ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesul cu Camera Auditorilor Financiari din România

19 Decembrie 2024   |   Agerpres

CAFR a contestat decizia de sancţionare, iar prima instanţă, Curtea de Apel (CAB), a respins acţiunea ca neîntemeiată. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa pronunţată de CAB.

 
 
Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesul cu Camera Auditorilor Financiari din România, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat definitiv încălcarea legislaţiei din domeniul concurenţei de către CAFR prin impunerea unui anumit nivel al onorariului în rândul membrilor săi.

"CAFR, organizaţie profesională care coordonează şi autorizează activitatea de audit financiar în România, a stabilit un nivel al onorariului mediu orar şi un număr minim de ore aferente unei misiuni de audit, dublate de sancţiuni pentru nerespectarea lor. În acest fel, beneficiarii acestor servicii au plătit onorarii mai mari. Ca urmare, Autoritatea de concurenţă a sancţionat, această practică a CAFR, la finalul anului 2016, cu o amendă de 819.322 lei (182.000 euro)", se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei transmis joi AGERPRES.


CAFR a contestat decizia de sancţionare, iar prima instanţă, Curtea de Apel (CAB), a respins acţiunea ca neîntemeiată. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa pronunţată de CAB.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 496 / 18688
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de impact major a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care înlătură de la aplicare întreaga Ordonanță de Urgență nr. 25 ̸ 2021 privind excluderea de la procedurile de achiziție publică a operatorilor economici din statele terțe față de Uniunea Europeană
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
Decizie de referință a ICCJ în ceea ce privește revocarea ilegală de către Ministerul Finanțelor Publice a ajutorului de stat acordat unui operator economic | Echipa Mușat & Asociații care a obținut soluția, coordonată de Angela Porumb (Partner)
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...