![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
CNAIR a reziliat contractul lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva
28 August 2019
AGERPRESContractul pentru Nodul Holdea (parte a altui contract cu acelaşi antreprenor) nu este reziliat, iar unul dintre cele două ecoducte construite nu a fost inclus şi nici plătit în cel reziliat.
Asociaţia Pro Infrastructură (API) susţine, într-o postare pe pagina proprie de Facebook, că miercuri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a reziliat contractul lotului 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva.
"La 16 zile de când tronsonul de 21 de kilometri aflat la un procent fizic de 99% putea fi dat în trafic, ministrul Cuc (ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc - n. r.) şi executanţii lui din CNAIR au persistat în şantajarea constructorului şi obligarea acestuia de a accepta o extindere a garanţiei tuturor lucrărilor de la 4 la 10 ani, neluând în calcul în niciun moment deschiderea autostrăzii. Imaginaţi-vă rezilierea unui contract al unei case unde mai trebuie pus un bec. Pentru profesioniştii din domeniul infrastructurii de transport, aşa ceva este de neimaginat. Probabil vorbim de o premieră la nivel mondial", afirmă API.
"La 16 zile de când tronsonul de 21 de kilometri aflat la un procent fizic de 99% putea fi dat în trafic, ministrul Cuc (ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc - n. r.) şi executanţii lui din CNAIR au persistat în şantajarea constructorului şi obligarea acestuia de a accepta o extindere a garanţiei tuturor lucrărilor de la 4 la 10 ani, neluând în calcul în niciun moment deschiderea autostrăzii. Imaginaţi-vă rezilierea unui contract al unei case unde mai trebuie pus un bec. Pentru profesioniştii din domeniul infrastructurii de transport, aşa ceva este de neimaginat. Probabil vorbim de o premieră la nivel mondial", afirmă API.
Potrivit sursei citate, contractul pentru Nodul Holdea (parte a altui contract cu acelaşi antreprenor) nu este reziliat, iar unul dintre cele două ecoducte construite nu a fost inclus şi nici plătit în cel reziliat.
"În concluzie, inaugurarea celor 21 de kilometri devine incertă. Singurul lucru sigur este că statul român va pierde definitiv garanţia de patru ani şi că vom avea mulţi ani de procese în urma cărora riscăm să plătim tot noi, contribuabilii români, daune financiare de zeci de milioane constructorului", mai notează API.
Surse oficiale din domeniul transporturilor au confirmat pentru AGERPRES această informaţie.
"S-a luat decizia rezilierii. Ministrul Cuc şi directorul CNAIR, Scarlat, au fost la discuţii cu constructorul şi s-a reziliat (contractul - n. r.)", au spus sursele citate.
În urmă cu două zile, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, declara că ar putea fi reziliat contractul pentru realizarea lotului 3 din autostrada Lugoj-Deva, în funcţie de rezultatele obţinute în urma unei întâlniri care va avea loc cu constructorul acestui tronson.
"Astăzi la ora 15:00 va veni antreprenorul la sediul ministerului. Domnul Sorin Scarlat (directorul general al CNAIR - n.r.) a fost joi pe autostradă, ştiţi că dădusem termenul acela de 10 zile pentru a remedia lucrurile pentru a fi dată în trafic autostrada. Astăzi sunt două scenarii: fie semnăm un act adiţional pentru prelungirea garanţiei, fie, dacă nu, din ce am fost informat, se va rezilia contractul, vom prelua lotul de autostradă, vom finaliza noi ce aveau de finalizat, vorbesc de elementele de siguranţă: gardul perimetral, decolmatări, lucruri oricum minore de făcut, dar care, practic, asigurau viabilitatea autostrăzii. Îl vom prelua şi îl vom deschide traficului aşa cum ne-am asumat", a arătat Cuc, într-o conferinţă de presă.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7532 / 8526 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru grupul Roche va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...