
NAI Romania: Potențiala comasare a unor instituții de cultură va pericilita punerea în valoare a unor colecții de patrimoniu
22 August 2023
BizLawyerDin totalul de circa 15 milioane de bunuri culturale, care reprezintă patrimoniul muzeal al României, colecții întregi nu vor mai putea fi cercetate, clasate, puse în valoare, ba chiar nici conservate corespunzător, ceea ce va genera pierderi uriașe * Măsurile de austeritate, discutate în ultima perioadă, pun în pericol pregătirea specialiștilor în domeniu, accesul acestora la patrimoniu și parcursul profesional necesare pentru a dobândi specializări rare în domeniul Patrimoniului Cultural Național.
Protejarea patrimoniului cultural reprezintă un ansamblu de activități ce au ca finalitate identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securității, întreținerea, prepararea, restaurarea și punerea în valoare a bunurilor ce formează acest patrimoniului.
Personalul de specialitate care derulează activitățile specifice, deși are la bază o pregătire generică (studii în domeniul fundamental „Științe umaniste și arte”), ajunge pe parcursul carierei să dobândească expertiză într-o categorie de bunuri foarte restrânsă, în funcție de preocupările individuale de cercetare și studiu și de natura bunurilor cu care intră în contact și pe care le poate cerceta.
Codul Ocupațiilor din România are, însă, un caracter foarte general, neputând sesiza subtilitățile hiper-specializării. Astfel, un muzeograf cu o experiență de zeci de ani în harnașament militar este încadrat pe aceeași poziție cu un muzeograf cu experiență de zeci de ani în artă plastică.
„Potențiala comasare a unor instituții de cultură, precum și reducerea structurii de personal a instituțiilor specializate deținătoare de patrimoniu poate conduce la situații în care colecții întregi muzeale să nu mai poată fi cercetate, clasate, puse în valoare, uneori nici conservate corespunzător. Prin serviciile noastre de expertiză și evaluare, participăm activ la misiunea de protejare a patrimoniului cultural național în instituții deținătoare de bunuri culturale care nu au angajat personal de specialitate pentru anumite categorii de bunuri culturale deținute. Deși, ca evaluatori, avem un rol important, acesta rămâne complementar și nu poate suplini întrutotul expertiza muzeografilor, dobândită în zeci de ani”, consideră Cristian Gavrilă, evaluator de artă în cadrul echipei NAI Romania.
Nevoia sistemului public pentru servicii de expertiză și evaluare vine tocmai din insuficiența personalului specializat. Din cei 873 experți acreditați de Ministerul Culturii în domenii ale Patrimoniului Cultural Național (1.032 conform listei publicate de Institutul Național al Patrimoniului, din care 159 persoane sunt pensionate), aproape 50 dețin o specializare unică. Celelalte domenii sunt acoperite de câte 2-5 persoane pentru fiecare domeniu, cu mici excepții.
Nici mediul privat nu rămâne neafectat, operatorii economici autorizați să desfășoare activități ce implică bunuri de patrimoniu fiind obligați să aibă angajați cel puțin un expert. Casele de licitații mari ajung să colaboreze cu zeci de experți, pentru că oferă bunuri din categorii foarte diverse.
Formarea experților este un proces de foarte lungă durată și presupune contactul direct cu bunurile culturale. Piața de artă și obiecte de colecție din România se apropie de un volum de 10.000 bunuri oferite spre tranzacționare anual, majoritatea fiind însă din categoriile artă plastică, cărți și documente. Pare mult, dar în realitate abia sunt câteva bunuri din fiecare domeniu. Patrimoniul muzeal este estimat la circa 15 milioane de bunuri culturale și reprezintă izvorul principal pentru cercetarea unor bunuri de o calitate certă, cu un istoric și o proveniență cunoscute, care pot deveni repere în formarea unui specialist. În toată lumea, bunurile din muzee și colecții publice sunt recunoscute ca fiind etalon pentru restul bunurilor culturale.
În aceste condiții, este foarte improbabilă dobândirea expertizei într-un domeniu al Patrimoniului Cultural Național în afara instituțiilor specializare deținătoare de patrimoniu, muzee, colecții publice și altele asemănătoare.
„Considerăm că potențialele măsuri vehiculate cu privire la reducerea cheltuielilor aparatului de stat ar trebui să fie nuanțate în ceea ce privește aplicabilitatea la sectorul cultural românesc, pentru a nu afecta nici bunurile din patrimoniu, dar, la fel de important, pentru a nu afecta nici pregătirea specialiștilor în domeniu, accesul acestora la patrimoniu și traiectoria necesară dobândirii expertizei în domenii hiper-specializate ale Patrimoniului Cultural Național”, adaugă Cristian Gavrilă.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4163 / 18696 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Anda Călin - Managing Associate, Bohâlțeanu & Asociații: ”Prezența feminină este din ce în ce mai proeminentă în domeniul avocaturii de business, inclusiv în poziții de management. Atenția unei femei este cu precădere orientată spre detalii și o mai bună organizare”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de impact major a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care înlătură de la aplicare întreaga Ordonanță de Urgență nr. 25 ̸ 2021 privind excluderea de la procedurile de achiziție publică a operatorilor economici din statele terțe față de Uniunea Europeană
Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...