ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Donald Trump spune că nu știe nimic despre cazul Tate și România

27 Februarie 2025   |   Agerpres

Înainte de aterizarea fraților Tate la Fort Lauderdale, lângă reședința lui Donald Trump, Mar-a-Lago, guvernatorul Floridei, republicanul Ron DeSantis, a negat orice implicare a administrației sale în sosirea celor doi frați.

 
 
Președintele american Donald Trump a declarat joi că nu știe nimic despre cazul fraților Andrew și Tristan Tate și România, transmite Reuters.

Declarația președintelui american vine în contextul în care cotidianul Financial Times a relatat cu ceva timp în urmă că administrația Trump ar fi făcut presiuni la începutul lunii asupra guvernului român să ridice restricțiile de circulație împotriva celor doi frați, scrie dpa.


Ministrul de externe român Emil Hurezeanu a confirmat că a avut o discuție recentă cu reprezentantul lui Donald Trump, Richard Grenell, în cadrul căreia acesta din urmă și-a arătat interesul față de soarta fraților Tate, amintește AFP.

Ministrul justiției român, Radu Marinescu, a dat însă asigurări pentru AFP că nu are cunoștință de 'o intervenție de la Washington'. În plus, potrivit ministrului român, frații Tate vor trebui să se prezinte pe 24 martie. 'Dacă nu se prezintă, va fi o încălcare a controlului judiciar, care ar putea duce la revocarea acestuia și la reîncarcerarea lor', a declarat Marinescu.


Este pentru prima dată că Andrew Tate părăsește teritoriul României după arestarea sa în 2022.

Personalitate a internetului și misogin declarat,Andrew Tate a sosit împreună cu fratele său Tristan, joi dimineață, la Fort Lauderdale, Florida, din România, la scurt timp după ce procurorii români au ridicat interdicția de călătorie legată de acuzațiile penale împotriva lor.

Frații Tate sunt cercetați penal în România pentru acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, raport sexual cu un minor și spălare de bani, amintește Reuters, care adaugă că cei doi au negat toate faptele.

'Nu avem niciun cazier judiciar nicăieri pe planetă', le-a declarat Andrew Tate reporterilor, în timp ce părăsea aeroportul din Florida, joi, spunând că el și fratele său sunt pe deplin nevinovați și victime ale minciunilor.

Andrew Tate nu le-a răspuns reporterilor care au întrebat de ce a venit cu fratele său în Florida sau dacă președintele american Donald Trump a avut vreo contribuție la ridicarea interdicției de călătorie.

Tate, care a câștigat milioane de fani online prin promovarea unui stil de viață ultramasculin despre care criticii spun că denigrează femeile, plănuiește să se întoarcă în România la sfârșitul lunii martie pentru a-și îndeplini obligația de control judiciar, a declarat o sursă pentru Reuters.

Un purtător de cuvânt al lui Andrew Tate a declarat că autoritățile române i-au returnat cinci proprietăți, șase mașini, i-au redat accesul la conturile bancare și la acțiunile companiei sale, în timp ce unele bunuri au rămas sub 'sechestru preventiv', transmite dpa.

Înainte de aterizarea fraților Tate la Fort Lauderdale, lângă reședința lui Donald Trump, Mar-a-Lago, guvernatorul Floridei, republicanul Ron DeSantis, a negat orice implicare a administrației sale în sosirea celor doi frați.

'Nu am fost anunțați', a subliniat Ron DeSantis, care a spus că a aflat despre sosirea celor doi din presă.

Referindu-se la acuzațiile formulate împotriva fraților Tate, DeSantis le-a declarat reporterilor că statul său 'nu este un loc în care cineva cu o asemenea conduită să fie binevenit' și că procurorul general din Florida analizează ce jurisdicție are statul pentru 'a se ocupa de asta'.

Videoclipurile cu instrucțiuni online ale lui Andrew Tate îi învață pe bărbați, printre altele, să agreseze fizic femeile care îi acuză că le înșală, potrivit grupului de supraveghere a extremismului, Liga Antidefăimare.

Patru femei care l-au acuzat pe Tate de viol și control coercitiv și au introdus o cerere civilă împotriva lui în Regatul Unit au declarat că știrea cu plecarea în SUA a fraților Tate le-a 'retraumatizat'.

Într-o declarație comună, ele au afirmat: 'Nu ne vine a crede și ne simțim retraumatizate de vestea că autoritățile române au cedat la presiuni din partea administrației Trump pentru a-i permite lui Andrew Tate să călătorească în Europa și în SUA. Nu putem decât să sperăm că autoritățile britanice vor lua în sfârșit măsuri, vor face ceva în privința acestei situații terifiante în desfășurare și se vor asigura că (Andrew Tate) va fi adus în fața justiției din Regatul Unit'.

Avocatul lor, Matthew Jury, a calificat știrea 'pe cât de dezgustătoare, pe atât de îngrozitoare' și l-a îndemnat pe premierul britanic Keir Starmer, care se află joi la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump, 'să profite de oportunitate pentru a ridica această problemă'.

O instanță română a admis deja cererea de extrădare a fraților Tate formulată de Regatul Unit, dar numai după încheierea procedurilor judiciare din România.

Un purtător de cuvânt al Downing Street a refuzat să comenteze 'o decizie luată de justiția română în mod independent, în conformitate cu o procedură obișnuită'.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 40 / 4661
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...