Cineworld, proprietarul Cinema City din România, trebuie să plătească 957 milioane de dolari pentru renunţarea la preluarea Cineplex
15 Decembrie 2021
AgerpresCineworld nu este de acord cu această decizie şi va face recurs.
Acţiunile operatorului britanic de cinematografe Cineworld Group, prezent şi pe piaţa din România, s-au prăbuşit miercuri cu 40%, după ce un tribunal canadian a decis că Cineworld trebuie să plătească 957 milioane de dolari rivalului Cineplex sub formă de despăgubiri pentru abandonarea unui acord de preluare, transmite Reuters.
În luna decembrie 2019, Cineworld Group a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului canadian Cineplex pentru 1,6 miliarde de dolari, în încercarea de a deveni cel mai mare lanţ de cinematografe din America de Nord. Şase luni mai târziu, Cineworld a abandonat preluarea Cineplex, după ce pandemia de Covid-19 a forţat închiderea cinematografelor, iar Cineplex a dat în judecată compania britanică pentru încălcarea contractului.
În luna decembrie 2019, Cineworld Group a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului canadian Cineplex pentru 1,6 miliarde de dolari, în încercarea de a deveni cel mai mare lanţ de cinematografe din America de Nord. Şase luni mai târziu, Cineworld a abandonat preluarea Cineplex, după ce pandemia de Covid-19 a forţat închiderea cinematografelor, iar Cineplex a dat în judecată compania britanică pentru încălcarea contractului.
"Cineworld nu este de acord cu această decizie şi va face recurs. Cineworld nu se aşteaptă să plătească despăgubirile atât timp cât recursul se judecă", a informat Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial, într-un comunicat de presă.
Miercuri dimineaţa, titlurile Cineworld, companie care generează cea mai mare parte a veniturilor de pe urma lanţului de cinematografe regal din SUA, au scăzut cu până la 40% la Bursa de la Londra până la cel mai scăzut nivel din ultimul an.
Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România şi face parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe pe plan mondial. Cinema City România operează 27 de multiplexuri, cu un total de 247 de săli, în 20 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 3124 / 8494 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...