10 startupuri verzi calificate în Seed Stage din cadrul acceleratorului Romania ClimAccelerator
02 Octombrie 2024
BizLawyerÎnscrierile s-au desfășurat în perioada 10 iulie – 13 septembrie, iar antreprenorii înscriși au participat la o sesiune online de pitching în 26 septembrie. S-au înscris 37 de companii, dintre care doar 10 startupuri au fost selectate pentru Seed Stage.
Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu Raiffeisen Bank România, anunță cele 10 startupuri selectate în etapa Seed Stage, parte din cel mai complex program de accelerare destinat startupurilor greentech, Romania ClimAccelerator. Startupurile alese au deja un prototip și vor beneficia de sprijin în atragerea clienților și de consultanță de specialitate în funcție de nevoile lor punctuale.
Pentru categoria Seed Stage din acest an, au putut aplica startupurile din categoria Idea Stage din anii 2022, 2023 și 2024, dar și entități care nu au mai fost incluse în program.
Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, producție sustenabilă, transport și reciclare.
Pentru categoria Seed Stage din acest an, au putut aplica startupurile din categoria Idea Stage din anii 2022, 2023 și 2024, dar și entități care nu au mai fost incluse în program.
Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, producție sustenabilă, transport și reciclare.
„Suntem încântați să susținem startupurile românești care aduc o contribuție valoroasă în societate prin inovații tehnologice. Felicitări tuturor celor care s-au calificat în etapa Seed Stage și le urăm succes în etapele următoare ale călătoriei antreprenoriale! Sperăm că ideile inovatoare se vor concretiza curând în soluții eficiente și în dezvoltarea de produse și servicii esențiale pentru un viitor mai verde și mai sustenabil”, a spus Alexandra Arsene, Director-Head of SME la Raiffesen Bank România.
Acceleratorul este dezvoltat pe două categorii principale: Idea Stage, pentru startupurile în stadiu incipient, care au o idee pentru o afacere în domeniu, și Seed Stage, adresat companiilor care au dezvoltat prototipuri.
Care sunt cele 10 startupuri finaliste?
Înscrierile s-au desfășurat în perioada 10 iulie – 13 septembrie, iar antreprenorii înscriși au participat la o sesiune online de pitching în 26 septembrie. S-au înscris 37 de companii, dintre care doar 10 startupuri au fost selectate pentru Seed Stage.
Startupurile s-au prezentat în fața juriului format din: Alexandra Arsene (Director-Head of SME la Raiffesen Bank), Ilinca Păun (Fondator al fondului de investiții Bravva Angels și al comunității Bravva Female Founders), Barbara Polak (Senior Project Manager, Digital Development & Innovations, OMV Petrom), Vlad Craioveanu (CEO & Cofondator al Impact Hub Bucharest), Iulian Oprescu (Fondator și Owner al F21 Digital) și Cristian Cheru (Senior Project Manager, Digital Development & Innovations, OMV Petrom).
Cele 10 startupuri calificate în Seed Stage sunt:
Ativa. Soluție SaaS (Software as a service) gândită pentru companii și angajații acestora. Prin intermediul aplicației, angajații pot desfășura acțiuni de sustenabilitate, iar eforturile lor sunt reflectate în rapoartele ESG ale companiilor.
Atomania. Platformă digitală de tip martketplace pentru fermieri prin care pot să utilizeze în comun utilaje agricole, echipamente și alte tehnologii, inclusiv operatori calificați la cerere.
Fortico Energy. Optimizează costurile pentru clienții B2B în două direcții: atât prin trecerea la utilizarea energiei verzi, cât și printr-un sistem de facility management optimizat.
Marny Energy. Startup specializat în dezvoltarea soluțiilor de stocare a energiei electrice. Compania a dezvoltat un container echipat cu baterii second-life, adică baterii reutilizate, pentru a gestiona surplusul de energie din sursele regenerabile.
Pedala Defensivă. Oferă o soluție de mobilitate urbană care permite utilizatorilor să pedaleze în siguranță. Aceasta include traininguri dedicate și navigare optimizată, chiar și în absența îmbunătățirilor în infrastructura pentru biciclete. Startupul a participat și în etapa Idea Stage din cadrul Romania ClimAccelerator. Datorită progresului înregistrat, s-a calificat și în Seed Stage.
renewd. Startupul a lansat o platformă pentru transformarea finanțării sistemelor fotovoltaice, facilitând accesul la soluții energetice sustenabile și ajutând la atragerea capitalului lent către proiecte de încredere.
Rowatt X. Facilitează tranziția către energia verde prin soluții de încărcare a vehiculelor electrice. În același timp, oferă servicii și modele cooperare pentru parteneri B2B, adaptate nevoilor acestora pentru soluții personalizate.
SeedPods. Urmărește plantarea de păduri prin automatizarea procesului, cu ajutorul dronelor. Prin intermediul tehnologiei, pădurile plantate urmează direcții bine stabilite, potrivite reliefului, zonei, tipului de copaci.
United Chord. Comercializează tacâmuri 100% naturale, vegane și comestibile, ca o soluție alternativă împotriva risipei și a deșeurilor.
WORMXSOIL. Prin folosirea râmelor de pescuit, deșeurile menajere vegetale sunt reciclate și transformate în îngrășământ de înaltã calitate (vermicompost). Startupul automatizează și scalează acest proces folosind roboți care să industrializeze întreg mecanismul.
Startupurile vor intra într-un program intensiv de accelerare în perioada octombrie-decembrie 2024. În program sunt incluse workshopuri, peer sharing la nivel național și internațional, precum și sesiuni de dezvoltare a afacerii. În plus, vor fi organizate și ședințe cu board of advisors, care vor analiza afacerile, oferind consultanță personalizată în funcție de nevoile specifice. Participanții au acces și la o comunitate extinsă de business, ceea ce le dă posibilitatea de face networking cu actori-cheie din ecosistem.
„Sesiunea de pitch-uri din etapa Seed Stage a confirmat o tendință interesantă în zona startupurilor locale: implicarea tot mai mare a experților în dezvoltarea de noi produse și servicii. Observăm destui antreprenori cu abilități tehnice și ani buni de experiență profesională, ceea ce face ca oferta lor să aibă un potențial mai mare de aplicare, datorită integrării multiplelor componente digitale. Totuși, un obstacol important, încă prezent în mediul antreprenorial, este faptul că multe afaceri se concentrează exclusiv pe dezvoltarea locală. Vedem însă o creștere a numărului de startupuri care elaborează modele de business internaționale încă din faza de design. Acest lucru le mărește oportunitatea de scalare și crește atractivitatea pentru investiții, accelerând astfel dezvoltarea lor”, a spus Vlad Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest.”
Acceleratorul se încheie în 5 decembrie, cu evenimentul național Demo Day, în care finaliștii din categoria Seed Stage își vor prezenta soluția și evoluția din program în fața investitorilor, mentorilor, presei și publicului.
Cea de-a patra ediție a acceleratorului Romania ClimAccelerator beneficiază de suportul și expertiza EIT Climate-KIC, cea mai importantă inițiativă europeană în domeniul inovației climatice.
Nevoia unui accelerator pentru startupuri verzi
Uniunea Europeană s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Atingerea acestui obiectiv conduce la schimbări fără precedent, sociale, economice și politice. Catalizatorul acestor schimbări este inovația, de aici și crearea acestui accelerator, unde companiile pot dezvolta cele mai bune soluții sustenabile pentru atingerea obiectivului european și global.
Prin combinația unică de beneficii, parteneriatele strategice la nivel european și național, structura solidă a programului, rețeaua extinsă de mentori experimentați, Romania ClimAccelerator se distinge ca cel mai complex accelerator din România pentru ecosistemul greentech.
Romania ClimAccelerator a fost desemnat câștigător al Premiului III la categoria Mediu, în cadrul CSR Awards 2023.
Informații suplimentare despre program pot fi găsite pe pagina dedicată aici, unde sunt și detalii despre câștigătorii edițiilor anterioare ale Romania ClimAccelerator.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 339 / 18008 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...