ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bloomberg: Patru ţări membre UE cer emisii zero pentru camioane, autobuze şi autocare

20 Ianuarie 2023   |   Agerpres

"Actualele ţinte de reducere a emisiilor de CO2 se aplică doar unui procent redus de vehicule comerciale de marfă, astfel încât aproape 35% din emisii rămân în afara domeniului de aplicare. este extrem de necesară o revizuire ambiţioasă a obiectivelor", se arată în document.

 
 
Ţările de Jos cer ca Uniunea Europeană să aibă ca obiectiv emisii zero ale vehiculelor utilitare grele, pentru a aduce acest sector poluant în linie cu ţintele sale de neutralitate climatică, se arată într-un document consultat de Bloomberg.
 
Comisia Europeană ar trebui să stabilească ca obiectiv reducerea cu 100% a emisiilor de la noile camioane, autobuze şi autocare, se arată în document, care este sprijinit şi de Belgia, Danemarca şi Luxemburg. La reuniunea care ar urma să aibă loc luna viitoare, Comisia Europeană ar trebui să prezinte reglementări privind un transport ecologic, şi ar trebui să includă obiective mai ambiţioase pentru 2030, susţin cele patru ţări.
 
"Actualele ţinte de reducere a emisiilor de CO2 se aplică doar unui procent redus de vehicule comerciale de marfă, astfel încât aproape 35% din emisii rămân în afara domeniului de aplicare. este extrem de necesară o revizuire ambiţioasă a obiectivelor", se arată în document.
 
Propunerea vine după acordul care prevede interzicerea efectivă a maşinilor cu motoare pe combustie în UE, din 2035. Dar reducerea emisiilor la vehiculele utilitare grele este mult mai dificilă, tehnologiile pe bază de hidrogen fiind încă în stadiu preliminar.
 
Sectorul este responsabil pentru aproximativ un sfert din emisiile de CO2 din transportul rutier din UE, nivelul de poluare sporind semnificativ în ultimul deceniu.
 
În prezent, producătorii de camioane trebuie să se asigure că emisiile sunt reduse cu 15% până în 2025 şi cu 30% până în 2030.
 
Cele patru ţări susţin că actualele negocieri privind staţiile de încărcare şi de realimentare reprezintă o oportunitate pentru reducerea emisiilor vehiculelor utilitare grele.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5895 / 18383
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...