GRAMPET anunță numirea Ramonei Gălățeanu în funcția de Consilier Financiar al președintelui grupului, Gruia Stoica
25 Martie 2024
BizLawyerRamona Gălățeanu, expert financiar cu o experiență de peste 21 de ani în cadrul grupului KMG International, s-a alăturat echipei GRAMPET începând cu data de 18 martie.
GRAMPET Group, liderul transportului feroviar privat de marfă din România, continuă amplul proces de reproiectare organizațională început în 2022, alături de echipa Advanced Thinking Switzerland, și anunță numirea Ramonei Gălățeanu în funcția de Consilier Financiar al președintelui grupului de companii, Gruia Stoica.
GRAMPET Group este una dintre organizațiile din România care implementează, încă din 2022, metodologia Advanced Thinking Organizational Management (ATOM), pentru a răspunde nevoilor actuale ale pieței și pentru a debloca potenţialului uman existent în cadrul grupului. Validată la nivel internațional și aplicată în peste 170 de organizații din întreaga lume, ATOM este o metodologie integrată de reproiectare, execuţie şi îmbunătăţire continuă a activității companiei, care conduce la crearea unei sinergii între capitalul uman, infrastructura strategică și operaţională, dar şi tehnologie.
GRAMPET Group este una dintre organizațiile din România care implementează, încă din 2022, metodologia Advanced Thinking Organizational Management (ATOM), pentru a răspunde nevoilor actuale ale pieței și pentru a debloca potenţialului uman existent în cadrul grupului. Validată la nivel internațional și aplicată în peste 170 de organizații din întreaga lume, ATOM este o metodologie integrată de reproiectare, execuţie şi îmbunătăţire continuă a activității companiei, care conduce la crearea unei sinergii între capitalul uman, infrastructura strategică și operaţională, dar şi tehnologie.
“De 25 de ani, GRAMPET se dezvoltă constant și durabil, iar astăzi desfășurăm operațiuni în 10 țări europene, prin cele 18 companii și echipa formată din peste 7.500 de angajați. Împreună cu Advanced Thinking Switzerland ne-am dorit să găsim soluții la provocările organizaționale pe care un grup de talia GRAMPET le are, în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare propuse. În cadrul acestui amplu proces de transformare organizațională, ne-am propus îmbunătățirea constantă a echipei de management, prin cooptarea unor specialiști cu experiență relevantă în domeniile economic, financiar și juridic. Mă bucur că Ramona Gălățeanu s-a alăturat echipei noastre. Experiența sa extinsă ne va întări și mai mult și sunt sigur că va contribui la succesul GRAMPET în următorii ani. Doresc să îi mulțumesc lui George Dinu, fost CFO al grupului, pentru contribuția sa din ultimii 5 ani, și lui Cristian Tosun - fost director economic GP Rail Cargo - pentru cei aproape 14 ani petrecuți alături de noi. Le dorim mult succes în proiectele lor viitoare.” - Gruia STOICA, președinte GRAMPET.
Ramona Gălățeanu, expert financiar cu o experiență de peste 21 de ani în cadrul grupului KMG International, s-a alăturat echipei GRAMPET începând cu data de 18 martie. În ultimii trei ani, ea a deținut funcția de Director Economic al Societății Rompetrol Rafinare SA. În calitate de Consilier Financiar al președintelui GRAMPET, Ramona Gălățeanu preia din atribuțiile lui George Dinu și ale lui Cristian Tosun și se va ocupa, printre altele, de activitatea de audit și consolidare a situațiilor financiare, precum și de coordonarea activităților de natură fiscală la nivel de grup.
“Sunt foarte bucuroasă să mă alătur echipei GRAMPET, liderul transportului feroviar de marfă din România. Îmi doresc să valorific la maximum noile oportunități de creștere profesională oferite de această etapă din cariera mea și să contribui, alături de echipă, la consolidarea poziției grupului în regiune.” – Ramona Gălățeanu.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 1790 / 18380 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...