
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
30 Septembrie 2024
Dispute-Resolution.CenterUrmărește explicația termenilor folosiți în arbitrajul internațional, oferită de una dintre cele mai bune echipe de avocați români în practica de Dispute Resolution. Azi, Pastila de Arbitraj este susținută de Violeta Saranciuc, Partener Zamfirescu Racoți Vasile & Partners.
Ce reprezintă avansul cheltuielilor arbitrale? Majoritatea regulamentelor de arbitraj ale principalelor instituții de arbitraj internațional prevăd acest termen, de avans al cheltuielilor arbitrale, reglementând modalitatea în care se avansează de către părți costurile organizarii și desfășurării arbitrajului.
”Avansul cheltuielilor arbitrale este stabilit de însăși instituția arbitrală, care la începutul arbitrajului face o estimare a costurilor administrative pe care le va suporta pe care le va suporta instituția, a onorariilor arbitrilor precum și a eventualelor cheltuieli pe care le vor avea arbitrii cu desfășurarea arbitrajelor arbitrajului. Și pe baza acestei estimări stabilește avansul, invitând părțile să îl plătească în cote egale. Deci reclamantul și pârâtul plătesc în părți egale avansul cheltuielilor arbitrale”, spune Violeta Saranciuc, Partener ZRVP, în această pastilă a Dicționarului de Arbitraj.
”Avansul cheltuielilor arbitrale este stabilit de însăși instituția arbitrală, care la începutul arbitrajului face o estimare a costurilor administrative pe care le va suporta pe care le va suporta instituția, a onorariilor arbitrilor precum și a eventualelor cheltuieli pe care le vor avea arbitrii cu desfășurarea arbitrajelor arbitrajului. Și pe baza acestei estimări stabilește avansul, invitând părțile să îl plătească în cote egale. Deci reclamantul și pârâtul plătesc în părți egale avansul cheltuielilor arbitrale”, spune Violeta Saranciuc, Partener ZRVP, în această pastilă a Dicționarului de Arbitraj.
Dacă pârâtul refuză să plătească partea sa de avans a cheltuielilor arbitrale, atunci instituția arbitrală invită reclamantul să plătească inclusiv partea pârâtului dacă este interesat de continuarea procedurii, pentru că altfel, dacă nu se plătește în totalitate avansul, procedura va înceta.
Urmărește explicația acestor termeni, oferită de una dintre cele mai bune echipe de avocați români în practica de Dispute Resolution. Azi, Pastila de Arbitraj este susținută de Violeta Saranciuc, Partener Zamfirescu Racoți Vasile & Partners.
Urmărește episoadele anterioare:
Ep. 8 - Dicționar de arbitraj: Locul arbitrajului și organizarea audierilor
Ep. 9 - Dicționar de arbitraj: Conferința de administrare a cauzei
Ep. 10 Dicționar de arbitraj: Bifurcarea procedurii arbitrale
EP. 11 Constituirea Tribunalului arbitral. Reguli generale și chestiuni practice
EP. 12 Dicționar de arbitraj: Audierea martorilor și a experților
EP. 13 Dicționar de arbitraj: Confidențialitatea procedurii arbitrale
EP. 14 Dicționar de arbitraj: Arbitrul de urgențăEP. 13 Dicționar de arbitraj: Confidențialitatea procedurii arbitrale
EP. 15 - Secretarul Arbitral
EP. 16 - Administrarea probelor în arbitraj
EP. 17 - Ordinul procedural nr. 1
EP. 18 - Expertizele în arbitraj. Aspecte procedurale
EP. 19 - Măsurile provizorii în arbitraj
EP. 20 - Tactici de gherilă în arbitraj
Ep. 21 - Taxa arbitrală. Particularități și avantaje
Ep. 22 - Limba arbitrajului
Ep. 23 - Autoritatea de lucru judecat și efecte specifice în arbitrajul internațional
Ep. 24 - Arbitrabilitatea disputelor
Ep. 25 - Tabelul Redfern și depunerea documentelor cerute de partea adversă în arbitraj
Ep. 26 - Despre bifurcarea procedurii arbitrale
Ep. 27 - Independența și imparțialitatea arbitrilor
Ep. 28 - Opiniile separate în arbitraj
Ep. 29 - Conflictul de legi în arbitrajul internațional
Ep. 30 - Cheltuielile arbitrale
Ep. 31 - Procedura arbitrală simplificată
Ep. 32 - Hotărârea arbitrală parțială
Ep. 33 - Numirea arbitrilor
Ep. 34 - Reprezentarea părților în arbitraj
Reamintim că BizLawyer a realizat cu sprijinul firmei Zamfirescu Racoți Vasile & Partners un tutorial cu mai multe episoade, referitor la arbitrajele internaționale și activitatea firmelor românești pe acest segment de practică.
În prima parte a acestui Ghid de arbitraj – Arbitration Step by Step, Dr. Cosmin Vasile a vorbit despre poziționarea firmelor românești pe harta arbitrajului internațional și a explicat de ce sunt necesare consorțiile de avocați în arbitrajele internaționale. El s-a referit și la aportul echipelor locale în aceste consorții, amintind și despre avocații români care practică arbitrajul internațional în străinătate.
În al doilea episod, coordonatorul ZRVP a aprofundat modul în care se construiește echipa de avocați ce poate gestiona un arbitraj internațional și a creionat profilul unui bun avocat de arbitraje. El a explicat, de asemenea, când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia.
Ulterior, Dr Cosmin Vasile s-a referit la relația echipei de avocați cu clientul într-un arbitraj internațional, modul în care se aleg arbitrii, sincronizarea între client și echipa de avocați precum și administrarea probelor.
In ultimul episod al acestei serii, Dr. Cosmin Vasile a analizat aspecte precum: Momentele dificile pentru echipa de avocați într-un arbitraj I Reclamat sau reclamant? Pașii de urmat I Cum se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj I Durata unei proceduri arbitrale.
Dispute-Resolution.Center este o platformă din grupul BizLawyer ce se adresează deopotrivă profesioniștilor implicați în rezolvarea disputelor și clienților care au nevoie de asistență în astfel de cazuri.
Disputele sunt adesea complexe, costisitoare și consumatoare de timp, putând afecta indivizi, comunități, organizații, guverne sau chiar economia în anasamblu.
Prevenirea și soluționarea timpurie a conflictelor este benefică, iar portalul Dispute-Resolution.Center grupează experiențele celor mai buni profesioniști ai domeniului și aduce laolaltă resurse, oameni și know-how.
Urmărește secțiunea Arbitration Step-by-Step, susținută de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners:
→ Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP: Cum se construiește echipa de avocați care gestionează un arbitraj internațional | Care ar fi profilul unui bun avocat de arbitraje? Ce trebuie să știe? | Când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia (Ep. 2)
→ Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP: Despre relația echipei de avocați cu clientul într-un arbitraj internațional | Cum se aleg arbitrii. Sincronizare între client și echipa de avocați | Administrarea probelor. Despre ședințele de arbitraj (Ep. 3)
→ Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP - Despre momentele dificile pentru echipa de avocați într-un arbitraj | Reclamat sau reclamant? Pașii de urmat | Durata unei proceduri și modul în care se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj (Ep. 4) urmat | Durata unei proceduri și modul în care se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj (Ep. 4)
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 130 / 1936 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
Decizie de referință a ICCJ în ceea ce privește revocarea ilegală de către Ministerul Finanțelor Publice a ajutorului de stat acordat unui operator economic | Echipa Mușat & Asociații care a obținut soluția, coordonată de Angela Porumb (Partner)
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...