
Grupul ProCredit anunță obținerea rezultatelor scontate, continuând să își întărească poziția pe piață
27 August 2019
BizLawyer• Valoarea brută a portofoliului de credite a crescut cu 5,0% față de anul trecut (217 milioane EUR) • Veniturile nete din dobânzi și comisioane au crescut comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut • Rezultat consolidat de 22,9 milioane EUR (față de primul semestru din 2018: 26,7 milioane EUR) , conformându-se așteptărilor la nivel de grup • Semnarea unor noi acorduri cu instituții internaționale precum FEI și CFI pentru finanțarea investițiilor inovative și a celor cu tehnologii prietenoase cu mediul ale IMM-urilor de pe piețele emergente pe care activează ProCredit • Obiectivele pentru întregul an în curs au fost confirmate
În materie de creditare, grupul se concentrează pe finanțarea sustenabilă a investițiilor IMM-urilor care dau dovadă de inovație, potențial de creștere și de o structură internă stabilă și formală. Se pune accent în mod special pe promovarea investițiilor verzi, pe promovarea producției locale și pe susținerea agriculturii, 93% din portofoliul total de credite ale grupului ProCredit fiind destinate IMM-urilor.
La finalul trimestrului 2 din 2019, volumul total al depozitelor la termen deținute de clienți au ajuns la 3,9 miliarde EUR. Această cifră arată o creștere de 63 milioane EUR (1,7%) comparativ cu anul trecut. Depozitele deținute de persoane fizice de asemenea au crescut, marcând o revenire după scăderea din 2018, reflectând un trend pozitiv odată cu introducerea strategiei ProCredit DIRECT.
În condițiile creșterii portofoliului, veniturile nete din dobânzi au înregistrat o creștere în primul semestru al lui 2019 până la 92,7 milioane EUR (față de semestrul 1 din 2018: 92,1 milioane EUR). Plasată la 3,1%, marja dobânzii nete de la finalul trimestrului doi din 2019 s-a stabilizat la același nivel cu trimestrul 1, punând baza creșterii venitului net din dobânzi cu perspective de creștere viitoare a portofoliului.
Costurile provizioanelor pentru credite a crescut de la an la an, ajungând la suma de 4,1 milioane EUR pentru prima jumătate a lui 2019 (în primul semestru al lui 2018 suma a fost de 0,1 milioane EUR). Totuși, în general, calitatea portofoliului s-a îmbunătățit de-a lungul primei jumătăți de an. La 2,9%, proporția creditelor neperformante din totalul portofoliului de credite din operațiuni a înregistrat o ușoară îmbunătățire într-o zonă destul de stabilă deja (31 decembrie 2018: 3,1%). Rata de acoperire a riscului de credit a crescut, de asemenea, în prima jumătate a anului 2019, de la 90, 8% (31 decembrie 2018) la 94,9% (30 iunie 2019). La nivelul 0,1%, valoarea netă a creditelor derecunoscute din bilanț din Semestrul 1 al lui 2019 a rămas la o cotă foarte scăzută.
Veniturile nete din dobânzi și comisioane au crescut cu 1,8 milioane EUR (7,4%), până la 25,8 milioane EUR (comparativ cu S1 2018: 24 milioane). Această creștere este, în primul rând, rezultatul implementării strategiei de direct banking.
Creșterea cheltuielilor operaționale cu 2,1 milioane EUR, până la 83,5 milioane EUR (față de S1 2018: 81,4 milioane EUR) este, în mare parte, datorată activităților de marketing legate de introducerea serviciului ProCredit DIRECT.
Rezultatele de minus 1,5 milioane de EUR din activități discontinue reprezintă, în mare măsură, pierderile anticipate din vânzarea ProCredit Bank Columbia, demers care așteaptă în prezent acceptul autorităților columbiene.
Rezultatul consolidat al grupului ProCredit pentru prima jumătate a anului 2019 însumează 22,9 milioane EUR, cu 3,8 milioane EUR sub anul precedent (S1 2018 cu 26,7 milioane EUR), ceea ce este - în linii mari - aliniat așteptărilor.
Cu o rată de 70.7%, rata costuri/venituri a grupului ProCredit pentru prima jumătate a anului 2019 din operațiuni continue a fost puțin peste nivelul de anul trecut (S1 2018: 70,2%). Rata fondurilor proprii de nivel 1, ce a înregistrat o valoare de 14,3% la 30 iunie 2019, a fost la același nivel ca la sfârșitul anului 2018.
Portofoliul de „credite verzi” a beneficiat de o creștere puternică în prima jumătate a lui 2019, crescând cu 34 milioane EUR până la totalul de 711 milioane EUR. În prezent, acesta reprezintă 15,6% din totalul portofoliului de credite. Acest aspect subliniază importanța pe care grupul o acordă finanțării investițiilor sustenabile și cu impact benefic asupra mediului.
Mulțumită poziționării avantajoase pe piața IMM-urilor din Sud-Estul și Estul Europei, pe parcursul anului 2019 grupul ProCredit a reușit să finalizeze noi parteneriate cu instituții internaționale a caror misiune este promovarea sustenabilă a IMM-urilor din aceste regiuni.
În iulie 2019, colaborarea cu Fondul de Investiții European (FEI) - pentru promovarea finanțării către IMM-uri inovative din Estul si Sud-Estul Europei prin programul de garantare InnovFin - a fost extinsă prin suplimentarea cu 800 milioane EUR, până la un total de 1,6 miliarde EUR. Această acțiune susține ceea ce își propune grupul ProCredit, anume o creștere a portofoliului de credite pentru IMM-uri într-un mod eficient, luând în calcul activele ponderate la risc, prin oferirea de garanții de calitate.
În mai 2019, un alt acord a fost semnat cu Corporația Financiară Internațională (CFI) a Băncii Mondiale, pentru plasarea a 90 milioane USD în obligațiuni verzi. Acest acord reprezintă o etapă importantă în procesul de finanțare a investițiilor verzi pentru IMM-uri din Europa de Est, în sectoarele de eficiență energetică, energie regenerabilă și măsuri cu impact pozitiv asupra mediului („credite verzi”).
Conducerea companiei reconfirmă previziunile de creștere de 10-13% a portofoliului brut de credite pentru întreg anul. De asemenea, grupul confirmă previziunile referitoare la rata costuri/venituri sub 70% și un rezultat consolidat între 48 milioane EUR și 55 milioane EUR. Se așteaptă ca rata fondurilor proprii de nivel 1 (CET 1, implementate integral) va continua să depășească 13%.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7541 / 8530 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Victorie în instanță pentru Pop Briciu Crai și Biriș Goran în legătură cu impozitul pe cifra de afaceri aplicabil operatorilor care tranzacționează produse accizabile
Iablonschi & Asociații asistă CCP Cooperatief cu privire la achiziția unui complex logistic din Ștefăneștii de Jos
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...