ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cluj: UBB propune o perioadă de tranziţie pentru revenirea cu prezenţă fizică la cursuri

14 Martie 2022   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, studenţii UBB s-au declarat nemulţumiţi de decizia impusă de Ministerul Educaţiei, urmând să organizeze proteste şi să transmită autorităţilor memorii cu privire la decizia luată de minister.

 
 
Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca propune ca prezenţa fizică la cursuri, după ridicarea restricţiilor pandemice, să se facă treptat, cu o perioadă de tranziţie.
 
"Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Senatul UBB, a adoptat luni, 14 martie 2022, propunerea Consiliului de Administraţie al Universităţii, de revenire la formatul clasic printr-o perioadă de tranziţie (https://senat.ubbcluj.ro/sedinta-senat-14-martie-2022/). În sinteză, UBB a decis revenirea completă la cursurile cu prezenţă fizică după o perioadă de tranziţie care se va încheia la finalul lunii martie, cu posibilitatea excepţională de prelungire până în data de 4 aprilie 2022, la solicitarea specifică a facultăţilor", se arată într-un comunicat transmis, luni, de UBB.
 
Potrivit sursei citate, studenţii UBB s-au declarat nemulţumiţi de decizia impusă de Ministerul Educaţiei, urmând să organizeze proteste şi să transmită autorităţilor memorii cu privire la decizia luată de minister.
 
"La anunţul autorităţilor că din 9 martie este necesară revenirea la formatul clasic, noi am militat prin diverse mecanisme pentru o variantă de tranziţie raţională, şi anume continuarea formatului existent. Dacă acest sistem a fost bun doi ani pentru a susţine diplome ale universităţilor româneşti, nu poate să fie atât de catastrofic - chiar nu putem spune asta! - să îl mai aplicăm câteva, puţine luni din semestrul II. Asta pentru a nu bulversa organizarea semestrului şi viaţa comunităţii academice şi pentru a nu favoriza abandonul şcolar", declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, citat în comunicat.
 
Potrivit acestuia, examenele finale de semestru trebuie organizate în regim clasic (ca etapă standard de revenire), iar anul universitar 2022-2023 implementat în formatul clasic acreditat, îmbogăţit cu variante online (după adaptări legislative).
 
"Autorităţile au aprobat doar o perioadă scurtă de tranziţie, cu constrângeri de recuperare. Noi credem în continuare că varianta propusă iniţial de UBB ar fi fost cea mai bună, fiecare urmând apoi să şi-o adapteze la mijlocul semestrului II prin prisma autonomiei universitare (de la clasic, prin hibrid, până la online). Nu poţi trata o universitate cu zeci de mii de studenţi, venind din toate colţurile ţării (nu mai vorbesc de cei din străinătate) într-un oraş scump, cu un profil complex (şi la noi specializările tehnice/ştiinţe/vocaţionale sunt deja în regim clasic sau hibrid, dar multe specializări socio-umane, cu numeroşi studenţi, sunt în regim online), ca una care are doar câteva mii, majoritatea din propriul judeţ, cu resurse de spaţiu care adesea exced nevoile studenţilor pe care îi au şi cu specializări dominant vocaţionale care au început deja de luni bune varianta clasică", a mai afirmat rectorul Daniel David. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 53 / 146
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...