ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

DSV Road: Cererea pentru transport intermodal a crescut cu 30% în 2022

09 Noiembrie 2022   |   BizLawyer

Luând în calcul cererea tot mai mare pentru multiple servicii de transport, în 2022, DSV Road se așteaptă la o creștere de 40% a business-ului comparativ cu anul trecut, estimând o cifră de afaceri de 70 milioane de euro.

 
 
Cererea pentru transport intermodal a crescut cu 30% în perioada ianuarie-octombrie 2022 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, datorită eficienței acestui tip de transport, dar și pe fondul crizei de camioane și de șoferi în Europa, potrivit datelor DSV Road, una dintre cele mai mari companii de transport de mărfuri din Europa.

Transportul intermodal, care reprezintă combinarea a două tipuri de transport, spre exemplu rutier și feroviar, contribuie la dinamismul utilizării camioanelor pe distanțe scurte, dar și la efectul benefic al folosirii liniei feroviare electrificate.

Astfel, transportul intermodal este ales de companiile din România pentru disponibilitatea capacității stabile de transport, pentru costurile mai puțin fluctuante comparativ cu cele de transport rutier, pentru capacitatea utilă de încărcare mărită si, în mod special, pentru impactul redus asupra mediului înconjurător. Ca urmare, în 2022, transportul intermodal a trecut pe locul doi, după transportul de tip grupaj, în topul celor mai vândute servicii de transport de către DSV Road.


“Pentru a răspunde cererii ridicate de servicii de transport, în lipsa capacității din piață, noi, la DSV Road, am pus cap la cap o serie de soluții. Cea de care suntem mândri că reușim să o dezvoltam este soluția de transport intermodal pentru capacitatea mare de transport. Astfel, investim în flota de unități intermodale, îmbunătățim  rutele, optimizăm capacitatea de încărcare în camioane și încheiem parteneriate stabile cu principalii furnizori de transport feroviar din Europa. Mulți clienți preferă transportul de tip intermodal datorită stabilității costurilor și siguranței capacității, dar și pentru că este o metodă eficientă de reducere a emisiilor de CO2, o mare parte din companii fiind interesate de soluții de protejare a mediului”, declară Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.

În România, cea mai intensă activitate este în nodul intermodal Curtici, județul Arad. Fiind o opțiune stabilă de transport, compania preconizează că soluția de transport intermodal va fi una dintre cele mai cerute variante de transport de firmele din România, DSV Road estimând o creștere a cererii acestui tip de transport de cel puțin 20% în 2023.

“Credem că va urma o evoluție spectaculoasă a cererii pentru transportul intermodal în România. Având în vedere capacitatea utilă de încărcare mărită și nivelul redus de poluare, comparativ cu transportul mărfurilor pe cale rutieră, transportul intermodal este o soluție optimă de transport verde. Soluțiile de sustenabilitate sunt tot mai căutate de companii pentru a obține certificări de reducere a amprentei de carbon, ca parte din strategia lor ESG și ca rațiune de business”, explică Sergiu Iordache.

Luând în calcul cererea tot mai mare pentru multiple servicii de transport, în 2022, DSV Road se așteaptă la o creștere de 40% a business-ului comparativ cu anul trecut, estimând o cifră de afaceri de 70 milioane de euro.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6342 / 18008
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...