ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Performanța echipei de avocați specializați în Dreptul penal al afacerilor de la Popescu & Asociații, validată de magnitudinea portofoliului de clienți, latura transfrontalieră a dosarelor, mizele implicate și rezultatele obținute. O discuție cu membrii unei echipe de elită, catalogată de directoarele internaționale drept una dintre cele mai puternice din România, despre activitatea în această practică bogată în proiecte interesante

19 Ianuarie 2022   |   Ștefania Enache

Munca avocaților din această practică presupune implicare în dosare de mare complexitate. Echipa Popescu & Asociații asistă clienți în mandate importante, cum sunt cele de infracționalitate economico-financiară și de spălare a banilor, cele care vizează diferite forme de fraudă financiară, acuzații de coruptie, spionaj economic, infracțiuni informatice și privind comertul electronic, crimă organizată, abuz sau neglijență în serviciu, infracțiuni privind proprietatea intelectuală.

 
 
Pandemia a produs modificări semnificative în modalitatea de gândire și acțiune a jucătorilor din toate domeniile de activitate, mai ales în rândul celor din sectorul privat.Multe companii au fost puse în fața nevoii de a se reinventa, pentru a putea supraviețui.Schimbările se simt și la nivelul zonei publice, care a avut responsabilitatea susținerii economiei și a populației în perioadele de inactivitate. „O serie de aspecte s-au modificat și, cel mai probabil, lucrurile nici nu se vor mai întoarce la realitatea de dinainte de pandemie, cea mai mare provocare pentru avocații specializați în white-collar crime fiind, din această perspectivă, mutarea multor întâlniri cu clienții în online, lucru care, mai ales la început, a atras după sine și o limitare a activității din cauza rezervelor inerente privind confidențialitatea întâlnirilor”, punctează Octavian POPESCU, Partener Popescu & Asociații.


Cu toate acestea, segmentul Dreptului penal al afacerilor este caracterizat de dinamism permanent și așa a fost și în perioada pandemiei, cu modificări în ceea ce privește volumul și diversitatea dosarelor nou gestionate, pe fondul intensificării solicitărilor din partea clienților, ca urmare a riscurilor nou apărute pentru companii (telemunca, munca în regim hibrid, diferite fraude în domeniul achizițiilor publice, al importurilor de marfuri, lipsa unor programe de conformitate și prevenție etc.), ceea ce a creat un mediu prielnic faptelor cu caracter penal.

În acest context, practica POPESCU & Asociații de prevenție, conformitate și Dreptul penal al afacerilor a cunoscut o creștere importantă a activității în ultimul an. Echipa de avocați are în lucru noi dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, dar mai ales este implicată în cadrul unor anchete declanșate de organele de urmărire penală, asistând și reprezentând atât clienți tradiționali, care colaborează cu experții firmei de avocatură de peste zece ani, cât și clienți noi, activi într-o varietate de industrii, precum sectorul bancar și financiar, asigurări, electricitate, energie, gaze, transporturi, distribuție, produse alimentare și băuturi, comerțul cu amănuntul, asistență medicală, farma, administrația locală, ori IT & Telecom.

„În ultimele 12 luni, au fost intensificate cu precădere anchetele în dosarele de fraudă și de corupție în materia achizițiilor publice sau a importurilor de mărfuri, echipa noastră de avocați fiind implicată în mai multe dosare de fraudă și corupție care au ocupat spațiul public destul de mult în ultimul an. În mod natural, creșterea fără precedent a serviciilor în domeniul online a atras după sine și o accelerare a fenomenului de infracționalitate cibernetică, echipa POPESCU & Asociații gestionând numeroase mandate noi de infracțiuni cibernetice combinate cu cele de spălare a banilor. De asemenea, am reprezentat clienții tradiționali în legătură cu integrarea, implementarea și actualizarea procedurilor AML, urmare a transpunerii în legislația românească a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului”, explică Octavian POPESCU.

Partenerul firmei de avocatură amintește faptul că echipa a continuat să fie alături de clienți și să îi reprezinte cu privire la anchete inițiate de autoritățile anticorupție din state membre UE. Consultanța juridică nu a vizat doar achizițiile de pachete majoritare de acțiuni, ci și numeroase proceduri judiciare și extrajudiciare privind modul în care jucători de renume de pe piața bancară în România și reprezentanții acestora au respectat cerințele de conformitate impuse de autoritățile judiciare locale. Mai mult, echipa s-a implicat dosare penale ce au decurs din încălcarea de drepturi de proprietate intelectuală.

„În plus, un aspect foarte important de menționat este că suntem foarte activi în procedurile europene și internaționale de Drept penal al afacerilor, asistând și reprezentându-ne clienții în cadrul procedurilor de cooperare judiciară în materie penală derulate pe teritoriul a patru state europene în legătură cu executarea unor mandate europene de arestare sau cu recunoașterea și punerea în executare a hotârârilor judecătorești pronunțate în România cu privire la acuzații dintre cele mai diverse, de la organizarea unui grup infracțional, la infracțiuni de trădare și spionaj, la infracțiuni de corupție, de evaziune fiscală și spălarea banilor, sau de fraudare a fondurilor europene s.a.”, completează avocatul.

 
 

Solicitările venite de la clienți ating zone diverse

Avocații specializați în „white-collar crime” primesc frecvent solicitări atât din mediul privat, solicitări care vizează acuzații de fraudă, lipsa respectării reglementărilor și daune reputaționale rezultate din aceste probleme, cât și din mediul public.  

Adrian CHIRVASE, Partener POPESCU & Asociații, menționează faptul că, în România sunt destul de frecvente infracțiunile derivate din/ sau în legătura cu fraudele intracomunitare şi cele care au legătură cu achiziția, importul, producția, transportul și comercializarea produselor accizate.

„De asemenea, în categoria celor mai de întâlnite infracțiuni sunt cele din materia corupției, din domeniul achizițiilor publice și cele care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, precum și contrafacerea de mărfuri. Dintre acestea, putem spune că infracțiunile de corupție și cele de fraudare a fondurilor europene își păstrează în continuare cea mai mare sonoritate”, mai spune avocatul.

Adrian CHIRVASE subliniază că majoritatea activităților frauduloase sunt constatate pe fondul presiunii exterioare organizațiilor, dar și oportunitățile la locul de muncă pot declanșa, de asemenea, diferite comportamente frauduloase.

„De multe ori, oportunitatea de a comite o fraudă, cu credința că aceasta va putea trece neobservată, în lipsa sistemelor de control adecvate care să anticipeze și/sau să fie apte să identifice riscurile cu relevanță penală în cadrul organizației, constituie o provocare nu foarte dificilă pentru angajați, indiferent de poziția acestora în cadrul organizației. Atunci când frauda este nedetectată, aceasta poate declanșa, de asemenea, o alta, prin urmare este important să se verifice și să se ia măsuri de urgente cu privire la activitățile frauduloase. În anul în curs, tot mai multe companii au ales să se manifeste activ în privinta acestei componente a activității desfășurate și ne-au solicitat ajutorul pentru a pune bazele mecanismelor de prevenție necesare. Întotdeauna se poate spune că, din punct de vedere criminologic, substratul economic reprezintă un factor declanșator pentru orice fel de activitate infracțională, dar cu atât mai mult acest lucru este valabil în ceea ce privește infracționalitatea gulerelor albe. În România de astăzi cele mai mari dosare sunt încă cele de corupție, care au la rândul lor un substrat economic sau financiar”, nuanțează Partenerul POPESCU & Asociații.

La rândul său, Octavian POPESCU amintește faptul că, mai ales în ultimii ani, experiența a arătat că numarul dosarelor având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală și spălarea banilor a crescut în mod deosebit, indiferent dacă acestea sunt sau nu de o complexitate ridicată sau dacă prezintă probleme complexe de fiscalitate. Cauza acestui fenomen o constituie, pe de o parte, politica foarte aspră adoptată de statul român în materie de evaziune fiscală la confluența vechilor și noilor coduri în materie penală, iar, pe de altă parte, are în vedere crearea bazelor pentru a putea fi declanșate, fără mari dificultăți pentru organele judiciare, a mecanismelor juridice de înghetare a bunurilor, dacă ne gândim la infracțiunile de spălare a banilor.

În acest context, cea mai mare provocare a avocaților în dosarele de evaziune fiscală și spălarea banilor a fost, mai degrabă, de natură juridică, iar nu fiscală, modalitatea de interpretare extensivă a unor dispoziții legale reprezentând sursa cea mai mare a dezechilibrelor în această materie.

„Sigur că, pe fondul creșterii semnificative a volumului de dosare penale de tipul celor menționate anterior, în care, nu de puține ori, barierele de interpretare a unor dispoziții legale au fost înfrânte de stat, s-a văzut necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale a României, care, prin deciziile adoptate în ultimii ani (ce se adaugă la jurisprudența obligatorie tot mai vastă a Curtii Europene de Justiție în materie de evaziune fiscală), au adus clarificări binevenite în practică și au schimbat în mod sistematic posibilitățile de urmărire tale quale a infracțiunilor de evaziune fiscală și de spălarea banilor, aceasta fiind în mod esențial rodul muncii depuse din tabăra avocaților. Rămâne de văzut în ce măsură ultima modificare legislativă care a intervenit la începutul acestui an în privința Legii evaziunii fiscale va contribui la aducerea în prim plan a priorității de a recupera sumele de bani ce constituie rezultat al unor nereguli de natură financiară față de aplicarea unor sancțiuni penale deosebit de severe”, arată avocatul.
 
În ce privește colaborarea cu zona fiscală sau contabilă, aceasta este întotdeauna necesară pentru a putea permite avocaților să înțeleagă într-un timp cât mai scurt operațiunile sau specificul activităților care fac obiectul anchetei. De aceea, resursele interne ale clientului reprezintă un must pentru a înțelege situația din perspectivă contabilă sau fiscală.

Pe lângă profesioniștii POPESCU & Asociații cu dublă specializare legală și fiscală, casa de avocatură are colaborări tradiționale cu mai multe firme în acest domeniu care, funcție de necesitate, asigură suportul necesar pentru analize complexe.

În funcție de specificul fiecărui dosar, munca avocaților în acest domeniu se poate completa foarte bine cu cea a experților contabili și fiscali, existând numeroase exemple în care anchete dintre cele mai răsunătoare nu au reușit să treacă testul obiectiv al verificărilor tehnice de specialitate.

 

Dosare extrem de complexe


Munca avocaților din această practică presupune implicare în dosare de mare complexitate. Echipa POPESCU & Asociații asistă clienți în mandate importante, cum sunt cele de infracționalitate economico-financiară și de spălare a banilor, cele care vizează diferite forme de fraudă financiară, acuzații de coruptie, spionaj economic, infracțiuni informatice și privind comertul electronic, crimă organizată, abuz sau neglijență în serviciu, infracțiuni privind proprietatea intelectuală. În fiecare dintre aceste spețe, avocații lucrează în strânsă colaborare cu clienții pentru a le înțelege nevoile și a le recomanda soluțiile potrivite.

„Într-o piață emergentă, cum este cea din România, este dificil să vorbim despre un top al greșelilor, dat fiind faptul că tot ceea ce ține de dezvoltarea business-urilor și de implementarea de noi tehnologii sau proiecte inovative implică în sine și au în prim plan riscul, situație care, din perspectivă juridică, poate atrage consecințe negative și în zona de penal-comercială. Totuși, una dintre greșelile cele mai frecvente care se constată în piață este lipsa politicilor interne de prevenție și conformitate, cum ar fi cele de prevenire a actelor de corupție în cadrul organizației sau cele de prevenire a spălării banilor (obligatorii în unele sectoare de activitate), precum și a unor proceduri corespunzătoare, care să reglementeze, pe de o parte, regulile interne pe care orice angajat este ținut să le respecte, iar, pe de altă parte, mecanismele de acțiune când sunt constatate fapte care încalcă aceste reguli, care pot merge până la sesizarea organelor judiciare competente”, susține Adrian CHIRVASE.

Avocatul atrage atenția că, în practică, un element important pentru ca o entitate juridică să nu riște atragerea răspunderii pentru fapte prevăzute de legea penală îl reprezintă existența unor proceduri în vigoare adecvate pentru a preveni și descuraja angajații de la săvârșirea respectivelor fapte.

„Întotdeauna, un program efectiv de conformitate este un element important pentru exonerarea sau, după caz, atenuarea răspunderii penale a persoanei juridice, precum și a consecințelor care derivă din atragerea acestei răspunderi. Cu cât compania este mai mare, cu atât se amplifică nevoia unor astfel de programe, menite să identifice riscurile, problemele și vulnerabilitățile sale și să stabilească strategia de urma,t cu scopul de a preveni săvârșirea de fapte penale și implicarea în anchete derulate de autoritățile penale. Încercarea de a regla din mers anumite greșeli sau lipsuri din activitate, reprezintă un element care, pe lângă faptul că în realitate complică munca avocaților, de multe ori poate crea uneori aparența ascunderii urmelor săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală, cel puțin în optica organelor de anchetă. Noi suntem alături de clienții noștri și îi sprijinim în toate demersurile privind prevenția și conformitatea în domeniu, acesta fiind și scopul nostru, încă de la fondarea societății de avocați și a practicii. Serviciile implică activități de consultanță cu scopul de a anticipa și/sau identifica riscurile de relevanță penală, inclusiv analize juridice preliminare, opinii legale sau memorandumuri referitoare la diverse aspecte ale dreptului penal și ale dreptului procesual penal, asistarea și reprezentarea clienților noștri în legătură cu procedurile extrajudiciare pentru a evita implicațiile infracționale sau riscurile complexe, pregătirea și încheierea tranzacțiilor civile la scară largă, în vederea soluționării pe cale amiabilă a unor daune civile în procedurile penale”, nuanțează Partenerul POPESCU & Asociații.




Companiile investesc în prevenție

În ultimii opt - zece ani, auditurile de protecție au devenit o constantă pentru companiile mari, care alocă cu responsabilitate resurse în aceasta direcție.

În acest context, echipa POPESCU & Asociații este implicată și în prezent în câteva audituri de acest fel, majoritatea clienților fiind companii cu experiență pe piața locală și internațională și care știu deja sau au înțeles că un business matur are nevoie de un sistem de măsuri de prevenire care să îl protejeze împotriva riscurilor de drept penal. Un astfel de comportament este destinat prevenirii acțiunilor predispuse să lase loc de interpretare și să dea naștere unor acuzații în materie penală privind activitatea societății.

În plus, auditurile de acest tip sunt deseori solicitate de companii în contextul unor conflicte între acționari, precum și în cazul preluării afacerilor.

„Echipa noastră de avocați realizează auditul companiilor în general în scopul identificării riscurilor de drept penal, sugerând măsurile protective necesare, dar și remediind eventuale erori și ajustând permanent instrucțiunile și procedurile interne. De asemenea, această componentă a activității noastre presupune și organizarea de investigații interne punctuale, care au ca obiect examinarea unor circumstanțe factuale relevante din perspectiva scopului urmărit, identificarea posibilelor încălcări ale politicilor sau procedurilor relevante ale companiei, evaluarea conduitelor potențial necorespunzătoare sau neglijente ale angajaților companiei în legătură cu situația verificată, identificarea unor eventuale puncte slabe ale procedurilor companiei și recomandarea de îmbunătățiri, precum și stabilirea eventualelor măsuri care s-ar putea impune din perspectiva obligațiilor legale ale companiei. În cazul în care există elemente privind potențiale riscuri  de natură penală în cadrul organizației, cea mai eficientă cale de acțiune ar fi evaluarea acestora într-o etapă incipientă, pentru a putea fi luate măsuri adecvate în timp util, dacă aceasta se impune. Experții noștri analizează perspectivele potențialelor riscuri, revizuiesc documentele și propun cele mai bune soluții juridice pentru a atenua ratele de risc, în vederea reducerii în cele din urmă la minimum a costurilor financiare. Cu privire la durata auditului și la echipele implicate, acestea se stabilesc în concordanță cu amploarea și complexitatea dosarului și pot suferi ajustări pe parcurs, în funcție de evoluția situației și a datelor de care dispunem”, explică Octavian POPESCU.

Mai mult, în portofoliul POPESCU & Asociații există și solicitări din partea unor corporații pentru a efectua investigații interne în urma cărora să fie analizate riscuri precum mita, corupția, schimbul de informații cu oameni din afara firmei. Multe dintre aceste cereri intervin în situația unor achiziții sau preluări de business,  atunci când o analiză a activității companiei vândute din perspectiva unor eventuale riscuri de natură penală prezintă poate cel mai ridicat interes.

În egală măsură astfel de evaluări se fac și după achiziție, atunci când nu în puține cazuri se descoperă lucruri necunoscute de către achizitor.

„De regulă tipul acesta de investigații presupune mai mult o preluare de date și informații de la structurile interne ale companiei (avocați interni, directori etc.), raportul final ajungând direct pe masa board-ului sau chiar a board-ului holdingului. Multe dintre companiile mari au implementat un astfel de exercițiu cel puțin o dată la 3-5 ani, raportul final înaintat de avocați fiind transmis direct responsabililor din cadrul holdingului pentru a ajuta în evaluarea și implementarea deciziilor de business și nu numai. Din acest motiv, dar și din motive ce țin atât de confidențialitatea investigației, cât și de eficacitatea acesteia, strategia este întotdeauna stabilită de echipa noastră de avocați, urmare a consultărilor cu managementul companiei, avocații interni fiind implicați ca regulă în etapele operaționale și în cadrul schimburilor de informații, fiind un element important în acest flux. Am colaborat de multe ori în activitatea noastră și colaborăm în continuare cu parteneri de calibru internațional, atât la nivel european, cât și internațional, de regulă atunci când clienții sunt mari companii cu activitate transfrontalieră și prezență în mai multe state, inclusiv în România. Un exemplu în acest sens este Baker & Mckenzie cu care avocații noștri au colaborat de mai multe ori pe parcursul timpului în astfel de proiecte”, menționează Octavian POPESCU.



O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Riscurile majore pentru administratorii firmelor

Adrian CHIRVASE
avertizează că administratorii sunt, ca regulă, persoanele care poartă întreaga răspundere legală a companiilor pe care le reprezintă, așa încât toate riscurile, care intervin sau pot să intervină, sunt suportate din plin de cei care ocupă aceste funcții.

„Din perspectivă penală, însă, calitatea de administrator are o înțelegere mai largă contând mai puțin denumirea din statutul de funcții din cadrul companiei și mai mult activitatea efectivă desfășurată. Altfel spus, contează foarte mult ca să existe o identitate între calitatea de administrator în fapt și cea de administrator în drept, legea penală fiind destul de intruzivă sub acest aspect, neexistând un scut de impunitate pentru persoanele care își exercită calitatea de administrator doar în fapt, nu și în drept”, explică avocatul.

Pe de altă parte, în sensul legii penale române, acționarii nu reprezintă o categorie de subiecți relevanți din perspectiva unei eventuale răspunderi penale, însa este fără dubiu că în final riscul financiar se va răsfrânge asupra businessului.

„Mai trebuie știut că, în sistemul de drept român, răspunderea persoanei juridice nu este una directă ci este una asociată, fapt care presupune că persoana juridică poate răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite de anumite persoane fizice din cadrul organizației, indiferent despre ce infracțiune ar fi vorba, neexistând vreo limitare legală în acest sens. Cu toate acestea, în concret, cele mai des întâlnite și de amploare riscuri sunt reprezentate de calificarea ca abuzive a unor conduite din cadrul activității persoanei juridice, de săvârșire a unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor, de securitate a datelor și informațiilor clasificate sau neclasificate, de securitate informatică ș.a. ”, completează expertul.

Bătălia în instanță

Legat de ceea ce se întâmplă în cadrul proceselor, Octavian POPESCU spune că, din fericire, mai ales în ultimii ani, bătălia în instanță s-a dovedit a fi cea care face diferența în dosarele de „white-collar crime”, în condițiile în care nu de puține ori partea investigativă se desfășoară de pe un raport de forță ușor dezechilibrat, lucru care face dificilă comunicarea în vederea clarificării și mai bunei înțelegeri a problematicii supuse anchetei și lasă loc unor greșeli importante în activitatea de urmărire penală.

„Pe de altă parte, goana după cantitate, în detrimentul calității, care se remarcă în toate domeniile de activitate, nu doar în justiție, face ca anchetele instrumentate de organele de urmărire penală să aibă de suferit, iar dosarele să fie întoarse de instanțele de judecată. În orice caz, avocații luptă cu toate mijloacele juridice avute la dispoziție pentru clienții pe care îi reprezintă, nu de puține ori problemele de drept ajungând pe masa judecătorilor Curții Constituționale sau chiar la nivel internațional, pe masa judecătorilor Curții Europene de Justiție sau a Curții Europene a Drepturilor Omului”, comentează avocatul.

 
O practică bogată în proiecte interesante

POPESCU & Asociații are un portofoliu bogat de proiecte în această practică.

De exemplu, echipa a oferit asistență pentru o bancă europeană și reprezentanții acesteia cu privire la recunoașterea și executarea pe teritoriul a trei state europene a unei hotărârii de condamnare pronunțate în România cu privire la acuzațiile de organizare a unui grup infracțional transfrontalier, trădare, spionaj sau divulgarea de date și informații nepublice în legătură cu unele dintre cele mai importante procese de privatizare care au avut loc vreodată în România anilor 2000; dar și unei companii din cadrul unuia dintre cele mai mari grupuri financiare din România într-un dosar complex în care au fost depuse eforturi semnificative pentru documentarea unei scheme infracționale puse în funcțiune cu implicarea neloială a unora dintre foștii angajați ai companiei. Succesul deplin a constat în aceea că pe lângă demersurile juridice întreprinse s-a reușit identificarea și acoperirea celei mai mari părți a prejudiciului cauzat.

Avocații au consiliat și cea mai mare organizație locală destinată reprezentării, aparării și susținerii intereselor operatorilor economici din București, într-o serie de dosare penale pe care instanțele naționale le-au instrumentat în legătură cu finanțările obținute din bugetul UE, cu o valoare cumulată de peste 30 milioane de euro, pentru cea mai mare parte din proiecte, acuzațiile de fraudare fiind respinse în totalitate, iar o bună parte dintre acestea fiind date ca exemplu de bună practică de către ministerul de resort; dar și unul dintre cei mai importanți jucători din piața transporturilor, care acoperă inclusiv un segment important din piața europeană, într-un proces îndelungat care a avut ca obiect acuzații complexe de evaziune fiscală, spălare a banilor, gestiune frauduloasă ș.a. Complexitatea litigiului a fost determinată de numărul foarte mare de părți implicate în tranzacțiile comerciale verificate de autoritățile naționale, judiciare, fiscale și vamale, verificări care au presupus inclusiv numeroase interacțiuni cu autorități judiciare din alte state membre UE.

Un alt proiect a vizat cel mai mare producător și distribuitor multinațional italian de energie electrică și gaze naturale în legătură cu o gamă largă de litigii privind proprietatea intelectuală și fapte penale, apărute ca urmare a încălcării drepturilor de marcă comercială, cu scopul de a suspenda utilizarea unui domeniu de internet, inclusiv numele și marca acestuia, înregistrate și utilizate în mod fraudulos de către o terță parte.

De asemenea, echipa a fost alături de una dintre cele mai mari companii din Europa de Est care produce peste 140 de sortimente de băuturi și produse alimentare în numeroase dosare de drept penal, fiscal, comercial și corporativ în legătură cu activitatea companiei și interacțiunile sale pe piața internă și externă cu operatorii economici și autoritățile statului.



Atu-urile echipei POPESCU & Asociații

POPESCU & Asociații este una dintre puținele firme de avocatură din România cu un departament specializat în prevenție, conformitate și Dreptul penal al afacerilor.

Casa de avocați se remarcă în avocatura de business datorită faptului că are una dintre cele mai numeroase și competitive echipe de avocați de pe piața locală, iar parcursul ultimilor trei ani o reconfirmă, atât din punct de vedere al numărului mare de dosare pe care casa de avocatură le are în lucru, complexitatea acestora, mizele implicate și rezultatele obținute, magnitudinea portofoliului de clienți, recunoașterea pieței locale și internaționale, cât și prin latura transfrontalieră a dosarelor, lucrând atât la nivel regional, cât și internațional.

Spre deosebire de alte firme de avocatură locale, practica POPESCU & Asociații este una dedicată, cu avocați implicați strict în dosarele de drept penal, nu doar în dosare de litigii care includ și componenta de penal, formată din avocați colaboratori (attorneys-at-law) și doi coordonatori (partners). Acest lucru a premis casei de avocatură, de-a lungul timpului, să dezvolte o expertiză considerabilă în acest domeniu, dar și să pună în practică o abordarea diferită a dosarelor, care de foarte multe ori a adus rezultate foarte bune și neașteptate pentru clienți.

În plus, faptul că are o echipă unită și solidă conferă un plus de stabilitate și încredere în activitatea desfășurată pentru clienții firmei. De asemenea, avocații pun mare accent pe calitatea relațiilor pe care le dezvoltă în cadrul echipei, astfel încat dezvoltarea acesteia să fie armonioasă, iar munca în echipă să dea cele mai bune roade pentru clienți.

De altfel, și publicațiile de profil menționează diferentele și spun că POPESCU & Asociații este „una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România în materia dreptului penal al afacerilor. Diferențiatorul este că activează în echipe consistente, ceea ce înseamnă că primesc un focus și un serviciu juridic al partenerului mai bun și mai satisfacător.” (Legal 500 EMEA)

POPESCU & Asociații este cea mai bună firmă de avocatură din România. Nu doar pentru că are un portofoliu mare de clienți, ci datorită expertizei în domeniu și experienței avocaților care compun firma." (Benchmark Litigation)

„Echipa de dreptul penal al afacerilor este una dintre cele mai bune de care poți avea parte în România – sunt foarte experimentați și calificați, au resursele necesare pentru a face față dosarelor complexe și sensibile și sunt mereu capabili să acționeze rapid. Avocații sunt echipați corespunzător pentru a gestiona dispute de amploare.” (Legal 500 EMEA).

De asemenea, în egală măsură, coordonatorii echipei, Adrian CHIRVASE și Octavian POPESCU, sunt recunoscuți în clasamentele directoarelor juridice.

„Parterul Adrian CHIRVASE este un avocat inteligent, iar cunoștințele aprofundate ale afacerii noastre și experiența în gestionarea de dosare complexe de dreptul penal al afacerilor sunt impresionante.” (Legal 500 EMEA)
Octavian POPESCU se bucură de o reputație stelară în România atunci când vorbim despre drept penal al afacerilor și litigii efective. Este unul dintre cei mai fini tacticieni și strategi din țară și nu numai, un avocat remarcabil și apărător al clientului”. (Legal 500 EMEA)

Anul trecut, Octavian POPESCU a primit premiul Avocatul Anului în Romania de la prestigiosul director juridic international Benchmark Litigation, la Gala Premiilor Benchmark Litigation, cea mai înaltă distincție pe care o poate primi un avocat din România, iar în ultimii doi ani, Adrian Chirvase a primit Premiul Avocat de Top in Dreptul Penal al Afacerilor, la Gala Avocaților de Top.

„Având în vedere evoluția rapidă a mediului de business local și a schimbărilor permanente, protejarea împotriva riscurilor de natură penală sau financiară, dar și din punct de vedere al reputației reprezintă elemente cheie pentru fiecare companie ori manager/CEO. Popescu & Asociații s-a poziționat încă de la constituire ca partenerul de încredere al companiilor și personalităților locale (și nu numai), punând la dispoziția acestora sfaturi juridice valoroase care au ca scop protejarea afacerilor și a reputației acestora, contribuind la îmbunătățirea eficienței și vitezei procedurilor de conformitate, dar și la optimizarea deciziilor strategice. Avocații care compun echipa și-au construit de-a lungul timpului, cu seriozitate și responsabilitate, un parcurs greu de egalat, incluzând profesioniști experimentați și integri, cu o reputație impecabilă, gestionând cu profesionalism și implicare mandatele și dosarele încredințate de clienți.  Experiența echipei noastre de avocați cuprinde acordarea de asistență și reprezentare juridică atât în fața autorităților de urmărire penală, de la parchetele locale până la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv parchetele specializate - DNA și DIICOT, dar și în cadrul instanțelor naționale, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională a României, precum și la nivel internațional în fața CEDO și CJUE”, declară Octavian POPESCU.

Echipa specializată în Prevenție, Conformitate și Dreptul Penal al Afacerilor include avocați cu diferite grade de experiență, de la zece la peste 40 ani.

„Ultimele 12 luni ne-au adus o consolidare a practicii, avocați și dosare noi, urmare a creșterii activității anul trecut, portofoliul de clienți s-a diversificat din punct de vedere al industriilor, dosarele acoperind zone de activitate diverse, motiv pentru care putem spune că evoluția activității în această arie de practică în următorul an este în strânsă legătură cu volumul de lucru, care crește constant cu fiecare dosar ori client pe care îl adăugăm în portofoliu. De altfel, așteptările rezonabile ale tuturor jucătorilor din aria de expertiză „white-collar crime” trebuie îndreptate către dinamizarea încă și mai mult a activității în acest sector, din analizele pe care le realizăm periodic rezultând că pe termen scurt și mediu anchetele penale vor cunoaște o perioadă cu activitate intensă. Pentru o acoperire completă și eficientă a dosarelor, ne dorim să dezvoltăm activitatea în această practică, dar și să ne completăm echipa, până la jumătatea anului 2022 având în plan cooptarea și altor avocați specializați în dreptul penal al afacerilor”, subliniază Adrian CHIRVASE.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 902 / 1855
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Avocații WH Simion & Partners se așteaptă ca practica de protecție a datelor cu caracter personal să devină și mai relevantă, având în vedere că, în următorii ani, reglementările ar putea să evolueze pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul lucrurilor (IoT) și blockchain-ul. Despre proiectele „flagship” ale echipei, într-o discuție cu Cosmina Simion (Managing Partner) și Petrus Partene (Senior Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...