Companiile din România sunt familiarizate cu ESG;conceptul este considerat scump,dar benefic pentru afacere (studiu)
11 Ianuarie 2024
AgerpresPrima ediţie a cercetării "Dinamica şi perspectiva domeniului ESG în România", derulată de Valoria şi CSRmedia.ro, evidenţiază faptul că 68% din totalul executivilor chestionaţi spun că au o strategie formală aferentă ESG.
Mare parte dintre companiile din România (79%) se declară familiarizată cu domeniul ESG (Environment, Social, Governance), iar şapte din zece organizaţii (69%) consideră costurile asociate cu acest concept foarte mari, însă justificate de beneficiile aduse afacerii, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicate joi.
Prima ediţie a cercetării "Dinamica şi perspectiva domeniului ESG în România", derulată de Valoria şi CSRmedia.ro, evidenţiază faptul că 68% din totalul executivilor chestionaţi spun că au o strategie formală aferentă ESG.
Cele două motive principale pentru care companiile au ales să dezvolte cadre de lucru ESG sunt, în egală măsură, rezilienţa business-ului şi impactul pozitiv asupra comunităţii (56%).
Conform rezultatelor, 64% dintre membrii echipei de CSR/ESG, 58% dintre cei ai echipei de marketing şi 51% dintre cei ai echipei de top management declară că sunt foarte familiarizaţi cu conceptul de ESG.
Un alt aspect evidenţiat de studiu este că 65% dintre companii consideră că schimbările de reglementare şi standardele mai stricte sunt principalele transformări observate în domeniul ESG în ultimii trei ani. Totodată, 25% dintre membrii echipei de top management şi 25% dintre cei ai echipei de CSR/ESG afirmă că transparenţa adusă de ESG în ceea ce priveşte datele, altădată neraportate, reprezintă cea mai evidentă schimbare din acest domeniu.
Studiul de specialitate arată că 59% dintre companiile respondente au menţionat gestionarea şi raportarea datelor pe primul loc între provocările întâmpinate în implementarea practicilor de ESG, în timp ce 55% au menţionat alocarea resurselor necesare acestui domeniu.
În privinţa integrării aspectelor ESG în strategia generală a afacerii, 53% dintre companii şi-au definit clar valorile, principiile ESG şi misiunea pe care şi-o asumă. În acelaşi timp, 52% consideră că au integrat cel mai bine aspectele de mediu în strategia ESG, iar alte 55% subliniază că investitorii le cer obiective clare de ESG.
De asemenea, toate categoriile de respondenţi apreciază rezistenţa la schimbare ca fiind principala provocare întâmpinată în implementarea practicilor ESG, cu procente variate: 29% echipa de marketing, 24% echipa de CSR/ESG, 23% managerii din middle management şi 19% directorii generali şi echipa de top management. Diferenţele de perspectivă devin evidente şi în ceea ce priveşte identificarea temelor relevante de ESG. Dacă 37% dintre companii au un proces mixt de identificare a acestora, 34% au un proces intern, iar numai 10% măsoară foarte bine impactul actual al companiei în ceea ce priveşte ESG.
Peste trei sferturi dintre respondenţi (76%) îşi implică angajaţii în iniţiativele ESG prin conştientizare şi educaţie, 57% prin crearea unei culturi a sustenabilităţii, 31% prin oportunităţi de dezvoltare personală, iar 22% prin recunoaştere şi recompense.
La capitolul costuri asociate cu ESG, rezultatele studiului arată că 69% din totalul celor intervievaţi sunt de părere că acestea sunt foarte mari, dar în mare măsură justificate de beneficiile aduse companiei. În plus, 61% afirmă că iniţiativele de ESG au avut un impact pozitiv asupra performanţei organizaţiei.
Studiul Valoria şi CSRmedia.ro privind percepţia managerilor asupra evoluţiei perspectivei companiilor cu privire la ESG a avut la bază un chestionar care a analizat răspunsurile a 191 executivi de top provenind din companii cu activitate în diverse industrii. Chestionarul a fost aplicat în perioada 2 octombrie - 6 noiembrie 2023, iar cea mai mare parte dintre respondenţi (43%) provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane de euro.
Valoria este o companie de consultanţă, training, şi executive coaching, nominalizată, în 2022, de publicaţia Daily Finance în Top 20 companii de management consulting din Bucureşti.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 2527 / 18465 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...