
Senat|Burse de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat şi particular, proiect adoptat
24 Octombrie 2022
AgerpresSenat|Burse de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat şi particular, proiect adoptat
Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect legislativ ce vizează acordarea burselor de studiu şi a celor de ajutor social elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi celor din învăţământul particular autorizat/acreditat.
c
"Prin modificarea articolului 82, alin. (1) ne propunem să asigurăm egalitate de şanse pentru toţi elevii din România, indiferent de forma de învăţământ pentru care au optat, elevi care sunt în aceeaşi nevoie socială. Considerăm că tinerii noştri, elevii care sunt parte în procesul educaţiei instituţionalizate, trebuie susţinuţi în aşa fel încât fiecare persoană să poată să-şi atingă potenţialul maxim dat de calităţile şi abilităţile personale. Pe cale de consecinţă, această completare o considerăm imperios necesară", se arată în expunerea de motive.
În proiect se mai precizează că art. 82 alin. (1), care face parte din corpul Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, prevede că doar elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de aceste burse de studiu şi de burse de ajutor social.
"Au fost excluşi de la acest beneficiu legal şi social toţi elevii care urmează cursurile cu frecvenţă din unităţile şcolare particulare autorizate/acreditate. La momentul respectiv, legiuitorul a considerat că aceşti elevi au resursele materiale necesare, că nu există nevoia socială de a li se aloca venituri sub forma burselor sociale şi burselor de studiu, deoarece s-au înscris în unităţi şcolare particulare unde plătesc taxe către aceste unităţi, deci s-a presupus că au resurse patrimoniale, aşadar nu ar fi justificat să beneficieze de aceste burse care au drept fundament (printre altele) nevoia materială!", potrivit expunerii de motive.
Iniţiativa legislativă a fost trimisă spre dezbatere şi vot Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1205 / 5397 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc și Asociații a anulat un Proces-verbal de sancționare emis în materia RO e-Transport. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii înseamnă provocare, determinare, perseverență și o mare dorință de echilibru între viața personală și cea profesională. Irina Corcoveanu, Partener WHSimion & Partners: ”Poate că femeile au nativ o înclinație mai mare către o abordare mai empatică și o diversitate de perspective, însă aceste calități le pot manifesta în egală măsură și bărbații avocați. Diferența ar putea să fie mai degrabă de la o persoană la alta, decât de la un gen la altul”
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de cumpărător în tranzacția prin care Advanzia Education a preluat SDA Academy Romania. Laura Toncescu (Head of KPMG Legal) și Dragoș Iamandoiu (Partner), în prim plan
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la PNSA, firmă în care membrele echipei au un profil profesional bine conturat. Camelia Pătrașcu, Partener: ”Am ocazia de a profesa într-un mediu competitiv, alături de avocați de excepție. În fiecare zi descopăr ceva nou și apreciez deschiderea mea către învățare și inspirația pe care o găsesc în cei din jur”
Kinstellar asistă grupul de investiții private EMMA Capital în achiziția strategică a companiei Diamedix în România, Moldova, Bulgaria și Ucraina. Echipa pluridisciplinară din București, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener)
Practica de Litigii a Clifford Chance Badea obține o soluție favorabilă într-o speță transnațională vizând protecția terților de bună-credință afectați de o măsură de sechestru penal. Vicu Buzac (Senior Associate) a condus echipa din București
Women Lawyers | O femeie avocat poate aduce o perspectivă diferită, având în vedere diversitatea abilităților, precum atenția la detalii, capacitatea de a media conflicte și de a construi relații de încredere. Ana Maria Abrudan (Partener Mușat & Asociații): ”Un avocat de succes, indiferent de gen, este cel care aduce soluții inovatoare, construiește relații de încredere cu clienții și își dezvoltă constant aria de expertiză, având totodată abilitatea de a împărtăși aceste cunoștințe cu noile generații de avocați”
Women Lawyers | Ce spun și cum gândesc doamnele din structura Țuca Zbârcea & Asociații, firmă care etalează femei avocat remarcabile pe toate palierele de activitate. Azi, de vorbă cu Oana Mareș, Managing Associate: ”Femeile au adesea un grad mai mare de răbdare în gestionarea relației cu clienții, aspect esențial în momentele de stres sau incertitudine. Într-un domeniu unde detaliile contează enorm, abilitatea de a observa inclusiv nuanțele emoționale și de a reacționa corespunzător poate reprezenta un atu valoros”
NNDKP aniversează 35 de ani de activitate | Firma fondată de Manuela și Ion Nestor demarează un proces strategic de remodelare a structurii sale de management: Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru devin Parteneri Executivi, domeniile esențiale pentru buna funcționare a firmei vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor
Studiul CMS European M&A 2025: Romania - locul 2 în CEE, cu o creștere de 80% | Horea Popescu (Managing Partner - CMS România): “Numărul de tranzacții în care CMS a oferit consultanță în regiune a crescut cu peste 30% față de 2023, fiind al doilea cel mai mare număr de tranzacții înregistrat din 2014 și până acum”. Rodica Manea (Partener): “În perspectivă, este important ca achizitorii să rămână agili și să păstreze un echilibru între încrederea într-o piață în continuă evoluție și provocările de reglementare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...