ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANPC a câştigat procesul intentat de Procredit Bank, de contestare a sancţiunilor aplicate în urma controlului

12 Februarie 2024   |   AGERPRES

În urma acţiunii de control desfăşurată de ANPC în luna aprilie 2023 la banca menţionată, comisarii au constatat nereguli, care au impus aplicarea unei amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 lei.

 
 
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a câştigat procesul intentat de Procredit Bank, care a contestat sancţiunile aplicate în urma controlului efectuat în aprilie 2023, informează ANPC printr-un comunicat.

"Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a decis, pe 9 februarie 2024, în dosarul nr. 25507/299/2023, că menţine dispoziţiile procesului verbal de constatare a contravenţiei, pe care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) l-a emis către Procredit Bank şi care a fost contestat de operatorul economic, în instanţă", se menţionează în comunicat.

În urma acţiunii de control desfăşurată de ANPC în luna aprilie 2023 la banca menţionată, comisarii au constatat nereguli, care au impus aplicarea unei amenzi contravenţionale în valoare de 50.000 lei.


"În urmă cu nu foarte mult timp, eram numiţi analfabeţi funcţional, culmea, de către oameni legaţi direct sau indirect de sistemul bancar. Ni se explica atunci cât de nepregătiţi sunt colegii mei şi eu personal, în raport cu creditele date consumatorilor. Iată că o primă instanţă îmbrăţişează punctul Autorităţii de vedere şi dă dreptate consumatorilor. Povara financiară a unora este beneficiul altora, cei care au sponsorizat tirul afirmaţiilor împotriva noastră. Există dreptate şi pentru căţei, chiar dacă dulăii nu vor!", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, citat în comunicat.

Echipa de control a solicitat trei contracte de credit pentru fiecare tip de produs acordat în perioada 2019-2022, care a înregistrat cel puţin o rambursare parţială în avans, şi trei contracte de credit cu rambursare totală în avans. După analizarea acestora, a fost identificată o practică comercială incorectă - respectiv, o acţiune înşelătoare, utilizând informaţii false sau inexacte şi un mod de prezentare înşelător, de natură a induce în eroare sau susceptibile să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, fie îl determină, fie este susceptibil a-l determina să ia o decizie de tranzacţionare pe care, altfel, nu ar fi luat-o, aşa cum este aceasta definită de legiuitor.

Comisarii ANPC au propus, de asemenea, măsura de încetare a practicii comerciale incorecte de către operatorul economic financiar-bancar, prin care se impune emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioada de creditare în raport cu dobânda aferentă creditului, astfel încât consumatorii medii să poată beneficia de egalitatea dintre părţile contractului, dar şi pentru existenţa echilibrului contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metodă de calcul înşelător.

"Ca urmare a contestării de către operatorului economic a actului administrativ aplicat de ANPC, fapt care a dus la suspendarea aplicării sancţiunilor pe care acesta le conţine, instanţa a respins plângerea contravenţională formulată, ca neîntemeiată şi a menţinut dispoziţiile procesului verbal emis. Decizia poate fi atacată cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare", se mai arată în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2288 / 18556
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...