AGISTA face exit din acționariatul Dendrio și își consolidează participația în compania Fort
11 Octombrie 2024
BizLawyer• Investiția AGISTA în Dendrio Solutions a generat un IRR de 22% și un return de 60%, în 2 ani și jumătate • AGISTA marchează, astfel, primul exit din acest an • AGISTA își crește participația în compania de cybersecurity Fort SA de la 4,4% la 38,5%
AGISTA anunță ieșirea din acționariatul Dendrio Solutions și reinvestirea profitului obținut în urma acestei tranzacții în creșterea participației sale în compania Fort SA.
Valoarea exitului din compania Dendrio Solutions (parte a Bittnet Group), pentru deținerea de 11,7% este de aproximativ 3,4 milioane de euro. Exitul AGISTA din compania Dendrio Solutions, integrator de soluții și servicii IT, a fost realizat cu un randament de 60% și un Internal Rate of Return (IRR) de 22%, obținut într-o perioadă de doi ani și jumătate.
„Strategia noastră a vizat încă de la început infuzia de capital în compania Dendrio pentru a o susține în consolidarea poziției sale de piață prin M&A. O strategie care putem spune că a dat rezultate, când, după 2 ani și jumătate, compania a făcut progrese importante în ceea ce privește integrarea operațională pe pilonul de cloud și infrastructură. Astfel, decizia de a ieși din acționariat a venit firesc în acest proces”, a declarat Anca Manițiu, membru executiv al echipei de board AGISTA.
Valoarea exitului din compania Dendrio Solutions (parte a Bittnet Group), pentru deținerea de 11,7% este de aproximativ 3,4 milioane de euro. Exitul AGISTA din compania Dendrio Solutions, integrator de soluții și servicii IT, a fost realizat cu un randament de 60% și un Internal Rate of Return (IRR) de 22%, obținut într-o perioadă de doi ani și jumătate.
„Strategia noastră a vizat încă de la început infuzia de capital în compania Dendrio pentru a o susține în consolidarea poziției sale de piață prin M&A. O strategie care putem spune că a dat rezultate, când, după 2 ani și jumătate, compania a făcut progrese importante în ceea ce privește integrarea operațională pe pilonul de cloud și infrastructură. Astfel, decizia de a ieși din acționariat a venit firesc în acest proces”, a declarat Anca Manițiu, membru executiv al echipei de board AGISTA.
În ceea ce privește investiția în compania de cybersecurity Fort, în urma tranzacțiilor de cumpărare, AGISTA își crește deținerea de la 4,4% la 38% și, alături de Impetum Investments, devine acționar majoritar, cu o participație totală de 63,3%, preluând integral pachetul de acțiuni deținut în companie de Grupul Bittnet.
„Tranzacția Fort face parte din noua strategie investițională a AGISTA, care urmărește diversificarea industriilor strategice, concentrându-se pe sectoare cu potențial de creștere, precum cel al securității cibernetice. Realizăm astfel o pivotare dintr-o poziție minoritară, într-una majoritară, dintr-o companie generalistă într-una de nișă, foarte în trend cu vremurile actuale. Cybersecurity este un domeniu care oferă oportunități semnificative de dezvoltare, în special pe fondul unei piețe locale de securitate cibernetică extrem de fragmentată, cu posibilități de consolidare și marje solide de profit, mai ales în zona serviciilor de consultanță. Astfel, ne extindem participația în Fort SA, în linie cu teza noastră de investiții, cu scopul de a o scala și de a o duce la următorul nivel”, a adăugat Anca Manițiu.
Cele două tranzacții sunt supuse avizării de către Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD).
AGISTA investește în toate domeniile de activitate, dar urmărește preponderent industriile: IT&C, healthcare, cybersecurity, energy și alte sectoare de nișă. De la lansare și până în prezent, AGISTA a investit în Eplus Smart Energy, Dendrio Solutions, Fort, Top Tech, Bittnet Group și Centrokinetic.
Fondul de investiții de growth AGISTA, în curs de autorizare la Autoritatea de Supraveghere Financiară, susține prin capital și know-how acele IMM-uri românești ale căror produse și servicii sunt importante pentru societate. Cu specific de acționar minoritar, AGISTA investește tichete între 2-5 milioane euro și acționează ca un investitor ancoră, cu rol strategic, având reprezentant în board-ul companiilor din portofoliu și contribuind la dezvoltarea rapidă și sănătoasă a acestora. Prin parteneriatul cu AGISTA, companiile beneficiază de soluții personalizate, ghidaj și networking, având alături un partener de creștere în perspectiva transformării în campion regional.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 62 / 8350 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Schoenherr lansează a patra ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 18.000 lei
Decizie de referință în domeniul energiei regenerabile: Curtea Constituțională admite sesizarea de neconstituționalitate referitoare la supraimpozitarea producătorilor de energie din surse regenerabile
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Avocații WH Simion & Partners se așteaptă ca practica de protecție a datelor cu caracter personal să devină și mai relevantă, având în vedere că, în următorii ani, reglementările ar putea să evolueze pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul lucrurilor (IoT) și blockchain-ul. Despre proiectele „flagship” ale echipei, într-o discuție cu Cosmina Simion (Managing Partner) și Petrus Partene (Senior Associate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...