
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
19 Martie 2025
G.S. & M. T.Despre femeia avocat din zilele noastre, prejudecăți și percepții în lumea avocaturii și despre ”tangoul” profesiei cu tehnologia, într-o discuție spumoasă cu Ioana Gelepu, fondatoarea ”Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”.
![]() |
Suntem dăruiți in mod diferit, ceea ce sporește farmecul conlucrării, spune Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ”Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement” într-un interviu ”al primăverii” din seria Lady Lawyer. Avocatura la genul feminin reprezintă o poveste de curaj, perseverență și inovație, în care femeile avocat demonstrează zilnic că au puterea de a schimba lumea.
”Admir la femei răbdarea nesfârșită de a clădi, meticulozitatea cu care își pregătesc argumentele, ca și cum ar lucra la o broderie complicata și prețioasă, faptul că aduc o atingere sensibilă într-o lume care aparent este doar despre logică, felul în care vibrează cu fiecare fibră a lor atunci când rezultatul nu este cel urmărit”, spune interlocutoarea BizLawyer.
”Admir la femei răbdarea nesfârșită de a clădi, meticulozitatea cu care își pregătesc argumentele, ca și cum ar lucra la o broderie complicata și prețioasă, faptul că aduc o atingere sensibilă într-o lume care aparent este doar despre logică, felul în care vibrează cu fiecare fibră a lor atunci când rezultatul nu este cel urmărit”, spune interlocutoarea BizLawyer.
În schimb, la bărbați apreciază faptul că se decid (fără a se perpeli atâta) dacă trebuie adoptată strategia A sau B, că sunt mai lejeri în comunicare, că nu aplica atâtea unități de măsura atunci când evaluează o situație, ceea ce îi face să fie mai spontani.
Dar, adaugă Ioana Gelepu, ”când mă gândesc la un doctor, vreau sa mă facă bine, nu îmi pun problema dacă este femeie sau bărbat și cum îi influențează acest lucru tratamentul pe care mi l-a recomandat. Cam așa si cu dihotomia femeile/bărbații din avocatură”.
Despre femeia avocat din zilele noastre, prejudecăți și percepții în lumea avocaturii și despre ”tangoul” profesiei cu tehnologia, într-o discuție spumoasă cu Ioana Gelepu, un reputat avocat de litigii a cărei activitate a fost evidențiată de ghidurile juridice internaționale.
♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦ ♦
BizLawyer: Care sunt, în opinia dumneavoastră, criteriile ce ar măsura just valoarea și succesul unui avocat - bărbat sau femeie?
Ioana Gelepu: Prețuiesc un avocat pentru știința de carte, credința neobosită în ideea că se poate găsi o soluție, chiar daca cazul pare perdant, profunzimea, onestitatea în comunicarea cu clientul, răbdarea în disecarea informației și selectarea argumentelor, prudența în evaluarea strategiei, care mereu trebuie conturată ținând cont de toate scenariile posibile, perseverența în atingerea rezultatului, adaptarea permanentă la contorsiunile speței, adopția (pe plan sentimental) a cauzei clientului.
De la valoare la succes mai este însă un hop de sărit: puțin noroc.
Educația face diferența în privința competențelor
Există diferențe de percepție între un domn și o doamnă care practică avocatura de business?
Suntem dăruiți in mod diferit, ceea ce sporește farmecul conlucrării.
Admir la femei răbdarea nesfârșită de a clădi, meticulozitatea cu care își pregătesc argumentele, ca și cum ar lucra la o broderie complicata și prețioasă, faptul că aduc o atingere sensibilă într-o lume care aparent este doar despre logica, felul in care vibrează cu fiecare fibră a lor atunci când rezultatul nu este cel urmărit.
Îmi place la bărbați faptul că se decid (fără a se perpeli atâta) dacă trebuie adoptată strategia A sau B, că sunt mai lejeri în comunicare, că nu aplica atâtea unități de măsura atunci când evaluează o situație, ceea ce îi face să fie mai spontani.
Considerați că există încă prejudecăți în avocatură? Cum reacționați când le întâlniți?
Din fericire sunt mult mai rare decât erau acum 20 de ani. Atunci încă mai existau scene in care un client era repartizat avocatului cutare pentru că primul prefera bărbații etc. La momentul respectiv asistam la aceste reacții deplasate fără nicio tresărire, părea ceva absolut natural.
Când am pornit la drum, si eu, copleșita de realizările mai consistente ale bărbaților în toate domeniile, împărtășeam această concepție ridicolă conform căreia ne sunt superiori. Altfel cum se putea explica ca ne întreceau la toate materiile?
Mi-a luat puțin sa înțeleg ceva simplu, si anume că educația face diferența în privința competențelor. Vom colecționa exact câte competențe au bărbații în momentul în care vom avea parte de aceeași educație. În această privința, evreii sunt un model pentru mine. Deși reprezintă 0,2% din populația lumii, și-au adjudecat aproximativ 20% din premiile Nobel pentru știință. Lucru datorat, în mare parte, unei culturi profunde a educației. Daca ei au izbutit astfel si noi, femeile, putem. Ceea ce din fericire se întâmplă în tot mai multe țări.
În perioada mea misogină, am trecut (după diverse tribulații) la liniște (dacă prejudecata mă vizează). Nu încerc să țin nicio pledoarie când mă confrunt cu un asemenea episod, ci pur și simplu las omul să culeagă roadele acestei percepții, care ii face lumea mai searbăda, privându-l de bucuria de a beneficia de contribuția unor femei valoroase.
În prezent, puțini bărbați își mai asumă să declame teorii machiste în lumea avocaturii, de regula se apelează la un arsenal pomădat, ceea ce este un pas înainte.
Interesant este ca există încă femei care tratează subiectul prejudecaților ce le vizează cu un nefiresc optimism, ce parca am vorbi despre un obicei crud si învechit din epoca lui Ginghis Han, totul pentru a menaja susceptibilitatea bărbaților. Lângă o femeie puternică vom găsi adesea un bărbat mai puternic (conform rangului profesional), ceea ce explica si reținerea de a trata subiectul.
Sa nu uitam totuși că in SUA se înregistra un viol asupra femeilor la 6 minute, iar în Mexic erau omorâte în medie zece femei pe zi (în multe cazuri, acestea fiind victimele unor bărbați pe care îi cunoșteau), conform unor date de acum putini ani. Așa ca mai este ceva cale de bătut până să înmormântam prejudecățile.
Cum este percepută o femeie în lumea avocaturii de business de astăzi?
Când mă gândesc la un doctor, vreau sa mă facă bine, nu îmi pun problema daca este femeie sau bărbat si cum îi influențează acest lucru tratamentul pe care mi l-a recomandat. Cam așa si cu dihotomia femeile/bărbații din avocatura.
--------------------------------------------------------------------------
Citește și

--------------------------------------------------------------------------
Avocatura și tehnologia nu și-au unit (încă) destinele
Tehnologia a devenit tot mai prezentă în foarte multe profesii, inclusiv în avocatură. Cum poate schimba tehnologia munca unei femei avocat?
Avocatura și tehnologia nu și-au unit (încă) destinele. Momentan, inteligența artificială este foarte puțin folosită din pricina unor limitări pe care le au sistemele existente. Spre exemplu, solicitate să identifice jurisprudență pe o anumită temă, acestea pot inventa hotărâri judecătorești.
Cum însă aceasta este direcția în care bate vântul schimbării, cu siguranță că practicarea avocaturii va fi transfigurată, lucru care ne va influența viețile în egală măsură (femei/bărbați). Cu înzestrări precum capacitatea de procesare în 2 minute a informației pentru care un om are nevoie de 40 de ani, rezultate mai mari decât ale oamenilor la teste ce denotă competențele și punctaj aproape de maxim la capacitatea de a trata interlocutorul cu empatie, este incontestabil că aceste sisteme vor câștiga teren.
Mi-e greu să spun dacă lumea va fi un loc mai bun sau mai rău și, cu atât mai mult, nu mă pot pronunța în privința unor detalii precum impactul asupra avocaturii. Este cert că o operație făcută dintr-un alt capăt al lumii este ceva miraculos. În același timp, modul în care cineva orientat spre rău ne poate controla viețile îmi da fiori. Spre exemplu, conform unor date ale autorităților din Iran, sistemele care raportează neregulile legate de purtarea hijab-ului in mașini au condus în anul 2023 la aproximativ 1 milion de sms-uri de avertisment si la mii de femei trimise în judecată.
Ca să închei într-o notă pozitivă, cred cu tărie că lumea a mers, per total, într-o direcție bună (în sensul ca oamenii sunt într-o măsură mai mică victimele suferinței). Afirmație care, desigur, este supusa dezbaterii în condiţiile in care nimeni nu poate înțelege cum se simțea strămoșul nostru din secolul XIV mâncat de ciuma. Însă așa îmi place să văd această epocă în care, pentru prima data, după cum amintea un epocal discurs al unui președinte american, mai puțin oameni mor de boli infecțioase decât de bătrânețe.
Există concepția că bărbații se descurcă mult mai bine în acest sector al tehnologiei. Cât de adevărat este?
Aceasta era o informație valabilă în generația mea, unde procentul bărbaților în rândul absolvenților de automatică sau cibernetică era considerabil mai mare.
Între timp, viața tinerilor a fost impregnată de tehnologie, așa că este de așteptat ca femeile să ocupe tot mai multe teritorii profesionale care în mod tradițional erau considerate rezervate bărbaților.
Raportându-mă strict la avocatură, mă îndoiesc că voi cunoaște într- o zi un confrate care să își datoreze cariera admirabilă abilităților tehnice. Aceste sisteme tehnice care vor decora viitorul univers al avocaturii sunt concepute de așa natură încât să le accepți ca tovarăș de drum indiferent dacă te pricepi sau nu să schimbi culbutorul.
O cale aproape de sufletul său, liberă, autentică
Vă rog să vă puneți în postura unui client și argumentați de ce ar fi de preferat ca acel client să aleagă o doamnă atunci când are de soluționat o speță?
Religia mea, ca avocat, este competența, cu tot apanajul său descris mai sus, și doar pe aceasta o propovăduiesc. Ca atare, nu aș argumenta niciodată de ce ar trebui aleasă o femeie ca avocat, în detrimentul unui bărbat.
Vă rog să numiți o femeie lider/model pe care o apreciați și să ne spuneți de ce ați ales-o, care sunt calitățile pe care le admirați.
Nu cred in modele. Nimeni nu poate sa fie impecabil în toate privințele, în fiecare secundă. Cred însă în povești care ne învață si ne inspiră, iar cei care ne pot îmbogăți astfel viața nu trebuie sa fie nici faimoși, nici senzaționali. Ci doar niște oameni cu care te-ai intersectat la momentul potrivit, un mic cadou din partea destinului.
Care au fost cele mai bune decizii care v-au influențat traiectoria profesională?
Cea care m-a ajutat sa aleg o cale aproape de sufletul meu, liberă, autentică. Avem un bilet de călătorie si este doar dus. Așa ca trebuie să ne bucuram de lucrurile pe care ni le oferă.
--------------------------------------------------------------------------
Citește și
.jpg)

--------------------------------------------------------------------------
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 38 / 1972 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Sebastian Guţiu, Schoenherr şi Asociaţii: Dezvoltatorii și investitorii imobiliari sunt tot mai interesați de diversificarea portofoliilor
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la semnarea unui contract EPC și O&M pentru un parc fotovoltaic de 265 MW din Dâmbovița
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
The Legal 500 EMEA, ediția 2025 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Foarte multe nume noi și anul acesta printre avocații considerați ‘Leading individuals’, ‘Next Generation Partners’ și ‘Rising Stars’
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...