ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Hidroelectrica anunță că plătește la termen taxe și impozite în valoare de 223 mil. lei

26 Martie 2020   |   BizLawyer

Hidroelectrica este una dintre cele mai profitabile companii ale sectorului energetic românesc și unul dintre cei mai importanți contributori la bugetul de stat al României.

 
 
Managementul Hidroelectrica a luat decizia de a plăti la termen sarcinile fiscale ce revin companiei și de nu a face uz de posibilitatea de amânare a achitării acestora în contextul problemelor generate de COVID19.

Astfel, la data de 25 martie compania a achitat către bugetul de stat suma de 189 de milioane lei reprezentând impozit pe profit și TVA, urmând ca până la data de 31 martie să plătească taxe și impozite locale în valoare de 34 milioane de lei.

”Este o decizie pe care am luat-o pentru a sprijini autoritățile centrale și locale în efortul de limitare și combatere a COVID19. Suntem conștienți că este nevoie de un efor financiar semnificativ pe care statul Român îl face pentru cetățenii săi și considerăm că și noi, la rândul nostru trebuie să ne alăturăm acestui demers. Este un moment în care toate companiile cu forță financiară, așa cum este și Hidroelectrica, trebuie să arate solidaritate. Oricât de tentante ar putea părea facilitățile și înlesnirile fiscale oferite în aceste zile, noi, cei care avem posibilitatea de a ne plăti îndatoririle trebuie să o facem, din spirit de responsabilitate socială. Banii noștri merg acolo unde este nevoie de ei: către acțiunile de vindecare a celor bolnavi, către protejarea celor vulnerabili și către păstrarea vie a economiei românești”, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.


Hidroelectrica este una dintre cele mai profitabile companii ale sectorului energetic românesc și unul dintre cei mai importanți contributori la bugetul de stat al României. Reamintim că Hidroelectrica a înregistrat în anul 2018 un profit net de 1.939 milioane lei raportat la o cifra de afaceri de 4.261 milioane lei.
Pentru anul 2019, Hidroelectrica estimeaza o cifră de afaceri de 4.149 milioane lei și un profit net de 1.334 milioane lei. La aceste valori se estimează că societatea va distribui dividende catre Statul Roman in suma de 867 milioane lei, cu un procent de distribuire de 90% din profitul net distribuibil.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6666 / 8645
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...