
Energia nucleară înregistrează o revenire puternică în toată lumea
12 Februarie 2024
AGERPRESAceste evoluţii se văd în Franţa, Asia, America de Nord, Orientul Mijlociu şi în alte zone, a declarat directorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei pentru DPA, înaintea reuniunii IEA de marţi, de la Paris.
Directorul general al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, crede că energia nucleară înregistrează "o revenire puternică" în toată lumea, transmite DPA.
Aceste evoluţii se văd în Franţa, Asia, America de Nord, Orientul Mijlociu şi în alte zone, a declarat Birol pentru DPA, înaintea reuniunii IEA de marţi, de la Paris.
"După invadarea Ucrainei de către Rusia, multe ţări au înţeles importanţa energiei nucleare, alături de regenerabile, generarea electricităţii pe plan local", a explicat şeful IEA.
Acesta s-a exprimat critic la adresa Germaniei, care a renunţat anul trecut la energia nucleară.
"Dacă eram reprezentantul unui guvern dintr-o ţară unde exista tehnologie care funcţiona impecabil, fără alte probleme, să las deoparte energia nucleară şi să analizez opţiuni care, pe de o parte, sporesc dependenţa mea de alte ţări şi de asemenea duc la creşterea emisiilor m-aş fi gândit de două ori", a declarat Birol.
Aceste evoluţii se văd în Franţa, Asia, America de Nord, Orientul Mijlociu şi în alte zone, a declarat Birol pentru DPA, înaintea reuniunii IEA de marţi, de la Paris.
"După invadarea Ucrainei de către Rusia, multe ţări au înţeles importanţa energiei nucleare, alături de regenerabile, generarea electricităţii pe plan local", a explicat şeful IEA.
Acesta s-a exprimat critic la adresa Germaniei, care a renunţat anul trecut la energia nucleară.
"Dacă eram reprezentantul unui guvern dintr-o ţară unde exista tehnologie care funcţiona impecabil, fără alte probleme, să las deoparte energia nucleară şi să analizez opţiuni care, pe de o parte, sporesc dependenţa mea de alte ţări şi de asemenea duc la creşterea emisiilor m-aş fi gândit de două ori", a declarat Birol.
Guvernul belgian avea o politică similară înaintea invaziei, apoi a schimbat-o radical, a subliniat şeful IEA. Acesta a admis că problema deşeurilor nucleare este serioasă, dar a argumentat că poate fi rezolvată şi nu reprezintă un motiv "pentru a lăsa deoparte această tehnologie".
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2289 / 18556 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...