ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANPC vrea un ghid de conduită pentru comerţul cu peşte şi încurajarea producţiei autohtone

17 Septembrie 2019   |   AGERPRES

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor din România, în colaborare cu Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare din cadrul Camerei Deputaţilor, organizează marţi conferinţa pan-europeană "Consolidarea aplicării legislaţiei privind siguranţa produselor (alimentare şi nealimentare) în UE".

 
 
Comerţul cu peşte şi produse din peşte are nevoie de un ghid de conduită, iar produsele de provenienţă autohtonă trebuie încurajate, pentru că un peşte dintr-o baltă românească face un drum mult mai scurt până pe rafturile unui magazin decât oricare dintre produsele similare venite din piaţa intracomunitară, a afirmat, marţi, Horia - Miron Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor din România (ANPC).

"Vreau să semnalez că mare parte dintre produsele europene prezente pe una dintre cele mai importante pieţe de desfacere, cea românească, sunt cel puţin discutabile legate de carenţa de informaţii care ne este necesară nouă, ca autoritate, ca să putem fi siguri că punem pe piaţă produse echivalente celor prezente pe piaţa europeană. Facem deja o discuţie de mai mult timp aşa cum se ştie din presa românească, legată de importul masiv de produse pescăreşti, produse din peşte şi cele asimilate acestora, care intră în România având ca suport doar eticheta conform regulamentelor europene, etichetă pe care noi în urma acţiunilor aprofundate de verificare o considerăm cel puţin discutabilă, dacă nu realmente mincinoasă. Aceasta prezintă ca produse extra, cu termen de durabilitate minimală de 14-21 de zile, produse care prin forţa lucrurilor îşi modifică starea de prospeţime, aşa cum alte regulamente o arată, îşi modifică starea de prospeţime de la o zi la alta, în aşa fel încât ceea ce intră în ţară calitate extra, nu poate avea 14 zile tot calitate extra", a spus Horia Constantinescu.


El a afirmat că în acest fel a fost distrusă piaţa locală de peşte. Pe lângă aceasta, un impact semnificativ l-a avut un alt act normativ care o lungă perioadă de timp a fost aplicabil doar românilor, respectiv ordinul 100 al ANSVSA care arăta că peştele românesc nu poate avea decât 48 de ore termen de a fi prezent la raft sau 72 de ore în anotimpul rece.

"Această discrepanţă între 21 de zile şi cele 48 de ore sau 72 de ore ale produselor româneşti le-au făcut total netentante pe cele româneşti. Transmit în felul acesta că ar trebui să reuşim să ne aşezăm la masă absolut toţi actorii implicaţi în evaluarea pieţei să putem să stabilim un ghid de conduită pentru comerţul cu astfel de produse, să încurajăm produsele proaspete, cele de provenienţă autohtonă, pentru că este de la sine înţeles că un peşte dintr-o baltă românească până pe rafturile unui magazin românesc face un drum mult mai scurt decât oricare dintre aceste produse similare venind din piaţa intracomunitară. În acelaşi timp există o abordare cel puţin discutabilă la nivelul produselor prezente pe rafturile magazinelor din Occident versus piaţa din Europa de Est. Credem noi că dubla abordare este raportată la această piaţă. De ce? Vorbim de un consumator mult mai educat, mult mai experimentat, cel din Europa de Vest raportat la cel din Europa de Est", a mai spus Horia Constantinescu.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor din România, în colaborare cu Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare din cadrul Camerei Deputaţilor, organizează marţi conferinţa pan-europeană "Consolidarea aplicării legislaţiei privind siguranţa produselor (alimentare şi nealimentare) în UE".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9193 / 9304
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank și Alpha International Holdings la vânzarea către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers
KPMG Legal – Toncescu și Asociații a asistat Carmistin The Food Company în achiziția Provimi, societate din grupul Cargill
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
BACIU PARTNERS anunță promovările în cadrul echipei sale pentru anul 2025. Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Aceste promovări sunt o confirmare a dorinței noastre de a continua să construim o echipă pregătită pentru un peisaj de afaceri în continuă schimbare”
Solida Capital face prima tranzacție în România și anunță extinderea strategică pe piața din Europa Centrală și de Est | Cumpărătorul a fost asistat de Kinstellar, CMS a acordat consultanță vânzătorului pe aspecte fiscale și financiare, iar PNSA a fost alături de banca finanțatoare. Ce alți consultanți au fost implicați
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
Rising Star | Alexandra Iancu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai promoției 2022, a ales echipa ZRVP. ”Odată intrat în profesie, media de la facultate nu mai contează atât de mult, pentru că „examenele” din practică au alte criterii de reușită și este important să demonstrezi că te vei putea încadra în aceste criterii”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...