ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Oferta educațională a facultăților de drept. Admitere 2019, probe de concurs, număr de locuri și alte informații utile din mai multe centre universitare

08 Iulie 2019   |   Maria Teodoru

Aici găsești toate informațiile despre admiterea la facultatile de Drept din țară.

Sursa: Engin Akyurt - Pixabay

 
 
După finalizarea probelor de Bacalaureat, tinerii absolveți își îndreaptă atenția către facultățile la care visează să devină studenți. Mulți dintre ei au în vedere o carieră în domeniul juridic, așa că este de așteptat ca și în acest an concurența la Drept să fie una destul de ridicată.

Facultățile de Drept din întreaga țară se pregătesc deja pentru admiterea din acest an. Și de data aceasta oferta educațională este una generoasă, dar candidații care vor să facă o carieră în domeniul juridic trebuie să se pregătească serios, în majoritatea centrelor universitare admiterea fiind pe bază de examen.

  • BUCUREȘTI

Facultatea de Drept din cadrul Universității din București este cotată drept una dintre cele mai bune instituții de învățământ superior de profil din România. Absolvenții de liceu care doresc să devină studenții acestei școli trebuie să știe că admiterea este destul de grea, făcându-se exclusiv pe bază de concurs.


Reprezentanții Facultății de Drept din cadrul Universității din București precizează că admiterea constă în examen la disciplinele Limba Română și Economie. Aceste probe trebuie susținute inclusiv de către candidații care, în cursul studiilor liceale, au obținut distincții la olimpiadele școlare, naționale și internaționale.

Singura excepție o fac absolvenții cu diplomă de licență a unei alte facultăți, care doresc să urmeze cursurile la forma de învățământ la distanță (ID). În acest caz, admiterea se face în ordinea mediei de la examenul de licență, în limita locurilor rămase libere după concursul de admitere din sesiunea iulie 2019.

Oferta educațională a Facultății de Drept din cadrul Universității din București este următoarea:

Învățământ cu frecvență:
•    273 de locuri finanțate de la buget
•    2 locuri finanțate de la buget pentru cetățeni români de etnie romă
•    10 locuri finanțate de la buget pentru absolvenți de licee situate în zone rurale
•    300 de locuri cu taxă.
•    5 locuri pentru cetățeni străini din afara Uniunii Europene

Învățământ la distanță ( ID):
•    400 de locuri cu taxă.

Toate locuri sunt scoase la concurs în sesiunea din iulie, admiterea având loc pe 24 iulie.

În cazul formei de învățământ la distanță, concursul de admitere este același cu cel organizat pentru forma de învățământ cu frecvență, urmând ca la ID – în funcție de opțiune – să fie admiși candidații care au obținut minimum nota 5 (50 de puncte).

Până pe 17 iulie, ora 14.00, facultatea face și înscrieri online. De asemenea, între 10-17 iulie, se pot face înscrieri la sediul Facultății de Drept. Înscrierile se pot face în cursul săptămânii, între orele 9.00-14.00, iar sâmbăta și duminica, între orele 9.00-12.00.

Taxa de înscriere la Facultatea de Drept din cadrul Universității București este de 350 de lei. Taxa de școlarizare, în cazul studenților admiși pe locuri cu plătă, este de 3.500 de lei/an.

Candidații cu diplomă de licență de la alte facultăți se vor putea înscrie în intervalul 2-7 septembrie, între orele 9.00-14.00 (sâmbăta între orele 9.00-12.00).

În sesiunea din iulie 2018, Facultatea de Drept din cadrul UB a avut 1.292 de candidați care s-au luptat să ocupe unul dintre cele 273 de locuri finanțate de la buget sau unul dintre cele 307 locuri cu taxă. Punctajul minim de admitere la forma de învățămât cu frecvență ( Buget) a fost anul trecut de 73 de puncte.

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București 



  • CLUJ-NAPOCA

O altă facultate de drept foarte bine cotată este cea din cadrul Universității Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca.

Instituția de învățămât clujeană scoate la concurs 168 de locuri finanțate de la buget și 370 de locuri cu taxă. Dintre locurile la buget, 147 sunt pe Linia Română, iar 21 sunt pe Linia Maghiară. Și în cazul locurilor cu taxă, 350 sunt pe Linia Română și 20 pe Linia Maghiară.

Înscrierea pentru sesiunea de admitere din iulie se face în intervalul 16-20 iulie și 22 iulie, iar examenul de admitere are loc pe 23 iulie.

Admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai se face prin exxamen scris, care constă într-o probă de verificare a raţionamentului logic. Nota obținută la această probă reprezintă 50% din media finală. De asemenea, media obţinută la examenul de Bacalaureat are o pondere 50% în media de admitere.

Taxe de înscriere este de 250 de lei, iar taxa de școlarizare pentru locurile nebugetate este de 3.600 lei/an.

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

  • IAȘI

Facultatea de Drept din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează admiterea pe 22 iulie, ora 11.00, atunci când candidații vor susține un test grilă de limba română. Nota obținută la această probă reprezintă 50% din media finală, restul de 50% rezultând din media obținută la Bacalaureat.

Înscrierea candidaților se face în intervalul 15-22 iulie.

Oferta educațională a Facultății de Drept din cadrul Universității din Iași este următoarea:

Învățământ cu frecvență:
•    187 de locuri finanțate de la buget
•    3 locuri finanțate de la buget- Domenii prioritare de dezvoltare ale României
•    80 de locuri cu taxă
•    5 locuri finanțate de la buget pentru absolvenți de licee situate în zone rurale
•    2 locuri finanțate de la buget pentru cetățeni români de etnie romă
•    145 de locuri- învățământ cu frecvență redusă
•    16 locuri pentru românii de pretutindeni ( 15 cu bursă, unul fară)
•    5 locuri cu taxă pentru românii de pretutindeni

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

  • SIBIU

Admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, forma de învățământ cu frecvență, se face pe bază de concurs. Media generală obţinută la concursul de admitere organizat de Facultatea de Drept se calculează astfel: nota obţinută la proba scrisă de verificare a competenţelor lingvistice şi a raţionamentului logic - cu o pondere de 50 % și media examenului de bacalaureat - cu o pondere de 50 %.

Pentru candidații care optează pentru ID, admiterea se face pe bază de dosar, fiind luată în calcul media examenului de Bacalaureat (pondere de 100% din media general).

Candidații care doresc să dezvolte o carieră în domeniul juridic se vor lupta pentru 98 de locuri subvenţionate de la bugetul de stat (în învăţământul cu frecvenţă - IF); pe cele 49 de locuri cu taxă (în învăţământul cu frecvenţă - IF) și pentru cele 120 de locuri cu taxă (în învăţământul la distanţă şi frecvenţă redusă - ID şi IFR).

Înscrierile la Facultatea de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu au loc în intervalul 15-20 iulie. Examenul de admitere este programat pe 22 iulie.

Potrivit reprezentanților facultății, candidaţii laureaţi ai Olimpiadelor Naţionale de Istorie, Filosofie sau Limba Română, premiile I şi II pot fi înscrişi fără concurs de admitere.

În cazul candidaților care optează pentru ID, înscrierile se fac până pe 12 septembrie.

Taxa de școlarizare pentru forma de învățământ cu frecvență este de 3.100 lei/ an și 3.000 lei / an pentru ID.

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu

  • TIMIȘOARA

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara scoate la concurs 650 de locuri, dintre care, la învățământul cu frecvență, 120 sunt la buget și 430 cu taxă. Mare atenție! Locurile finanțate de la buget se ocupă integral în sesiunea de admitere din iulie.

Media de admitere reprezintă media dintre media generală a examenului de bacalaureat (pondere 50%) şi nota la proba de specialitate Test de evaluare a competenţelor lingvistice și de raționament (pondere 50%)

Pentru sesiunea de vară, examenul este programat pe 23 iulie, ora 12.00, iar înscrierile candidaților se fac în intervalul 15-20 iulie, de luni până vineri, între orele 9.00 – 13.00. Cei care nu participă la această sesiune mai au o șansă în toamnă, atunci când sunt scoase la concurs doar locuri de școlarizare cu taxă.

AICI găsești toate informațiile despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 136 / 146
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui împrumut de peste 54,7 mil. € în România și a unui împrumut de 275 mil. € în Spania | Alexandru Bîrsan (co-managing partener) și Rebecca Marina (counsel), în prim plan
VIDEO | Pastila de insolvență – Procedurile de restructurare (powered by ZRVP)
Rundă de promovări la ZRVP | Echipa de seniori a firmei crește cu șapte avocați. Dr. Cosmin Vasile: ”Ceea ce definește avocatul ZRVP este căutarea obsesivă a soluției juridice care să răspundă cel mai bine nevoilor clientului, iar aceasta este calitatea cheie a fiecărui membru al echipei ZRVP și primul criteriu care stă la baza promovărilor anuale”
CMS anunță noi promovări în România | Alina Tihan preia rolul de Partener în departamentul de Finanțe, iar Andrei Tercu devine co-coordonator al departamentului de Taxe. Horea Popescu, Managing Partner: ”Abilitățile lor de lideri și capacitatea de a obține rezultate excepționale le-a adus încrederea și aprecierea tuturor”
Chambers Europe 2025 | Cele mai bune firme locale de avocați în 9 arii de practică. NNDKP, Filip & Company, Schoenherr, RTPR și Țuca Zbarcea & Asociații au cele mai multe nominalizări pe prima bandă a performanței profesionale
Bondoc și Asociații a anulat un Proces-verbal de sancționare emis în materia RO e-Transport. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii înseamnă provocare, determinare, perseverență și o mare dorință de echilibru între viața personală și cea profesională. Irina Corcoveanu, Partener WHSimion & Partners: ”Poate că femeile au nativ o înclinație mai mare către o abordare mai empatică și o diversitate de perspective, însă aceste calități le pot manifesta în egală măsură și bărbații avocați. Diferența ar putea să fie mai degrabă de la o persoană la alta, decât de la un gen la altul”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la PNSA, firmă în care membrele echipei au un profil profesional bine conturat. Camelia Pătrașcu, Partener: ”Am ocazia de a profesa într-un mediu competitiv, alături de avocați de excepție. În fiecare zi descopăr ceva nou și apreciez deschiderea mea către învățare și inspirația pe care o găsesc în cei din jur”
Practica de Litigii a Clifford Chance Badea obține o soluție favorabilă într-o speță transnațională vizând protecția terților de bună-credință afectați de o măsură de sechestru penal. Vicu Buzac (Senior Associate) a condus echipa din București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...