ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Prognoza de creştere economică a Guvernului pentru 2024, de 3,4%, ar putea suferi revizuiri, mai degrabă descendente (raport)

19 August 2024   |   Agerpres

În opinia emisă asupra proiectului de buget pe anul 2024 şi a strategiei fiscal-bugetare 2024-2026, CF aprecia că valorile proiectate ale creşterii reale erau uşor supraestimate, agregându-se într-o evoluţie de ansamblu optimistă, dar erau compensate de o subevaluare a deflatorului PIB pe orizontul de proiecţie, rezultând o proiecţie a PIB nominal cu un nivel ridicat de plauzibilitate.

 
 
Prognoza de creştere economică a Guvernului pentru 2024, de 3,4%, ar putea fi marcată de un optimism moderat şi ar putea suferi revizuiri, mai degrabă descendente, în contextul noilor date de PIB publicate şi al incertitudinii foarte ridicate privind evoluţiile economice interne şi externe, potrivit raportului anual al Consiliului Fiscal (CF).

"Pentru anul 2024, prognoza de creştere economică a Guvernului, de 3,4%, ar putea fi marcată de un optimism moderat. Având în vedere că riscurile la adresa evoluţiei deflatorului PIB pot fi considerate echilibrate, evoluţia PIB nominal, pentru anul curent, preia riscurile evocate pentru evoluţia PIB real, în sensul unui uşor optimism al proiecţiilor CNSP", se menţionează în raport.


În opinia emisă asupra proiectului de buget pe anul 2024 şi a strategiei fiscal-bugetare 2024-2026, CF aprecia că valorile proiectate ale creşterii reale erau uşor supraestimate, agregându-se într-o evoluţie de ansamblu optimistă, dar erau compensate de o subevaluare a deflatorului PIB pe orizontul de proiecţie, rezultând o proiecţie a PIB nominal cu un nivel ridicat de plauzibilitate.

"Ultimele informaţii arată că, pentru anul 2024, prognoza de creştere economică a Guvernului, de 3,4%, ar putea fi marcată de un optimism moderat şi ar putea suferi revizuiri, mai degrabă descendente, în contextul noilor date de PIB publicate şi al incertitudinii foarte ridicate privind evoluţiile economice interne şi externe", se precizează în document.

În schimb, prognoza de primăvară a CNSP a revizuit ascendent proiecţia deflatorului PIB, astfel că riscurile la adresa evoluţiei acestui indicator pot fi considerate echilibrate. În consecinţă, evoluţia PIB nominal, pentru anul curent, preia riscurile evocate pentru evoluţia PIB real, în sensul unui uşor optimism al proiecţiilor CNSP, precizează sursa citată.

Conform raportului, în anul 2024 se anticipează o ameliorare a activităţii economice faţă de anul precedent. Astfel, CE estimează pentru România o creştere economică de 3,3%, peste proiecţia FMI de 2,8%. Totodată, BNR anticipează o rată a inflaţiei IPC în scădere până la nivelul de 4% la finalul anului 2024.

"Comisia Europeană anticipează o creştere a PIB real în România de 3,3% în 2024 - peste prognoza FMI de 2,8%. Pentru anul 2025, atât tendinţa, cât şi ierarhia în privinţa vitezei de creştere se inversează, CE anticipând o decelerare la 3,1%, sub valoarea proiectată de FMI, de 3,6%, care, în contrast, anticipează o intensificare a creşterii economice către finalul intervalului de prognoză", se precizează în document.

Potrivit CF, factorii determinanţi ai traiectoriei ascendente a PIB în anii următori sunt prevăzuţi a fi consumul privat, pe fondul creşterii venitului real disponibil din economie, precum şi investiţiile, ce urmează a rămâne robuste.

"Fondurile europene sunt prevăzute a sprijini puternic investiţiile publice, în special cele în infrastructură, în timp ce exportul net este anticipat a avea o contribuţie negativă la creşterea economică. Cele mai recente proiecţii ale BNR plasează rata anuală a inflaţiei IPC la nivelul de 4% la finalul anului 2024. Evoluţia descendentă a ratei inflaţiei se datorează componentei inflaţiei de bază, anticipată să scadă gradual şi, ulterior, mai lent", se mai arată în raport.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 617 / 17997
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...