Consiliul Concurenţei a câştigat procesul cu Roche România, după ce a amendat compania cu 9,47 milioane euro
11 Octombrie 2024
AgerpresRoche a contestat decizia de sancţionare, dar atât prima instanţă (Curtea de Apel Bucureşti), cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins acţiunea companiei farmaceutice ca fiind neîntemeiată.
Consiliul Concurenţei a câştigat procesul cu Roche România, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmând definitiv încălcarea Legii Concurenţei de către compania farmaceutică, care a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa unor produse oncologice din România, informează CC printr-un comunicat.
Autoritatea de concurenţă a sancţionat, în anul 2019, compania farmaceutică Roche România SRL cu amenzi în valoare totală de 44,168 milioane lei (9,47 milioane euro) pentru adoptarea unei strategii menite să elimine concurenţa la licitaţiile publice pentru medicamentele care conţin rituximab, trastuzumab, cu scopul de a întârzia intrarea pe piaţă a unor medicamente biosimilare.
Astfel, Roche a vândut medicamentele ce conţineau Rituximab şi Trastuzumab către distribuitorii parteneri, care i-au fost şi concurenţi la licitaţii, dar preţul oferit acestora a fost mai mare decât preţul său de ofertare la licitaţiile publice. În felul acesta, Roche şi-a eliminat concurenţa la licitaţii, deoarece distribuitorii nu au putut participa în cadrul acestor proceduri în condiţii rezonabile, care să le asigure desfăşurarea activităţii în mod eficient (profitabil).
Autoritatea de concurenţă a sancţionat, în anul 2019, compania farmaceutică Roche România SRL cu amenzi în valoare totală de 44,168 milioane lei (9,47 milioane euro) pentru adoptarea unei strategii menite să elimine concurenţa la licitaţiile publice pentru medicamentele care conţin rituximab, trastuzumab, cu scopul de a întârzia intrarea pe piaţă a unor medicamente biosimilare.
Astfel, Roche a vândut medicamentele ce conţineau Rituximab şi Trastuzumab către distribuitorii parteneri, care i-au fost şi concurenţi la licitaţii, dar preţul oferit acestora a fost mai mare decât preţul său de ofertare la licitaţiile publice. În felul acesta, Roche şi-a eliminat concurenţa la licitaţii, deoarece distribuitorii nu au putut participa în cadrul acestor proceduri în condiţii rezonabile, care să le asigure desfăşurarea activităţii în mod eficient (profitabil).
Roche a contestat decizia de sancţionare, dar atât prima instanţă (Curtea de Apel Bucureşti), cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins acţiunea companiei farmaceutice ca fiind neîntemeiată.
Compania farmaceutică a mai fost sancţionată pentru că, în aceeaşi perioadă, 2017 - 2019, a implementat o strategie pentru a împiedica vânzările de medicamente concurente, mai ieftine, care conţin substanţa activă Erlotinib. Din strategia Roche au făcut parte direcţionarea pacienţilor către propriul produs, mai scump, Tarceva, prin cardul de pacient Roche şi call center-ul Roche, şi acoperirea diferenţei de preţ ce ar fi trebuit plătită de către pacienţi la achiziţia Tarceva, pentru ca aceştia să nu cumpere un alt medicament similar.
Şi în acest caz, Roche a contestat la Curtea de Apel Bucureşti, dar instanţa a menţinut decizia Consiliului Concurenţei. Compania a înaintat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 18 / 4549 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...