Electrica a afişat un profit net în scădere cu peste 38%, după primele nouă luni din 2024
17 Noiembrie 2024
AgerpresLa nivelul Grupului Electrica, EBITDA a înregistrat o valoare de 1,062 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2024, în scădere cu 10,5% (- 124,5 milioane lei), comparativ cu 1,186 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2023.
Grupul Electrica a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de de 302,4 milioane de lei, în scădere cu peste 38% faţă de valoarea de 490,5 milioane de lei consemnată în aceeaşi perioadă din 2023.
Potrivit unui comunicat al grupului, scăderea a fost generată în principal de efectul negativ de 438,3 milioane de lei din variaţia rezultatului net al segmentului de furnizare (de la profit 78,5 milioane lei la 9 luni din 2023 la pierdere de 359,8 milioane de lei la 9 luni 2024), compensat parţial de efectul pozitiv de 274,6 milioane de lei din variaţia segmentului de distribuţie, respectiv de la un profit de 377,2 milioane lei la finele lunii septembrie a anului trecut la profit de 651,8 milioane lei în perioada similară din 2024.
Potrivit unui comunicat al grupului, scăderea a fost generată în principal de efectul negativ de 438,3 milioane de lei din variaţia rezultatului net al segmentului de furnizare (de la profit 78,5 milioane lei la 9 luni din 2023 la pierdere de 359,8 milioane de lei la 9 luni 2024), compensat parţial de efectul pozitiv de 274,6 milioane de lei din variaţia segmentului de distribuţie, respectiv de la un profit de 377,2 milioane lei la finele lunii septembrie a anului trecut la profit de 651,8 milioane lei în perioada similară din 2024.
La nivelul Grupului Electrica, EBITDA a înregistrat o valoare de 1,062 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2024, în scădere cu 10,5% (- 124,5 milioane lei), comparativ cu 1,186 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2023. Ponderea cea mai mare în variaţia EBITDA a fost scăderea veniturilor şi altor venituri pe segmentul de furnizare cu un impact nefavorabil în valoare de 2,531 miliarde lei (din care subvenţii 1,718,6 miliarde lei - valori de recuperat de la Ministerul Energiei ca urmare a aplicării plafonării preţurilor la energie electrică) compensat de impactul favorabil din scăderea costului de achiziţie de energie electrică pe acelaşi segment în valoare de 2,204 miliarde lei.
Profitul operaţional a înregistrat o valoare de 623,7 milioane lei, în scădere cu 21,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în principal pe fondul performanţei segmentului de furnizare.
"Rezultatele consolidate pentru primele nouă luni ale acestui an reflectă complexitatea unui context economic şi de reglementare dinamic, dar şi angajamentul nostru ferm de a răspunde acestor provocări cu responsabilitate şi viziune strategică. Am intensificat investiţiile şi am realizat progrese semnificative în implementarea strategiei noastre. În mod special, extinderea portofoliului în domeniul energiei regenerabile şi finalizarea proiectului Vulturu demonstrează angajamentul nostru faţă de tranziţia energetică. Rămânem dedicaţi obiectivului de a eficientiza şi extinde operaţiunile, de a consolida baza de active reglementate şi de a creşte rezilienţa companiei în faţa provocărilor pieţei. Creşterea volumelor de energie distribuită şi investiţiile semnificative în modernizarea infrastructurii demonstrează determinarea noastră de a oferi servicii de înaltă calitate pentru cei aproape 4 milioane de consumatori ai noştri", a declarat Alexandru Chiriţă, CEO Electrica.
Pe segmentul de distribuţie, veniturile au crescut cu aproximativ 255 milioane lei (+ 8,1%), la 3,390 miliarde lei, de la 3,135 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2023, în principal din creşterea de tarife.
Grupul precizează că, începând cu 1 ianuarie 2024, tarifele s-au majorat cu aproximativ 6,8% comparativ cu cele din T2 2023 (prin Ordin ANRE 115/2023), efect pozitiv la care se adaugă creşterea volumelor de energie electrică distribuită cu aproximativ 5,1%. Contribuţia segmentului de distribuţie de energie electrică la veniturile consolidate ale Grupului este de 29,2%.
În ceea ce priveşte segmentul de furnizare, în primele nouă luni ale anului 2024, veniturile au scăzut cu 15,2%, la 4,531 miliarde de lei, această variaţie fiind generată, în principal, de scăderea costului de achiziţie cu aproximativ 41% (ceea ce determină venituri din subvenţii mai reduse şi modificarea dată de noul ghid ANRE din data de 29 iulie 2024 cu privire la noul calcul al sumelor de recuperat din plafonare - subvenţii) şi de scăderea volumelor din vânzare de energie electrică cu 2%. Contribuţia segmentului de furnizare la veniturile consolidate ale Grupului este în proporţie de 70,2%.
La 30 septembrie 2024, valoarea subvenţiilor de încasat era estimată la 1,392 miliarde de lei (31 decembrie 2023: 2,614 miliarde lei ). Din valoarea subvenţiilor de încasat, suma de 468,3 milioane lei reprezintă cereri neîncasate depuse la autorităţile statului - respectiv 212,6 milioane lei de la Ministerul Energiei şi 255,7 milioane lei de la Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) -, iar suma de 924 milioane lei reprezintă cereri care nu au fost încă depuse la autorităţile statului până la 30 septembrie 2024.
Potrivit sursei citate, în perioada 1 octombrie - 4 noiembrie 2024 s-au încasat subvenţii în valoare de 28,4 milioane lei de la Ministerul Energiei.
În perioada analizată, volumul de energie electrică distribuită a fost de 13,19 TWh, în creştere cu 5,1% faţă de primele nouă luni ale anului 2023. DEER deserveşte aproximativ 4 milioane de utilizatori, pe o arie ce acoperă circa 40,8% din suprafaţă României.
În ceea ce priveşte volumul de energie electrică furnizată pe piaţă cu amănuntul acesta a fost de 5,6 TWh, în scădere cu 1,8% comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut, pe fondul tendinţei generale de scădere a consumului de energie electrică. Electrica Furnizare furnizează electricitate pentru aproximativ 3,5 mil. locuri de consum, atât pe piaţă concurenţială, cât şi în regim de serviciu universal şi că furnizor de ultima instanţa.
Cota de piaţă pe furnizarea de energie electrică - Electrica Furnizare este al doilea cel mai mare furnizor, cu o cota totală de piaţă de 15,43%, cumulat pe primele 7 luni din 2024, şi de 10,35% în regim concurenţial, conform rapoartelor ANRE disponibile pentru 2024.
"Grupul Electrica urmăreşte în continuare extinderea portofoliului în domeniul producţiei de energie electrică, în special din surse regenerabile, având la acest moment parcuri fotovoltaice şi proiecte de parcuri fotovoltaice, eoliene şi de stocare în diferite faze de execuţie cu o capacitate instalată de aproximativ 304 MWp producţie, precum şi stocare cu o capacitate instalată de 100 MWh. Pentru proiectului Vulturu, unde s-au finalizat lucrările, începând cu dată de 21.10.2024 este racordat la Sistemul Energetic Naţional şi funcţionează în perioada de probe conform reglementărilor aplicabile, iar în cazul proiectului Satu-Mare 2, acesta este în faza avansată de implementare execuţie, având o cofinanţare nerambursabilă din programul PNRR. În plus, în dată de 17 septembrie 2024, Electrica a anunţat atragerea a 3,4 milioane de euro prin PNRR pentru stocarea de energie electrică", se menţionează în comunicatul grupului.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 3 / 17997 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...