
Ministrul Mediului anunţă dublarea bugetului AFM pentru 2023
07 Februarie 2023
AgerpresLa finele lunii ianuarie a acestui an, ministrul de resort declara că bugetul AFM pentru anul 2023 urmează să fie aprobat până la data de 15 februarie, urmând ca suma alocată pentru programul destinat instalării de panouri fotovoltaice să fie de 3 miliarde de lei, fonduri de care ar urma să beneficieze 150.000 de gospodării, începând din luna martie.
Bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) va fi de 10 miliarde de lei, în acest an, dublu faţă de cel alocat în 2022, a scris, marţi, pe propria pagină de Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.
"Faţă de anul trecut, am dublat bugetul AFM. Ştim că lucrăm bine când un număr cât mai mare de cetăţeni se bucură de programele AFM, sistemul nu se prăbuşeşte, bugetul aprobat nu se epuizează repede, procesăm toate dosarele la timp şi începem programele aprobate. Am promis că vom reforma Administraţia Fondului pentru Mediu când am preluat conducerea Ministerului Mediului. Am început procesul, anul acesta vom descentraliza programul local de casare a maşinilor vechi. Dar ştim foarte bine că reformele nu sunt suficiente, că trebuie mărit bugetul pentru ca tot mai multe persoane să devină beneficiare ale acestor programe. În acest an, bugetul AFM este dublu faţă de anul trecut: 10 miliarde de lei faţă de 5 miliarde de lei cât era în 2022", a subliniat Tanczos.
"Faţă de anul trecut, am dublat bugetul AFM. Ştim că lucrăm bine când un număr cât mai mare de cetăţeni se bucură de programele AFM, sistemul nu se prăbuşeşte, bugetul aprobat nu se epuizează repede, procesăm toate dosarele la timp şi începem programele aprobate. Am promis că vom reforma Administraţia Fondului pentru Mediu când am preluat conducerea Ministerului Mediului. Am început procesul, anul acesta vom descentraliza programul local de casare a maşinilor vechi. Dar ştim foarte bine că reformele nu sunt suficiente, că trebuie mărit bugetul pentru ca tot mai multe persoane să devină beneficiare ale acestor programe. În acest an, bugetul AFM este dublu faţă de anul trecut: 10 miliarde de lei faţă de 5 miliarde de lei cât era în 2022", a subliniat Tanczos.
La finele lunii ianuarie a acestui an, ministrul de resort declara că bugetul AFM pentru anul 2023 urmează să fie aprobat până la data de 15 februarie, urmând ca suma alocată pentru programul destinat instalării de panouri fotovoltaice să fie de 3 miliarde de lei, fonduri de care ar urma să beneficieze 150.000 de gospodării, începând din luna martie.
"Am făcut demersurile pentru a pregăti bugetul AFM pentru anul 2023. În cadrul acestui buget, din fondurile GES, Gaze cu Efect de Seră, am alocat o sumă de 3 miliarde de lei pentru a finanţa programul fotovoltaice, Casa Eficientă fotovoltaic, pentru a ajunge la cel puţin 150.000 de beneficiari în 2023. Anul trecut, în decembrie, am finalizat evaluarea dosarelor depuse, sunt 40.000 de gospodării care deja beneficiază de o asemenea finanţare. De la această cifră de 40.000 putem ajunge, în 2023, la 150.000 de beneficiari, în afară de cei 40.000", a spus Barna Tanczos, în cadrul şedinţei de Guvern de atunci.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5884 / 18588 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Solida Capital face prima tranzacție în România și anunță extinderea strategică pe piața din Europa Centrală și de Est | Cumpărătorul a fost asistat de Kinstellar, CMS a acordat consultanță vânzătorului pe aspecte fiscale și financiare, iar PNSA a fost alături de banca finanțatoare. Ce alți consultanți au fost implicați
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Adina Vlaicu (Popescu & Asociații), un om statornic, serios, carismatic, atent la detalii și la nevoile clienților: ”Trebuie să fii mereu la curent cu schimbările legislative, să te specializezi în domeniile în plină dezvoltare și să anticipezi nevoile pieței. Networking-ul strategic și implicarea în dezbateri profesionale te ajută să rămâi relevant. Dar, mai presus de toate, trebuie să îți placă ceea ce faci – pasiunea este cea care te ține în joc pe termen lung”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Cum văd anul 2025 profesioniștii considerați Leading Lawyers de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Florian Nițu, Managing Partner PNSA, poziționat de Legal500 în categoria ‘Hall of Fame’ în practica de M&A: ”Cu excepția unor cataclisme geostrategice pe care nu le putem vedea și pe care noi, din România, nici nu le putem preveni, avem motive bune să fim optimiști. Resurse, Infrastructură, Energie, Tech și Food sunt cele cinci domenii în care vom vedea cu precădere investiții și tranzacții noi, în mod accelerat, dar coerent totuși, formând o nouă paradigmă de dezvoltare”
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...