
Victorie obținută de avocații Radu și Asociații | Cinci ani de procese pentru a beneficia de amnistia fiscală. Deși nu se încadra în ipoteza prevăzută de lege, instanța i-a dat dreptate, sancționând comportamentul nelegal al ANAF
07 Octombrie 2020
BizLawyerDin echipa Radu și Asociații, condusă de către Emanuel Băncilă, Partener în cadrul Radu și Asociații și EY Law, au făcut parte Alex Slujitoru, Director, și Andrei Boian, Avocat Senior
![]() |
Unul dintre cei mai mari operatori în comerțul cu cereale din România și-a văzut anulate zilele acestea în instanță mai bine de 50% din obligațiile fiscale, după ce avocații Radu și Asociații au demonstrat că, de fapt, firma se încadra întocmai în prevederile Ordonanței de Urgență nr. 44/2015, privind acordarea unor facilități fiscale. Contribuabilului i se respinsese inițial solicitarea de accesare a amnistiei, motivul invocat fiind acela că nu respecta una dintre cele două condiții principale introduse de Ordonanță – să existe inspecție fiscală în derulare la momentul 21 octombrie 2015. Problema era că situația în care se afla venea tocmai din faptul că inspectorii fiscali au întârziat controlul, neîncadrându-se în termenul legal.
În iulie 2015, contribuabilul a înregistrat spre soluționare la organele fiscale un decont de TVA. Datorită gradului de risc comunicat, respectivul decont urma sa fie soluționat exclusiv prin control fiscal anticipat. Dar inspecția fiscală a fost demarată cu încălcarea termenului legal de-abia în 26.10.2015 (i.e. la cinci zile după data intrării in vigoare a OUG nr. 44/2015), și a durat aproximativ 10 luni.
Ulterior finalizării inspecției, organele fiscale au emis, cum se întâmplă de obicei, o decizie de impunere, prin care au stabilit obligații fiscale principale și accesorii de plată. Contribuabilul a depus o cerere întemeiata pe dispozițiile OUG nr. 44/2015, pentru a beneficia de facilitățile fiscale prevăzute aici. Mai exact, actul normativ menționat vorbea de amnistie și detalia condițiile în care întreprinderile puteau beneficia de anularea dobânzilor și penalităților de întârziere în cotă de 54,2% - daca: (i) înregistrau obligații fiscale principale restante la data la 30 septembrie 2015; sau (ii) la data de 21 octombrie 2015 existau inspecții fiscale în derulare, in urma cărora se emiteau decizii de impunere.
Doar că firmei în cauză îi este respinsă solicitarea, explicându-i-se că nu se încadrează în ipoteza prevăzută de lege, având în vedere că inspecția fiscala a fost începută după data de 21 octombrie 2015, respectiv la 26 octombrie 2015, iar, pentru a beneficia de amnistie, inspecția fiscala ar fi trebuit sa se afle in curs de desfășurare chiar în ziua menționată în Ordonanță - 21 octombrie, ceea ce nu era cazul său.
Practic, cererea de anulare a obligațiilor fiscale accesorii a fost respinsă de către organele fiscale exclusiv pentru faptul că respectivul contribuabil nu avea în curs de desfășurare o inspecție fiscală la data intrării în vigoare a Ordonanței.
După parcurgerea procedurii plângerii prealabile, contribuabilul s-a adresat instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului său, invocând nerespectarea termenului de 45 de zile în care decontul de TVA ar fi trebuit soluționat și început controlul fiscal anticipat.
Echipa Radu și Asociații, condusă de către Emanuel Băncilă (foto stânga), Partener în cadrul Radu și Asociații și EY Law, și compusă din Alex Slujitoru, Director, și Andrei Boian (foto dreapta), Avocat Senior, a arătat că încadrarea organelor fiscale in termenul de 45 de zile atât în ceea ce privește soluționarea decontului, cât și în ceea ce privește începerea controlului fiscal ar fi dus la situarea contribuabilului în oricare dintre cele doua ipoteze aplicabile alternativ pentru a i se acorda amnistia, adică: (i) înregistrarea de obligații fiscale restante la data la 30 septembrie 2015; respectiv (ii) existenta unei inspecții fiscale in desfășurare la 21 octombrie 2015.
Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în judecată și, luând act de conduita nelegala a organelor fiscale, ce nu au respectat prescripțiile legale în ceea ce privește termenul pentru demararea inspecție, a constatat ca respectiva conduită nu se poate răsfrânge în mod negativ asupra dreptului contribuabilului de a beneficia de amnistie.
Tot Curtea de Apel București a reținut că termenele si condițiile de acordare a facilităților fiscale care se raportează la alte instituții juridice (i.e. inspecția fiscala sau soluționare unei cereri) au în vedere prezumția respectării tuturor reglementărilor care guvernează respectivele instituții, fapt ce ar fi plasat contribuabilul în una din cele doua ipoteze ce ar fi dus la acordarea facilitaților fiscale prevăzute de OUG nr. 44/2015.
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, respingând recursul ANAF, confirma că prin modul de abordare a cererii contribuabilului, ANAF nu face altceva decât să instituie, prin propriul comportament, reguli/condiționări noi, sui generis, pentru acordarea facilităților fiscale.
![]() Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1381 / 1960 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
O singură casă de avocatură locală independentă concurează la titlul de ”Firma anului în România” în cadrul IFLR Europe Awards 2025, ceremonie ce va avea loc joi | NNDKP, Schoenherr și Clifford Chance Badea, printre firmele aflate pe lista scurtă a premianților din acest an
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui împrumut de peste 54,7 mil. € în România și a unui împrumut de 275 mil. € în Spania | Alexandru Bîrsan (co-managing partener) și Rebecca Marina (counsel), în prim plan
VIDEO | Pastila de insolvență – Procedurile de restructurare (powered by ZRVP)
Rundă de promovări la ZRVP | Echipa de seniori a firmei crește cu șapte avocați. Dr. Cosmin Vasile: ”Ceea ce definește avocatul ZRVP este căutarea obsesivă a soluției juridice care să răspundă cel mai bine nevoilor clientului, iar aceasta este calitatea cheie a fiecărui membru al echipei ZRVP și primul criteriu care stă la baza promovărilor anuale”
CMS anunță noi promovări în România | Alina Tihan preia rolul de Partener în departamentul de Finanțe, iar Andrei Tercu devine co-coordonator al departamentului de Taxe. Horea Popescu, Managing Partner: ”Abilitățile lor de lideri și capacitatea de a obține rezultate excepționale le-a adus încrederea și aprecierea tuturor”
Chambers Europe 2025 | Cele mai bune firme locale de avocați în 9 arii de practică. NNDKP, Filip & Company, Schoenherr, RTPR și Țuca Zbarcea & Asociații au cele mai multe nominalizări pe prima bandă a performanței profesionale
Bondoc și Asociații a anulat un Proces-verbal de sancționare emis în materia RO e-Transport. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii înseamnă provocare, determinare, perseverență și o mare dorință de echilibru între viața personală și cea profesională. Irina Corcoveanu, Partener WHSimion & Partners: ”Poate că femeile au nativ o înclinație mai mare către o abordare mai empatică și o diversitate de perspective, însă aceste calități le pot manifesta în egală măsură și bărbații avocați. Diferența ar putea să fie mai degrabă de la o persoană la alta, decât de la un gen la altul”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la PNSA, firmă în care membrele echipei au un profil profesional bine conturat. Camelia Pătrașcu, Partener: ”Am ocazia de a profesa într-un mediu competitiv, alături de avocați de excepție. În fiecare zi descopăr ceva nou și apreciez deschiderea mea către învățare și inspirația pe care o găsesc în cei din jur”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...