
Despre tinerii avocați care au intrat în rândul partenerilor din firmele mari | Azi, Olga Niță - primul avocat de la Filip & Company care a trecut prin toate etapele dezvoltării profesionale în cadrul acestei firme, pornind de la poziția de „summer student”: Peste ani mă văd tot aici, contribuind cot la cot cu ceilalți colegi la misiunea de valorizare a echipei și de creștere a companiei
29 Aprilie 2021
Ștefania EnachePe întreg parcursul său profesional, Olga Niță s-a ghidat după motto-ul „skill first, recognition second”. Avocatul a avut întotdeauna în vedere să ajungă în poziția de a îndeplini un anumit rol în mod faptic înainte să fie atașat acestui rol și un titlu oficial.
![]() |
Pentru Olga Niță, proaspăt promovată pe poziția de Partener al firmei Filip & Company, evoluția unui avocat este sută la sută muncă.Din punctul său de vedere, este greu de vorbit despre talent în avocatură, se poate vorbi cel mult despre o înclinație spre gândirea analitică, iar inovația nu este altceva decât curajul de a alege calea mai puțin bătătorită. „Cel mai mult contează persoanele cu care lucrezi - colaborarea cu persoanele cu mai multă experiență, cuplată cu delimitarea unei identități profesionale proprii. Meseria nu se fură, fiind un concept evolutiv, iar valorile firmei sunt cele care determină parcursul ei și longevitatea echipelor”, susține Olga Niță.
Portalul nostru continuă să îi prezinte pe tinerii avocați care au intrat în ultimul an în rândul partenerilor din firmele de avocatură cu echipe și proiecte mari. BizLawyer le-a prezentat recent pe Anca Zegrean (Biriș Goran), Andra Mihalache (Mușat & Asociații), Roxana Abrașu (NNDKP), Eugen Sârbu (Oglindă & Partners) și Cristi Tudor (Mușat & Asociații) și va continua acest demers cu alți tineri avocați care au intrat în prima linie în ultimele luni.
Portalul nostru continuă să îi prezinte pe tinerii avocați care au intrat în ultimul an în rândul partenerilor din firmele de avocatură cu echipe și proiecte mari. BizLawyer le-a prezentat recent pe Anca Zegrean (Biriș Goran), Andra Mihalache (Mușat & Asociații), Roxana Abrașu (NNDKP), Eugen Sârbu (Oglindă & Partners) și Cristi Tudor (Mușat & Asociații) și va continua acest demers cu alți tineri avocați care au intrat în prima linie în ultimele luni.
Pe întreg parcursul său profesional, Olga Niță s-a ghidat după motto-ul „skill first, recognition second”. Avocatul a avut întotdeauna în vedere să ajungă în poziția de a îndeplini un anumit rol în mod faptic înainte să fie atașat acestui rol și un titlu oficial.
Prin urmare responsabilitățile care vin odată cu promovarea sa în poziția de partener al firmei Filip & Company nu sunt neapărat noi. „Însă în mod clar unele vor căpăta o pondere diferită, cum ar fi activitatea de dezvoltare și coordonare a echipelor la nivelul Filip & Company, respectiv activitatea de business development. Cred că promovarea aceasta este un efect firesc al activității mele desfășurate în cadrul Filip & Company. În ceea ce mă privește, am încercat să-mi îndeplinesc cât mai bine rolul, în fiecare dintre pozițiile deținute (fiind primul partener în Filip & Company care a trecut prin toate etapele dezvoltării profesionale în cadrul acestei firme – de la poziția de „summer student” până la poziția de „partener”), însă având întotdeauna atitudinea de responsabilitate pentru orice proiect în care am fost implicată, încercând să preiau cât mai mult din munca făcută de persoanele cu rol senior”, subliniază avocatul.
Chiar dacă responsabilitățile nu sunt neapărat noi, rolul de partener vine la pachet și cu o implicare mai intensă în activitatea de dezvoltare și coordonare a echipelor la nivelul Filip & Company, respectiv activitatea de business development.
„Unul din proiectele mele de suflet este implementarea în activitatea de avocatură de consultanță a metodei „SCRUM” (folosită extensiv în activitatea de software development), care are în vedere utilizarea unui proces colaborativ, iterativ, incremental și evolutiv în ducerea la îndeplinire a proiectelor – cred că este un mod de lucru inovativ, care ar duce la o îmbunătățire a termenelor de livrare pe diverse proiecte, respectiv la o satisfacție crescută din partea echipei de proiect și a clienților”, menționează Olga Niță.
Avocatul este de părere că, în această meserie, există cicluri de dezvoltare profesională care nu corespund întru totul unor cicluri de vârstă, ci mai degrabă unor cicluri de maturitate tehnică și relațională. „Din punct de vedere (strict) temporal, un asemenea parcurs poate duce la o „ardere” a anumitor circluri de vârstă. Obiectivele unui tânăr avocat ar trebuie să fie lucru într-o echipă interesată de progesul profesional rapid al acestuia, dobândirea de abilități tehnice avansate (care vine la pachet cu încrederea din partea colegilor) și, nu în ultimul rând, o remunerație care să reflecte în mod corect munca pe care o prestează”, nuanțează Partenerul Filip & Company.
Olga Niță se declară extrem de fericită că a avut ocazia să crească și să se formeze profesional în Filip & Company. „Avantajul cel mai evident este misiunea clară conturată la nivelul echipei - „Destination 1st Century” (obiectivul de a deveni prima firmă de avocatură de pe piața locală care va implini 100 de ani). Ca să citez din Cristina Filip (managing partner Filip & Company), „Suntem aici pentru drumul cel lung. Suntem atenți la nevoia celor care vin din urmă. Sunt oameni pe care îi creștem și dintre ei vrem să ne alegem succesorii.””, subliniază tânăra.
Olga Niță, Partener Filip & Company
Un portofoliu bogat de proiecte
Olga Niță deține un portofoliu bogat de proiecte. Avocatul a asistat atât clienți internaționali, cât și autohtoni, de dimensiuni mari și până la IMM-uri, din domenii extraordinar de diferite.
„Avem o bază diversă de clienți și ne bucurăm să continuăm în același stil, nișarea pe un anumit segment sau tip de clienți fiind, în opinia mea, calea cea mai scurtă spre stagnare din punct de vedere profesional și de business în industria serviciilor juridice. În toate proiecte mă implic direct și la orice nivel – este singurul mod în care pot simți cu adevărat pulsul unui proiect și dobândi o imagine cât mai completă asupra rolului pe care trebuie să-l îndeplinim pentru a oferi servicii de o calitate ireproșabilă clientului. Cred că munca unui partener este cel mai bine făcută atunci când se implică și în execuție, lucrând cot la cot cu echipa pe care o coordonează. Proiectele desfășurate în acest an sunt în mare parte confidențiale (nefiind finalizate încă, cu excepția proiectului de achiziție Ropeco de către clientul nostru, Romanian Business Consult, lider pe piața de integratori IT), însă pot spune că am fost (și sunt implicată) în câteva proiecte mari M&A, respectiv de piață de capital (oferte de vânzare), fiecare cu un grad de complexitate ridicat (datorat structurii, caracterului inovator din perspectiva practicii existente, respectiv a calendarului accelerat)”, a declarat Olga Niță pentru BizLawyer.
Citește și
→ Despre tinerii avocați care au intrat în rândul partenerilor din firmele mari | Azi, Andra Mihalache (Mușat & Asociații): A fi un avocat bun nu te califică automat pentru a fi partener în cadrul unei firme de avocați. În plus față de nivelul profesional, este nevoie de viziune, strategii de succes, capacitatea de a anticipa domeniile în dezvoltare cu impact juridic, expertiza în industrie
→ Despre tinerii avocați care au intrat în rândul partenerilor din firmele mari | Azi, Anca Zegrean (Biriș Goran): Nu cred că am sărit vreo etapă a evoluției profesionale, doar că pe unele le-am parcurs ceva mai repede. Nu poți avea succes de unul singur; trebuie să contribui, să conlucrezi, să dai înapoi celor din jur atenție, sprijin, ghidare
→ Despre tinerii avocați care au intrat în rândul partenerilor din firmele mari | Azi, Andra Mihalache (Mușat & Asociații): A fi un avocat bun nu te califică automat pentru a fi partener în cadrul unei firme de avocați. În plus față de nivelul profesional, este nevoie de viziune, strategii de succes, capacitatea de a anticipa domeniile în dezvoltare cu impact juridic, expertiza în industrie
→ Despre tinerii avocați care au intrat în rândul partenerilor din firmele mari | Azi, Anca Zegrean (Biriș Goran): Nu cred că am sărit vreo etapă a evoluției profesionale, doar că pe unele le-am parcurs ceva mai repede. Nu poți avea succes de unul singur; trebuie să contribui, să conlucrezi, să dai înapoi celor din jur atenție, sprijin, ghidare
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1215 / 1972 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sebastian Guţiu, Schoenherr şi Asociaţii: Dezvoltatorii și investitorii imobiliari sunt tot mai interesați de diversificarea portofoliilor
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la semnarea unui contract EPC și O&M pentru un parc fotovoltaic de 265 MW din Dâmbovița
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
The Legal 500 EMEA, ediția 2025 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Foarte multe nume noi și anul acesta printre avocații considerați ‘Leading individuals’, ‘Next Generation Partners’ și ‘Rising Stars’
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...