ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

OMV Petrom a încheiat anul 2022 cu un profit net de 10,3 miliarde lei

02 Februarie 2023   |   BizLawyer

Volumele vânzărilor cu amănuntul la nivel de Grup au fost mai mari cu 3%, fiind susţinute în principal de creşterea robustă a cererii pe tot parcursul anului, cu excepţia trimestrului al treilea.

 
 
Grupul OMV Petrom a înregistrat în 2022 un profit net de 10,3 miliarde lei, cu 260% mai mare comparativ cu cel din anul anterior, conform rezultatelor financiare neauditate transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.

"Anul 2022 a fost unul fără precedent pentru industria energetică, cu dificultăţi în ceea priveşte aprovizionarea cu produse energetice, preţuri internaţionale record şi volatilitate fiscală. Rezultatele noastre reflectă acest mediu de piaţă şi performanţa operaţională: diversificarea surselor de energie, continuitatea aprovizionării, producţie record de electricitate. Veniturile OMV Petrom sunt o bază solidă pentru contribuţia la economia României şi la sectorul energetic românesc. Profitul net a fost de 10 miliarde de lei, în timp ce contribuţia la bugetul de stat, prin taxe şi dividende, a atins un nivel record de 20 miliarde de lei. Creşterea taxelor a fost determinată, în principal, de impozitele şi contribuţiile specifice industriei, totalizând peste 7 miliarde de lei. Vom continua să urmărim obiectivele Strategiei 2030, care are în vedere susţinerea tranziţiei energetice din România, oferind pieţei soluţii de energie noi şi curate", a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom.


Ea a subliniat că pentru 2023 investiţiile aproape se dublează, la 6 miliarde lei, echivalând cu aproximativ 60% din profitul net din 2022, iar Neptun Deep se află în centrul strategiei companiei "şi ne vom concentra să aducem proiectul mai aproape de decizia finală de investiţie, planificată pentru jumătatea anului 2023".

La nivelul grupului, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 12,2 miliarde lei, cu contribuţii în creştere de la toate segmentele de activitate, "reflectând contextul de piaţă fără precedent al preţurilor crescute şi volatile ale mărfurilor", iar investiţiile au crescut cu 26%, la aproape 3,6 miliarde lei, se menţionează în comunicatul OMV Petrom.

În sectorul de Explorare şi Producţie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 5,4 miliarde lei (1,8 miliarde în 2021), determinat, în principal, de preţurile mai mari ale ţiţeiului şi gazelor naturale şi de cursul valutar favorabil (dolar mai puternic faţă de leu), parţial contrabalansate de impozitarea mai mare în explorare şi producţie şi de volumele mai mici de vânzări.

Producţia a scăzut cu 7,9%, la 43,5 milioane barili echivalent petrol, din cauza vânzărilor de active de producţie din Kazahstan, a transferului de zăcăminte marginale către Dacian Petroleum şi a declinului natural din zăcămintele principale, parţial contrabalansate de contribuţia din lucrările de reparaţii capitale şi sonde noi.

Costul de producţie a crescut uşor, la 13 dolari/bep, în principal din cauza scăderii producţiei disponibile pentru vânzare şi a cheltuielilor crescute, parţial contrabalansate de cursul de schimb favorabil şi de impactul pozitiv din T2/22 al unui element de natură nerecurentă în legătură cu un control fiscal.

Pe partea de Rafinare şi Marketing, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale s-a ridicat la 4 miliarde lei (2 miliarde lei în 2021), ca urmare a marjei de rafinare îmbunătăţite şi a creşterii cererii de carburanţi. Rata de utilizare a rafinăriei de 95%, comparativ cu 97% in 2021, a reflectat oprirea planificată din aprilie 2022.

Volumele vânzărilor cu amănuntul la nivel de Grup au fost mai mari cu 3%, fiind susţinute în principal de creşterea robustă a cererii pe tot parcursul anului, cu excepţia trimestrului al treilea.

În sectorul de gaze Gaze şi Energie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 2,9 miliarde lei (0,8 miliarde lei în 2021), reflectând performanţa excelentă atât a segmentului de gaze naturale, cât şi a celui de energie electrică, rezultat afectat, însă, de cadrul fiscal şi de reglementare, subliniază reprezentanţii companiei.

Volumele de vânzări de gaze naturale au totalizat 46,1 TWh, fiind cu 6% mai mici, ca urmare a unui context de piaţă volatil, dar producţie netă de energie electrică a înregistrat nivelul record de 5 TWh (4,8 TWh în 2021), reprezentând 9% din mixul de producţie al României.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6032 / 18679
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
Decizie de referință a ICCJ în ceea ce privește revocarea ilegală de către Ministerul Finanțelor Publice a ajutorului de stat acordat unui operator economic | Echipa Mușat & Asociații care a obținut soluția, coordonată de Angela Porumb (Partner)
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...