce o parte din portofoliile lor pentru protecţie faţă de şocurile neprevăzute.
Taleb susţine că mulţi investitori au mizat pe creşterea preţului firmelor care au legătură cu AI fără a cunoaşte detaliile cu privire la cum funcţionează. Taleb consideră firmele de tehnologii drept "lebede gri", pentru că investitorii subestimează deviaţiile care pot apărea în cotaţiile acţiunilor lor pe parcursul unei singure zi.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 275 / 9418 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Sebastian Guţiu, Schoenherr şi Asociaţii: Dezvoltatorii și investitorii imobiliari sunt tot mai interesați de diversificarea portofoliilor
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la semnarea unui contract EPC și O&M pentru un parc fotovoltaic de 265 MW din Dâmbovița
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
The Legal 500 EMEA, ediția 2025 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Foarte multe nume noi și anul acesta printre avocații considerați ‘Leading individuals’, ‘Next Generation Partners’ și ‘Rising Stars’
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...