ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Opt din zece români consideră inovaţia o oportunitate de economisire şi creştere a eficienţei (studiu)

01 Aprilie 2025   |   Agerpres

Rezultatele cercetării realizate de Reveal Marketing Research arată că românii văd inovaţia ca un motor al progresului, fiind puternic asociată cu atribute precum tehnologie avansată (55%), creativitate (51%) şi eficienţă (43%).

 
 
Opt din zece români consideră inovaţia o oportunitate de economisire şi creştere a eficienţei, aceasta fiind puternic asociată cu tehnologie avansată şi creativitate, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat marţi.

Rezultatele cercetării realizate de Reveal Marketing Research arată că românii văd inovaţia ca un motor al progresului, fiind puternic asociată cu atribute precum tehnologie avansată (55%), creativitate (51%) şi eficienţă (43%).

"Persoanele peste 55 de ani cu o experienţă mai mare asupra evoluţiei tehnologice, tind să asocieze inovaţia cu creativitatea (64%), percepând-o ca pe o abilitate de a depăşi convenţionalul, în timp ce tinerii între 18-30 de ani, care au fost expuşi constant la tehnologie şi schimbări rapide, pun mai mult accent pe atributul adaptabilitate al inovaţiei (25% comparativ cu 18% total eşantion)", susţin autorii studiului.


Referitor la principiile fundamentale ale inovaţiei, 27% dintre români consideră că aceasta este strâns legată de dezvoltarea de produse şi servicii noi şi unice, procentul fiind mai mare în rândul persoanelor cu venituri peste 10.000 lei (39%), precizează sursa citată.

Totodată, 19% consideră inovaţia strâns legată de utilizarea tehnologiilor avansate, iar alţi 19% o asociază cu îmbunătăţirea continuă a proceselor şi produselor.

Aproximativ 86% dintre respondenţi consideră inovaţia esenţială pentru progresul societăţii, în special persoanele peste 55 de ani (95%) şi cele cu venit ridicat (92%), în timp ce 82% sunt de acord că inovaţia îmbunătăţeşte accesul la educaţie şi informaţii.

Mai mult decât atât, 79% se declară interesaţi să folosească produse şi servicii inovatoare, iar 78% sunt de părere că inovaţia contribuie la reducerea costurilor şi creşterea eficienţei.

Cele mai comune comportamente legate de utilizarea produselor şi serviciilor inovatoare sunt utilizarea aplicaţiilor digitale şi a serviciilor online noi (67%), întâlnită în mai mare măsură în rândul tinerilor între 18-30 de ani (70%), şi recomandarea produselor şi serviciilor inovatoare pe care le-au încercat (64%), precizează autorii cercetării.

Principalele beneficii ale produselor inovatoare sunt confortul adus (80%), economia de timp (77%) şi eficienţa mai mare faţă de cele tradiţionale (71%).

În general, românii aleg produse şi servicii în funcţie de criterii precum adaptabilitatea acestora la nevoile personale (84%) şi uşurinţa în utilizare (83%), acest din urmă criteriu fiind mai important pentru persoanele de peste 55 de ani (88%).

Dacă ne referim la produsele şi serviciile inovatoare, acestea sunt apreciate în special pentru beneficii precum confortul adus (80%), economia de timp (77%) şi eficienţa mai mare faţă de cele tradiţionale (71%).

"Inovaţia reprezintă un angajament atât pentru succesul companiilor, cât şi pentru progresul întregii societăţi. Românii văd în inovare o sursă de confort, eficienţă şi optimizare a costurilor, iar faptul că 8 din 10 români se declară interesaţi să folosească produse şi servicii inovatoare demonstrează impactul real şi pozitiv pe care aceste soluţii îl au asupra vieţii de zi cu zi", a declarat Marius Luican, director general Reveal Marketing Research, citat în comunicat.

Cele mai inovatoare domenii percepute de români sunt Electronice, Gadgeturi & Electrocasnice (69%), Tehnologie, Software & Telecomunicaţii (65%) şi Construcţii & Imobiliare (26%). Pe de altă parte, în topul domeniilor cu cea mai mare nevoie de inovaţie regăsim Educaţie & Formare Profesională (44%), Sănătate & Industria Farmaceutică (42%) şi Energie & Utilităţi (35%), menţionează sursa citată.

Promovarea inovaţiei joacă un rol important în decizia de cumpărare atunci când subliniază creşterea confortului şi a calităţii vieţii (85%) şi îmbunătăţirea siguranţei consumatorilor (82%).

Mai mult decât atât, cele mai atractive mesaje de comunicare pun accent pe beneficii funcţionale şi practice, precum impactul asupra calităţii vieţii (66%), demonstraţiile practice ale produsului (62%) şi rezultate clare şi măsurabile (60%).

Totodată, 68% dintre consumatori consideră că iniţiativele şi măsurile legate de inovaţie contribuie la îmbunătăţirea imaginii companiilor, procentul fiind semnificativ mai ridicat în rândul celor cu vârste între 46-55 de ani (76%) şi peste 55 de ani (79%).

În viziunea românilor, principalele acţiunile prin care companiile pot susţine inovaţia în România sunt investiţiile în cercetare şi dezvoltare (54%), crearea de produse care răspund nevoilor reale (48%) şi organizarea de campanii de educare a consumatorilor (41%).

Studiul a fost realizat în perioada 24 februarie - martie 2025, pe un eşantion de 1.005 respondenţi, eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+ din România, utilizatori de internet, din mediul urban. Eroarea maximă de eşantionare pentru targetul general este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9 / 18798
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Eveniment Schoenherr pentru companii active în domeniul alimentar - reglementări, tendințe și practică: 8 mai 2025, București
O singură casă de avocatură locală independentă concurează la titlul de ”Firma anului în România” în cadrul IFLR Europe Awards 2025, ceremonie ce va avea loc joi | NNDKP, Schoenherr și Clifford Chance Badea, printre firmele aflate pe lista scurtă a premianților din acest an
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui împrumut de peste 54,7 mil. € în România și a unui împrumut de 275 mil. € în Spania | Alexandru Bîrsan (co-managing partener) și Rebecca Marina (counsel), în prim plan
VIDEO | Pastila de insolvență – Procedurile de restructurare (powered by ZRVP)
Rundă de promovări la ZRVP | Echipa de seniori a firmei crește cu șapte avocați. Dr. Cosmin Vasile: ”Ceea ce definește avocatul ZRVP este căutarea obsesivă a soluției juridice care să răspundă cel mai bine nevoilor clientului, iar aceasta este calitatea cheie a fiecărui membru al echipei ZRVP și primul criteriu care stă la baza promovărilor anuale”
CMS anunță noi promovări în România | Alina Tihan preia rolul de Partener în departamentul de Finanțe, iar Andrei Tercu devine co-coordonator al departamentului de Taxe. Horea Popescu, Managing Partner: ”Abilitățile lor de lideri și capacitatea de a obține rezultate excepționale le-a adus încrederea și aprecierea tuturor”
Chambers Europe 2025 | Cele mai bune firme locale de avocați în 9 arii de practică. NNDKP, Filip & Company, Schoenherr, RTPR și Țuca Zbarcea & Asociații au cele mai multe nominalizări pe prima bandă a performanței profesionale
Bondoc și Asociații a anulat un Proces-verbal de sancționare emis în materia RO e-Transport. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...