Pareto Report: Acei 20% din vârful piramidei de venituri generează 32 miliarde de euro
06 Februarie 2024
BizLawyerAceștia sunt cei mai valoroși consumatori, având o pondere disproporționată ca nivel al vânzărilor din mai toate domeniile.
Trei sferturi dintre românii din populația Pareto reușesc să economisească în mod constant, iar 25% dintre ei pot acoperi cheltuieli neprevăzute de până la 10.000 de lei din propriile fonduri, arată Pareto Report, realizat de firma de consultanță marketing The Engine și compania de cercetare de piață AHA Moments.
Populația Pareto, în România, reunește 1,9 milioane de oameni, care înseamnă 20% din publicul comercial general, digitalizat. Populația de 18-65 de ani, care folosește internetul cel puțin o dată pe lună, este de 9,2 milioane de oameni, din totalul de 19 milioane de rezidenți ai țării, conform studiului, ajuns la a treia ediție.
Cei 1,9 milioane de români, care au cele mai mari venituri declarate, generează anual venituri de 32 miliarde de euro, sumă care reprezintă 40% din veniturile nete anuale ale populației comerciale generale, așa cum este definită de Pareto Report.
Populația Pareto, în România, reunește 1,9 milioane de oameni, care înseamnă 20% din publicul comercial general, digitalizat. Populația de 18-65 de ani, care folosește internetul cel puțin o dată pe lună, este de 9,2 milioane de oameni, din totalul de 19 milioane de rezidenți ai țării, conform studiului, ajuns la a treia ediție.
Cei 1,9 milioane de români, care au cele mai mari venituri declarate, generează anual venituri de 32 miliarde de euro, sumă care reprezintă 40% din veniturile nete anuale ale populației comerciale generale, așa cum este definită de Pareto Report.
„Publicul Pareto este masa critică pentru businessuri, iar cele care înțeleg mai bine direcția în care e îndreaptă atitudinile și preferințele acestor consumatori de află deja cu un pas înaintea competitorilor", declară Mihai Bârsan, fondator al The Engine.
Cei mai mulți dintre membrii populației Pareto au vârste cuprinse între 25 și 44 de ani, ponderi însemnate având cei ce sunt profesioniști tineri din mediul urban și cei care au mai multe surse de venit. Ponderea celor care nu au copii este mai mică față de restul populației.
Ediția din acest an a studiului, a adus și o serie de noutăți, conform Manuelei Mancaș, managing director și founder al companiei de cercetare de piață AHA Moments, co-fondator Pareto Report. „Sunt două mari direcții care merită amintite: pe de o parte, fiind deja la a treia ediție a studiului, avem avantajul de a putea puncta evoluții în atitudinile, percepțiile și comportamentele populației Pareto la final de 2023 față de 2022 și 2021. Pe de altă parte, unul dintre capitolele care au stârnit de-a lungul timpului cel mai mare interes, cel de Innovation Adopters, este îmbogățit acum cu informații din multiple zone de interes și amintesc aici: wellbeing și nutriție, inovații din retail, noi băuturi lansate, atitudini față de sistemul de garanție-returnare, sustenabilitate, și nu în ultimul rând deschiderea față de noile tehnologii și inteligență artificială".
Veniturile celor din populația Pareto au crescut pe parcursul ultimului an cu 15% față de perioada precedentă, media netă ajungând la 7.169 lei pe lună, aproape dublu față de cei din publicul comercial general. În plus, studiul arată că este evidentă o creștere disproporționată între veniturile femeilor și bărbaților, diferențele ajungând la 2.000 de lei pentru populația Pareto și 1.000 de lei pentru publicul comercial general, ceea ce înseamnă că „prăpastia” s-a dublat față de 2022.
Peste trei sferturi (77%) dintre membrii populației Pareto sunt capabili să economisească în mod constant, ponderea lor fiind de 1,5 ori mai mare decât în cazul publicului comercial general. În ce privește sursele financiare pentru cheltuieli suplimentare sau neprevăzute, trei sferturi dintre Pareto declară că au apelat cel puțin o dată la cunoștințe sau prieteni. 69% dintre Pareto au economii pentru situații neprevăzute, 45% au economii pentru perioada de pensie, iar 37% au bani puși deoparte pentru copii.
În cazul cheltuielilor neprevăzute de până în 10.000 de lei, un sfert dintre membrii populației Pareto au posibilitatea de a le acoperi fără probleme din propriile economii, față de 10% în cazul publicului comercial general. Pe de altă parte, pentru cheltuieli neprevăzute de peste 25.000 de lei, cei mai mulți trebuie să apeleze la un credit, doar 15% având aceste sume disponibile.
Populația Pareto pune mare preț, la fel ca și cei mai mulți dintre români, pe familie și se ghidează în viață după valori ca respectul, corectitudinea, bunătatea și încrederea. În cel mai recent val al studiului, bunătatea este indicată de mai mulți membri ai populației Pareto ca fiind importantă, o creștere vizibilă fiind marcată și de loialitate (care devine mai proeminentă pentru membrii acestui grup).
Principiul Pareto, cunoscut ca regula 80/20, se traduce în afaceri astfel: 80% din vânzări vin de la 20% din clienți. Orice țară are o populație Pareto: acei 20% din vârful piramidei de venituri. Aceștia sunt cei mai valoroși consumatori, având o pondere disproporționată ca nivel al vânzărilor din mai toate domeniile. Ei pot face diferența dintre succes sau eșec, mai ales în cazul produselor și serviciilor inovatoare.
Pareto Report este un studiu de tip sindicalizat. Aflat în 2023 la a treia ediție, s-a derulat în ultima parte a anului trecut și a inclus 900 de respondenți Pareto cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani și 500 de respondenți din publicul comercial general. Între clienții acestui studiu se numără cinci din top șapte instituții bancare din România, companii din domeniul bunurilor de larg consum, retail și ONG-uri.
###
The Engine este o firmă de consultanță în marketing fondată de Mihai Bârsan, un antreprenor care are însă și o experiență anterioară de 20 de ani în corporații, ultima poziție deținută fiind cea de VP Marketing și Strategie în cadrul Ursus Breweries.
AHA Moments este o firmă de cercetare de piață înființată în 2020 de Manuela Mancaș, care are o experiență de 19 ani în domeniu. Compania a derulat peste 100 de studii de piață în 2023, majoritatea dedicate companiilor multinaționale din FMCG sau servicii, principalii investitori în astfel de proiecte de cercetare.
The Engine este o firmă de consultanță în marketing fondată de Mihai Bârsan, un antreprenor care are însă și o experiență anterioară de 20 de ani în corporații, ultima poziție deținută fiind cea de VP Marketing și Strategie în cadrul Ursus Breweries.
AHA Moments este o firmă de cercetare de piață înființată în 2020 de Manuela Mancaș, care are o experiență de 19 ani în domeniu. Compania a derulat peste 100 de studii de piață în 2023, majoritatea dedicate companiilor multinaționale din FMCG sau servicii, principalii investitori în astfel de proiecte de cercetare.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 1783 / 17997 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...