ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Mediului lansează apel de proiecte pe colectarea apelor uzate pentru localităţile de sub 2.000 de locuitori

15 Decembrie 2022   |   Agerpres

Beneficiarii acestei măsuri sunt Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) şi/sau asociaţiile acestora (ADI), Operatorii Regionali (OR)/Operatorii Locali (OL) din sectorul de apă/apă uzată sau parteneriatele între tipurile de solicitanţi menţionaţi anterior.

 
 
Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a lansat un apel destinat realizării de proiecte pentru colectarea apelor uzate în aglomerările mai mici de 2.000 de locuitori, cu o alocare financiară care depăşeşte un miliard de lei.
 
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis AGERPRES, sesiunea de depunere a proiectelor începe joi, la ora 12:00, iar alocarea financiară totală aferentă acestei investiţii este de 1.087.209.500 lei, din care 250.894.500 lei reprezintă alocare financiară suplimentară de 30% din sumele alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) investiţiei.
 
Beneficiarii acestei măsuri sunt Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) şi/sau asociaţiile acestora (ADI), Operatorii Regionali (OR)/Operatorii Locali (OL) din sectorul de apă/apă uzată sau parteneriatele între tipurile de solicitanţi menţionaţi anterior.
 
Prin intermediul Investiţiei 2 sunt sprijinite investiţii în aglomerările sub 2.000 de locuitori, respectiv: înfiinţarea sistemelor individuale adecvate (SIA) de colectare şi epurare a apelor uzate, înfiinţarea sistemelor publice inteligente alternative (SPIA) pentru procesarea apelor uzate, înfiinţarea şi/sau extinderea sistemelor centralizate de colectare a apelor uzate şi înfiinţarea şi/sau extinderea sistemelor de distribuţie a alimentării cu apă.
 
Din suma totală alocată programului, 590,34 milioane de lei sunt pentru investiţii în sistemele individuale adecvate (SIA) de colectare şi epurare a apelor uzate şi pentru investiţii în înfiinţarea sistemelor publice inteligente alternative (SPIA) pentru procesarea apelor uzate. Pe lângă finanţarea din PNRR, va exista o alocare financiară suplimentară în valoare de 177,102 milioane de lei.
 
De asemenea, pentru investiţii în înfiinţarea sistemelor centralizate de colectare a apelor uzate este disponibil un buget de 319,76 milioane de lei, din care 245,975 milioane de lei din PNRR.
 
Conform MMAP, bugetul alocat va fi divizat în funcţie de localizarea investiţiei, respectiv, în funcţie de teritoriul pe care se regăseşte cel puţin 50% din populaţia deservită de investiţie şi care va beneficia de sistemul de gestiune a apei uzate şi/ sau alimentare cu apă, după cum urmează: pentru investiţiile prin care mai mult de 50% din populaţia befeficiară se regăseşte pe teritoriul unei arii protejate de tip Parc naţional şi/sau Parc natural - suma de 113.526.922,70 lei (din PNRR), plus alocare financiară suplimentară de 34.058.077,30 lei; pentru investiţiile prin care mai mult de 50% din populaţia beneficiară nu se regăseşte pe teritoriul unei arii protejate de tip Parc naţional şi/sau Parc natural - buget de 722.788.077,30 lei, plus o alocare financiară suplimentară de 216.836.422,70 lei.
 
Ca urmare a implementării acestei investiţii, o mie de sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare vor fi construite şi operaţionalizate pentru preluarea încărcării din aglomerările mai mici de 2.000 de locuitori, până la sfârşitul trimestrului IV din anul 2023; 12.900 de sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare vor fi construite şi operaţionalizate până la finele trimestrului II din 2026; 100 km de reţele de canalizare vor fi construite şi operaţionalizate până la sfârşitul trimestrului II din anul 2024; 250 km de reţele de canalizare vor fi construite şi operaţionalizate până la sfârşitul trimestrului II din anul 2026.
 
Apelul de finanţare este de tip competitiv, deschis până la 15 februarie 2023, ora 12:00, pentru toţi beneficiarii eligibili, cu termen-limită de depunere a cererilor de finanţare, în limita plafonului de depunere din anunţul de lansare, pe baza de criterii de selecţie şi cu prag de calitate prestabilit.
 
Pentru primele 72 de ore de la lansarea apelului nu se aplică plafonul de depunere, iar activităţile sunt eligibile doar dacă sunt respectate toate criteriile de eligibilitate prevăzute în ghidul de finanţare, precizează sursa citată.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6725 / 18877
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
The Legal 500 EMEA, ediția 2025 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Foarte multe nume noi și anul acesta printre avocații considerați ‘Leading individuals’, ‘Next Generation Partners’ și ‘Rising Stars’
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
VIDEO | Pastila de insolvență – Înscrierea creanțelor în tabel (Powered by ZRVP)
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Șampek, avocat ce a împlinit 20 de ani de când face parte din colectivitatea PNSA, în care a evoluat până la rolul de Partener și a construit împreună cu colegii o echipă omogenă, bazată pe respect și sinceritate: “Suntem de ani buni una dintre cele mai puternice echipe de specialiști de pe piața locală de avocatură. Prețuim inteligența, forța loialității, onestitatea, tenacitatea și dorim ca întotdeauna să fim ‘more than just expertise’ ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...