ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum văd anul 2025 avocații considerați Leading Lawyers în M&A de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Horea Popescu, Managing Partner CMS România și Head of CEE Corporate M&A: După o perioadă de expectativă alimentată de alegeri, lucrurile reintră în normal, există dorința de a investi. Investitorii care intră pe piață sunt strategici; vor fi cel puțin trei exituri semnificative în perioada următoare

24 Februarie 2025   |   G.S. & M. T.

CMS a finalizat cinci tranzacții, de dimensiuni mari, în luna ianuarie, ceea ce e neașteptat și arată că lumea vrea în continuare să achiziționeze, să finalizeze tranzacțiile în România, spune avocatul intervievat de BizLawyer

 
 
Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a înregistrat o activitate robustă în 2024, pe fondul unei redresări la nivel european, fiind a fost a doua cea mai activă jurisdicție din regiune, cu 187 de tranzacții. Concluziile raportului CMS Emerging Europe M&A 2024/25, publicat în colaborare cu EMIS, arată că piața de tranzacții din Europa emergentă este rezilientă, activitatea ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 și până acum. Încrederea pieței a fost consolidată de îmbunătățirea condițiilor economice și de un sentiment sporit de stabilitate, deoarece inflația continuă să scadă, iar băncile centrale anticipează cu precauție noi reduceri ale ratelor dobânzilor.  În ceea ce privește România, mai arată raportul, companiile locale din sectoarele industriale și de producție, în mod special, folosesc achiziții pentru a intra pe noi piețe geografice, își diversifică liniile de produse și își îmbunătățesc capacitățile tehnologice.


Ce se va întâmpa anul acesta? Care sunt așteptările mediului de afaceri și încotro va merge piața de M&A? Analiștii Mergermarket susțin că economia europeană slăbită va stimula activitatea de M&A în următoarele luni, companiile europene urmând să recurgă la fuziuni și achiziții pentru a se dezvolta în EMEA și în afara acesteia, în timp ce cumpărătorii din străinătate - atât corporații, cât și sponsori financiari - continuă să caute chilipiruri.

În acest context, publicația noastră a adresat un set de întrebări avocaților considerați de ghidurile juridice internaționale drept Leading Lawyers în practica de M&A, referitoare la activitatea din 2024 și proiecțiile acestora pentru anul în curs.BizLawyer a încercat să afle care este pulsul pieței de M&A, ce tip de investitori au fost și rămân interesați de proiecte în Romania și de ce tranzacțiile devin mai puțin transparente.

Avocații cu o practică recunoscută de ghidurile juridice internaționale au fost solicitați să spună cum ar caracteriza piața tranzacțiilor și care ar fi tendințele actuale, dar și care vor fi factorii care ar urma să aibă impact asupra evaluărilor, negocierilor și activității de M&A, în general. Am vrut să știm de ce mai pică uneori deal-urile, cu referiri la durata medie a unei tranzacții. De asemenea, am fost interesați să aflăm care vor fi sectoarele cele mai interesante pentru investitori, domenii care vor genera cele mai multe tranzacții în 2025.

Nu am ocolit nici motivele de îngrijorare ale perioadei în privința activității din această arie de practică și am ”scanat” împreună cu interlocutorii noștri marile provocări ale anului viitor, cu accent pe ceea ce va avea un rol important în tranzacțiile viitoare.

Deschidem această serie cu Horea Popescu, Managing Partner CMS România și Head of CEE Corporate M&A, unul dintre avocații cu o mare expunere pe proiecte complexe, care are o viziune de ansamblu asupra pieței regionale grație poziției pe care o ocupă în cadrul firmei de avocați. Evidențiat de ghidurile juridice internaționale pe prima bandă a performanței profesionale – Band 1 în Chambers Europe și Leading Partner în Legal 500 – Horea Popescu are peste 20 de ani de experiență și a fost implicat în unele dintre cele mai mari și mai sofisticate tranzacții multi-jurisdicționale corporative și de M&A din România și din regiunea CEE, oferind consultanță atât clienților locali, cât și internaționali.

--------------------------------------------------------------------------------------

Citește și


→   (VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”

--------------------------------------------------------------------------------------

Stabilitate și reticență pe piața de M&A

Nivelul tranzacțiilor în România a rămas unul foarte bun în ultimii trei ani și piața a fost stabilă, a subliniat Horea Popescu în discuția cu redactorii BizLawyer, chiar dacă, în a doua parte a anului trecut, s-a simțit o oarecare reticență în a demara investiții noi sau a finaliza tranzacțiile în curs, din cauza perioadei electorale. ”Două cuvinte cheie ar descrie piața de M&A, în 2024: stabilitate, dar și reticență. Și mă bazez aici și pe raportul nostru Emerging Europe M&A Report, care a apărut recent și în care notăm faptul că numărul de tranzacții în România a rămas relativ stabil, valoarea scăzând în schimb destul de mult. A fost o mică scădere - de la 199 la 187 de tranzacții – dar, oricum, nivelul tranzacțiilor în România în ultimii trei ani a rămas impresionant și piața a fost, după cum spuneam, stabilă”, a menționat coordonatorul practicii de Corporate M&A din regiunea CEE de la CMS.

El spune că, în 2023, a fost un vârf al valorii tranzacțiilor pe piața locală, volumele rămânând constante și, în comparație cu acel an, 2024 a părut mai puțin performant. “Tranzacții mari, semnificative, nu sunt în fiecare an. Aș spune că valoarea tranzacțiilor a scăzut, per total, anul trecut, pentru că nu au mai fost mega-deal-uri precum preluarea rețelei Profi de către Ahold Delhaize, care să ridice valoarea totală. Dar aceste tranzacții nu se întâmplă în fiecare an și nu există motive de îngrijorare”, a adăugat Horea Popescu.

Anul trecut, conform studiului, valoarea tranzacțiilor în România a fost de aproape 2,6 miliarde de euro.

Liderul practicii de Corporate/M&A la nivelul CEE spune că, în general, tranzacțiile în care investitorii străini achiziționează sau vând societăți din România au fost cele care au dominat piața până acum. “Domeniile de interes au rămas energia și utilitățile. Și nu mă refer aici doar prin prisma tranzacției prin care PPC a preluat de la EVRYO portofoliul de 629 MW de energie regenerabilă, au fost și multe alte tranzacții, mai ales în domeniul energiei regenerabile”, a explicat Horea Popescu.

Reamintim că CMS a fost alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals (actuala Metlen) pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări, avocații Horea Popescu și Mircea Moraru coordonând echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex. Biroul CMS din București a asistat, anul trecut, și compania Nala Renewables la achiziția unui portofoliu de proiecte eoliene de 99,2 MW în România, echipa multidisciplinară fiind condusă de Ramona Dulamea (Energy Counsel), sub supravegherea Variniei Radu (Energy Partner). Tot anul trecut, avocații CMS au asistat Entek Elektrik Üretim la achiziția unui proiect fotovoltaic de 214,26 MWdc în curs de dezvoltare în România, PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW de la Lukoil, dar și grupul Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Iar anul acesta, CMS a asistat DRI, subsidiara Grupului DTEK, care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în UE, cu privire la cele mai mari acorduri de achiziție directă de energie încheiate în România, cu OMV Petrom.

“Nu pot să nu amintesc și domeniul financiar-bancar, în care, pe lângă tranzacția fanion a anului trecut, prin care OTP Group a vândut OTP Bank România către Banca Transilvania (CMS a asistat vânzătorul, N.R.) au existat recent și cele prin care First Bank a fost achiziționată de către grupul Intesa, în 2023, preluarea Alpha Bank România SA de către UniCredit SpA, precum și achiziția unui portofoliu de credite performante de retail al Alior Bank de către Patria Bank S.A., tranzacții ale căror closing a fost în 2024”, a menționat avocatul intervievat de BizLawyer.

Horea Popescu spune că și Real Estate rămâne un domeniu de interes după ce, anul trecut, au existat multe tranzacții pe piața locală. “Noi am închis două tranzacții chiar la începutul acestei an și cred că va rămâne de interes și în viitor. Pare a fi un interes mai scăzut în domeniul de Producție, unde nu am văzut atât de multe tranzacții semnificative”, a explicat avocatul CMS.

În principal, investitorii care intră pe piață sunt strategici, spune Horea Popescu. “În ultimul timp, am văzut, mai ales pe partea de achiziții, fonduri de investiții locale sau regionale care fac investiții mai mici. Cât de curând va fi exit-ul unui fond de investiții mare din Regina Maria și știu cel puțin alte două exituri semnificative care se vor întâmpla în anul acesta”, a adăugat interlocutorul publicației noastre.

Timp mai mare pentru finalizarea tranzacțiilor. Care sunt motivele

Managing Partner-ul CMS România a indicat un timp mai mare pentru finalizarea tranzacțiilor, situație care a avut la bază trei motive: “În primul rând, lumea a intrat în expectativă și a vrut să aștepte rezultatul alegerilor; s-a simțit mai puțin pentru tranzacțiile aflate deja în desfășurare, și mai acut când a fost vorba de a începe un proces nou de achiziție. Pe de altă parte, în domeniul energiei regenerabile, unde s-au făcut foarte multe tranzacții în ultimii ani, a scăzut interesul cumpărătorilor. S-au finalizat multe proiecte în ultimii doi-trei ani, iar acum, de la faza de proiect, se trece la fazele ulterioare: de dezvoltare, de finalizare a construcțiilor. Dintr-o piață a vânzătorilor, așa cum era acum 2-3 ani, s-a transformat într-una a cumpărătorilor, care au devenit mult mai selectivi. Nu în ultimul rând, obținerea aprobărilor de la Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe durează mai mult decât de obicei. O aprobare se întinde chiar pe o perioadă de 3-4 luni în anumite cazuri, iar spre sfârșit de an, după alegeri, formarea noii Comisii a durat aproape două luni, ceea ce a dus la întârzierea emiterii aprobărilor necesare. Ca urmare a acestei întârzieri, și termenele pentru finalizarea tranzacțiilor au fost prelungite”, a explicat Horea Popescu.

Concluziile studiului Emerging Europe M&A Report, realizat de CMS și EMIS, arată un optimism al investitorilor pentru anul în curs, pe care avocatul intervievat de BizLawyer îl confirmă.

El spune că a avut un sentiment de ușurare după alegerile din toamnă când, după o perioadă de expectativă, a simțit că lumea a reînceput să fie mult mai activă, chiar dacă urmează o altă rundă electorală în mai. “Există dorința de a investi, anul acesta”, afirmă Horea Popescu, care dă ca exemplu activitatea intensă a firmei CMS în luna ianuarie, teoretic o perioadă mai liniștită după apogeul din decembrie. “Noi am finalizat cinci tranzacții, de dimensiuni mari, ceea ce s-a întâmplat destul de rar în prima lună a anului. Am asistat patru tranzacții din domeniile Renewables și Real estate pe care le-am finalizat în ultimele săptămâni, ceea ce e neașteptat și arată că lumea vrea în continuare să achiziționeze, să finalizeze tranzacții în România”, a explicat Horea Popescu.

Avocatul spune că nu vede motive semnificative de îngrijorare, în afara celor menționate anterior, decât în situația în care, ca urmare a problemelor macroeconomice existente, țara noastră ar fi retrogradată de agențiile de rating, ceea ce ar face ca investitorii străini să aibă dubii mai mari referitoare la investițiile în România.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 39 / 1947
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP aniversează 35 de ani de activitate | Firma fondată de Manuela și Ion Nestor demarează un proces strategic de remodelare a structurii sale de management: Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru devin Parteneri Executivi, domeniile esențiale pentru buna funcționare a firmei vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor
Studiul CMS European M&A 2025: Romania - locul 2 în CEE, cu o creștere de 80% | Horea Popescu (Managing Partner - CMS România): “Numărul de tranzacții în care CMS a oferit consultanță în regiune a crescut cu peste 30% față de 2023, fiind al doilea cel mai mare număr de tranzacții înregistrat din 2014 și până acum”. Rodica Manea (Partener): “În perspectivă, este important ca achizitorii să rămână agili și să păstreze un echilibru între încrederea într-o piață în continuă evoluție și provocările de reglementare”
LadyLawyer | La Popescu și Asociații, femeile avocat sunt apreciate și evaluate în raport de criterii reale de succes, meritul și performanța fiind singurele repere pentru avansarea în carieră. Adina Vlaicu, Partener: ”Nu m-am confruntat cu stereotipuri, întrucât în firma noastră nu găsești un avocat, ci o echipă înzestrată cu abilități profesionale remarcabile și concentrată pe rezultate, care valorizează relațiile de încredere și respect reciproc”
LadyLawyer | Doamnele avocat dau forță echipei Mitel & Asociații, firmă în care competența, capacitatea de gândire creativă, abilitățile analitice și atenția la detalii clădesc cariere solide. De vorbă cu avocatele firmei despre avocatura de business devenită un mediu accesibil avocaților care vor să facă performanță, indiferent de gen
Gruia Dufaut & Asociații obține în apel anularea deciziei de dizolvare pentru Asociația Salvați Bucureștiul, cerută de dezvoltatorul One Properties
LadyLawyer | Profesia de avocat ar avea mult de suferit fără empatia și emoția tipic feminine. Ana Popa, Managing Associate al Țucă Zbârcea & Asociații: ”Sfătuiesc pe oricine, care nu a lucrat cu o femeie avocat până acum, să o facă și va observa că avem abordări inovatoare, suntem foarte flexibile, avem o capacitate unică de multitasking și adaptabilitate. În plus, venim întotdeauna cu o perspectivă diferită asupra lucrurilor și aducem un plus de creativitate”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
Cum lucrează echipa NNDKP, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept ”prima opțiune pentru aspecte de concurență și ajutor de stat cu un grad ridicat de complexitate”, în astfel de proiecte și care sunt dificultățile cu care se confruntă clienții | Anca Diaconu, Partener NNDKP: ”Deși există multiple programe destinate susținerii investițiilor, criteriile de eligibilitate și condițiile specifice sunt, adesea, ambigue, iar interpretarea acestora nu este întotdeauna unitară”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...