
CIEH Soda România intră în stand-by prelungit, păstrând echipele de mentenanţă şi producţia de silicaţi
26 Martie 2020
AGERPRESPotrivit sursei citate, procesul de disponibilizare voluntară se va încheia la 1 aprilie şi peste 72% dintre angajaţi vor beneficia de acesta.
CIEH Soda România anunţă că va intra în stand-by pe termen lung, urmând să păstreze doar angajaţii care se vor ocupa de mentenanţă şi producţia de silicaţi, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
"CIECH Soda România, singura fabrică de sodă rămasă la nivel naţional, a iniţiat programul de disponibilizări voluntare încă din vara anului 2019 pentru cei aproape 600 de angajaţi ai săi, după şase luni de stand-by, interval în care au fost acoperite toate costurile legate de salariile colectivului şi conservarea activelor societăţii, în încercarea de a câştiga timp pentru luarea unor decizii necesare în vederea punerii în practică a unei soluţii. CIECH Soda România a luat legătura cu toate autorităţile locale şi centrale pentru a discuta posibile soluţii pe termen scurt şi lung încă din august 2019, dar nu a fost luată nicio decizie. Din păcate, situaţia globală declanşată de pandemie nu va face decât să întârzie şi mai mult orice eventuală soluţie şi, drept urmare, CIECH Soda România va intra în stand-by pe termen lung. Cu toate acestea, compania va păstra o echipă mică de angajaţi, responsabili pentru conservarea instalaţiilor pe durata de stand-by şi continuarea producţiei şi livrărilor de silicaţi", se menţionează în comunicat.
"CIECH Soda România, singura fabrică de sodă rămasă la nivel naţional, a iniţiat programul de disponibilizări voluntare încă din vara anului 2019 pentru cei aproape 600 de angajaţi ai săi, după şase luni de stand-by, interval în care au fost acoperite toate costurile legate de salariile colectivului şi conservarea activelor societăţii, în încercarea de a câştiga timp pentru luarea unor decizii necesare în vederea punerii în practică a unei soluţii. CIECH Soda România a luat legătura cu toate autorităţile locale şi centrale pentru a discuta posibile soluţii pe termen scurt şi lung încă din august 2019, dar nu a fost luată nicio decizie. Din păcate, situaţia globală declanşată de pandemie nu va face decât să întârzie şi mai mult orice eventuală soluţie şi, drept urmare, CIECH Soda România va intra în stand-by pe termen lung. Cu toate acestea, compania va păstra o echipă mică de angajaţi, responsabili pentru conservarea instalaţiilor pe durata de stand-by şi continuarea producţiei şi livrărilor de silicaţi", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, procesul de disponibilizare voluntară se va încheia la 1 aprilie şi peste 72% dintre angajaţi vor beneficia de acesta.
În luna septembrie 2019, compania a apelat la o serie de experţi pentru elaborarea planurilor referitoare la obţinerea unei surse de abur pe termen lung pentru toţi operatorii economici din judeţul Vâlcea. O centrală în cogenerare construită de un consorţiu poate reprezenta, în opinia reprezentanţilor companiei, o alternativă durabilă, pentru care sunt necesare atât investiţii, cât şi know-how. CIECH operează propriile centrale în alte ţări în care deţine unităţi de producţie şi este pregătită să îşi asume partea sa de investiţie şi să se implice într-o astfel de soluţie pe termen lung, se mai precizează în comunicat.
"Ne oprim, dar nu vrem să plecăm. Dorim să continuăm să ne arătăm preţuirea faţă de oameni şi tradiţia locală. Echipele noastre au elaborat deja planurile pentru propria noastră centrală şi vom începe să le punem în aplicare, precum şi să identificăm resursele financiare necesare construirii propriei noastre centrale în cogenerare. Sperăm ca în următorii trei ani să ne putem reîncepe activitatea cu propria noastră sursă de abur", a declarat directorul executiv al companiei, Witold Urbanowski.
Începând din septembrie 2019, societatea a fost nevoită să îşi oprească activitatea din cauza denunţării unilaterale a contractului de furnizare a aburului de către CET Govora, care a solicitat o majorare substanţială a preţului la abur, un element vital în producţia de sodă, cu impact direct asupra rezultatelor companiei. Contractul denunţat prevedea deja o majorare semnificativă a preţului, de 25% faţă de finalul anului 2018. CET Govora se află în insolvenţă încă de atunci, nu a întreprins demersurile necesare de restructurare a activităţii şi nu a investit în asigurarea unei producţii sustenabile de abur.
Filiala din Râmnicu Vâlcea a Grupului CIECH a reuşit un proces de restructurare profund şi dificil în perioada 2013-2015, care a presupus transformarea afacerii, reducerea numărului de angajaţi şi o investiţie în valoare de 175 milioane de lei în majorarea producţiei, astfel încât compania să poată să îşi acopere costurile operaţionale şi să se dezvolte. Ca urmare a acestui proces, societatea a dobândit capacitatea de a opri pierderile şi, în timp, de a genera profituri, care erau planificate a fi investite în extinderea portofoliului local. Majorările succesive ale preţului aburului au consumat toate aceste rezultate şi au provocat rezultate negative în 2019, chiar şi anterior denunţării unilaterale a contractului de către CET Govora. CIECH Soda România înregistrase deja pierderi cumulate de 500 milioane de lei începând cu anul 2006, atunci când compania a fost preluată de CIECH, unul dintre cei mai mari investitori polonezi în România.
Grupul CIECH, acţionarul majoritar al CSR, este un holding internaţional din industria chimică cu o prezenţă în peste 100 de ţări şi venituri în 2018 echivalente cu 1 miliard dolari. În 2014, majoritatea acţiunilor CIECH au fost achiziţionate de KI Chemistry, societate care aparţine de cea mai mare firmă de investiţii private poloneză, Kulczyk Investments.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 6669 / 8647 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...