ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”

20 Ianuarie 2025   |   B. A.

Potrivit reprezentanților societății de avocați, această reușită subliniază nu doar consolidarea departamentului de litigii al firmei, ci și o etapă importantă în tranziția strategică a Băiculescu și Asociații de la o practică tradițională axată pe white-collar crimes la un model full-service.

 
 
O echipă de avocați ai firmei Băiculescu și Asociații a oferit asistență juridică completă uneia dintre cele mai mari companii de brokeraj din România, în cadrul unei tranzacții complexe cu o valoare de 2 000 000 RON încheiate cu unul dintre debitorii acesteia. Mandatul a presupus gestionarea unei game variate de activități juridice, incluzând negocieri prealabile, reprezentare în litigii în fața instanțelor de judecată, executare silită și încheierea tranzacției finale.

„Această tranzacție a reprezentat un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor. Suntem mândri că am putut contribui la atingerea acestui rezultat favorabil,” a declarat Antonia Prisacaru, Head of Litigation și Managing Associate la Băiculescu și Asociații.


Potrivit reprezentanților societății de avocați, această reușită subliniază nu doar consolidarea departamentului de litigii al firmei, ci și o etapă importantă în tranziția strategică a Băiculescu și Asociații de la o practică tradițională axată pe white-collar crimes la un model full-service. Prin diversificarea domeniilor de practică și o abordare orientată spre soluții integrate, firma își consolidează poziția de partener juridic de încredere în gestionarea problemelor complexe, de la litigii comerciale până la tranzacții de anvergură.

Această evoluție reflectă angajamentul Băiculescu și Asociații de a răspunde provocărilor unei piețe dinamice și de a oferi clienților servicii juridice la cele mai înalte standarde.

BizLawyer a anunțat recent că Băiculescu și Asociații a obținut la finele anului trecut o soluție de clasare într-un dosar penal complex, ce viza acuzații de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat. Dosarul, care a implicat peste 20 de societăți comerciale și un prejudiciu global imputat de peste 3 milioane de euro.

În cazul clientului reprezentat de Băiculescu și Asociații, prejudiciul imputat inițial era de aproximativ 750 000 de euro (incluzând principalul, penalitățile și accesoriile), iar autoritățile au instituit măsuri asigurătorii asupra unui număr de 46 de imobile. Echipa de avocați a reușit să demonstreze că tranzacțiile efectuate de clientul lor (achizitii de bunuri si servicii) au fost reale și conforme cu legislația în vigoare. Mai mult, raportul de expertiză efectuat în cauză a confirmat lipsa oricărui prejudiciu, ceea ce a condus la soluția favorabilă de clasare.

Reamintim că firma de avocați a anunțat luna trecută și consolidarea practicii de litigii prin cooptarea a doi avocați cu experiență, acesta fiind încă un pas în implementarea strategiei de consolidare a unei echipe tinere, dinamice, pasionate de drept și în același timp inovatoare, care să poată înțelege provocările actuale și să se adapteze modificărilor și transformărilor continue. Aflată într-un proces continuu de extindere și dezvoltare a ariilor de practică, firma l-a cooptat anul trecut pe Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, după ce, în2023, a anunțat consolidarea activității prin crearea unei practici distincte de Litigii & Arbitraj. Liviu Bosoancă, avocat cu o bogată experiență în domeniul litigiilor și arbitrajelor complexe, s-a alăturat atunci echipei în calitate de Of counsel, iar din această poziție coordonează departamentul care gestionează dosarele din aceste arii de practică.

La finele anului 2022, Băiculescu & Asociații şi-a extins prezenţa teritorială prin deschiderea unui birou în municipiul Cluj-Napoca, în parteneriat cu Vlasin & Asociații, societate de avocatură de tip „Boutique Law Firm”, care oferă servicii juridice de nișă.


Plan strategic de creștere


Avocații firmei Băiculescu & Asociații cred în importanța unei direcții clare și a unui plan strategic de creștere, dar în același timp sunt deschiși la oportunități, acestea fiind analizate în contextul viziunii și obiectivelor strategice. Echilibrul între control și adaptabilitate permite firmei să crească sustenabil și să rămână fidelă angajamentului său față de serviciile de înaltă calitate.

” Vizăm ca 80% din dezvoltarea noastră să se bazeze pe un plan strategic de creștere bine conturat, în timp ce rămânem flexibili pentru 20%, astfel încât să putem adapta rapid strategia la oportunități și provocări neprevăzute”, a declarat, într-un interviu acordat BizLawyer la finele anului trecut, Vasile Băiculescu, managing partner-ul firmei de avocați Băiculescu & Asociații.

Această proporție se regăsește și în structura veniturilor firmei, 80% fiind generate de abonamentele recurente, în timp ce restul de 20% provine din proiecte ocazionale, apărute de la o lună la alta.

La Băiculescu și Asociații, evaluarea strategică ce tinde să răspundă unor întrebări precum ”Unde suntem astăzi? Care sunt punctele noastre forte, punctele slabe, oportunitățile și amenințările? Unde vrem să fim în 12 luni și în următorii cinci ani?” a devenit o parte esențială a procesului de creștere și adaptare. Ultima evaluare majoră a avut loc la jumătatea anului trecut, odată cu decizia de restructurare și diversificare a departamentelor și de adaptare a abonamentelor pentru a răspunde mai bine nevoilor clienților.
Procesul a implicat întâlniri dedicate, deconectate de activitatea zilnică, în care echipa de management a analizat în detaliu direcțiile strategice. În acest cadru, au fost revizuite atent structura firmei, capacitatea de adaptare a echipei și oportunitățile de dezvoltare.

”Pentru a obține o imagine obiectivă, am colaborat cu consultanți externi, specializați în strategii de dezvoltare pentru firme de servicii profesionale, care ne-au ajutat să identificăm nu doar punctele noastre forte, ci și zonele unde putem deveni mai eficienți”, a explicat coordonatorul Băiculescu & Asociații.

Un punct esențial în această evaluare a fost definirea clară a obiectivelor pe termen scurt și lung. ”În următorul an (2025, N.R.), ne dorim să consolidăm oferta noastră de abonamente pentru a adresa mai bine cerințele clienților existenți și ale celor noi. Pe termen de cinci ani, viziunea noastră este să ne extindem portofoliul de servicii, să devenim un partener de încredere pentru clienții cu nevoi juridice complexe, mai ales în zona pieței de capital, al pieței de asigurări, precum și alte domenii cheie”, a nuanțat Vasile Băiculescu în interviul acordat BizLawyer.

Mai multe despre modelul de management îmbrățisat de echipa Băiculescu & Asociații, strategia de creștere și măsurile luate, în interviul acordat de Vasile Băiculescu publicației noastre.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 33 / 1916
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...