ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Oprea: Buget de 440 milioane de euro la Start-Up Nation, în 2024

16 Iulie 2024   |   Agerpres

Potrivit ministrului de resort, dezvoltarea economică a României trebuie să se bazeze pe investiţii, creşteri de salarii şi pe creşterea consumului.

 
 
Programul Start-Up Nation va continua şi în acest an, cu un buget din fonduri europene de peste 440 milioane de euro, iar la sfârşitul lunii iulie ar urma să demareze şi Programul "Femei Antreprenor", a declarat, marţi, la evenimentul de lansare a unei noi ediţii a "Cartei Albe a IMM-urilor din România", ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea.

"Trebuie să ştim să vorbim despre povestea de succes a antreprenorului român. Să nu ne fie ruşine pentru că sunt astfel de poveşti - de la poveştile de debut scrise prin Start-Up Nation. Anul acesta, Start-Up Nation are finanţare pe fonduri europene de peste 440 de milioane de euro. O ordonanţă de urgenţă cred că o să treacă în prima şedinţă de Guvern. Deja avem o veste bună de la partenerii noştri de la STS, care lucrează foarte intens la platformele pe care vom debuta odată cu 'Femei Antreprenor'. Sper ca, la sfârşitul lunii, pe 30, să putem lansa acest program. Va fi deschis 45 de zile, astfel încât pe toată această perioadă, neavând criteriul "Primul venit, primul servit", toate doamnele antreprenor care doresc să primească finanţare să poată depune proiecte competitive. Anul acesta, Start-Up Nation este un program finanţat pe fonduri europene, cu o componentă de formare profesională şi cu o componentă de depunere de proiecte", a subliniat demnitarul.


Potrivit ministrului de resort, dezvoltarea economică a României trebuie să se bazeze pe investiţii, creşteri de salarii şi pe creşterea consumului.

"Geografia este prietena României. În această perioadă nu mai suntem o ţară la limita Uniunii Europene, suntem o ţară în prima linie, unde există efervescenţă (...) Şi îmi place să citez din The Economist, care spune că, în următorii 7-8 ani, România va avea cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Creşterea economică înseamnă o creştere de piaţă bazată pe investiţii, pe creşterea salariilor, pe creşterea consumului. Dar este un lucru de care cu toţii împreună, dumneavoastră, cei din sală, şi cei pe care îi reprezentaţi, trebuie să ştim să luăm un avantaj. Asta înseamnă o creştere a cotei de piaţă pe care întreprinderile mici şi mijlocii să o aibă. Ce folos dacă o să crească o piaţă care va fi invadată de importuri? Atunci, împreună cu dumneavoastră, cu programele pe care Guvernul României le pune la dispoziţie, haideţi să vorbim mai mult şi mai apăsat despre 'Fabricat în România', despre 'Cumpără româneşte', despre felul în care reuşim să dezvoltăm piaţa şi cota de piaţă a antreprenorului din România, în special a antreprenorilor mici şi mijlocii", a spus Oprea.

În viziunea oficialului, exporturile României ar putea ajunge la valoarea de 100 de miliarde de euro, în acest an.

"Avem o ţintă pe care putem s-o atingem împreună. Această ţintă este de 100 de miliarde (de euro - n. r.) exporturile României, anul acesta. Anul trecut am exportat de 93 de miliarde şi cred că putem face lucrul acesta uitându-ne la marii exportatori, la marile companii şi la programele şi schemele de ajutor de stat. Foarte multă lume uită că marea este făcută din picături şi că toţi împreună putem să aducem acele miliarde de care avem nevoie. Propun domnului Jianu să dezvoltăm un program care să se numească Start-Up Export şi în care să educăm, să consiliem, de la partea de debut, de la partea de Start-Up Nation. Astăzi, oricare companie mică care debutează în afaceri cu ajutorul platformelor electronice, platformelor digitale poate deveni un exportator imediat (...) Să nu ne uităm doar la piaţa internă, ci să ne uităm la piaţa regională şi la piaţa europeană, la piaţa mondială. Atâta timp cât pufuleţii româneşti au reuşit să ajungă şi în Statele Unite şi peste tot în lume, de ce n-am putea să facem lucrul acesta?", a transmis Ştefan-Radu Oprea.

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a lansat, marţi, cea de-a 22-a ediţie a lucrării "Carta Albă a IMM-urilor din România", cea mai amplă analiză a mediului de afaceri românesc.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 395 / 9187
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Promovări la Schoenherr: Monica Cojocaru devine partner în structura internațională a grupului, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu, managing partner: ”Aceste promovări vin să confirme valoarea pe care o atribuim contribuției efective a colegelor noastre la dezvoltarea ariilor de practică din care fac parte – corporate m&a, energy, banking & finance, labour & employment – și a relației cu clienții firmei”
Clifford Chance Badea și-a extins echipa cu 15 avocați în 2024, după cel mai accelerat ritm de creștere și recrutare din ultimii ani | Daniel Badea, Managing Partner: ”Am avut colegi care au lucrat în birourile internaționale ale Clifford Chance, dar și în locuri precum Stockholm sau Zurich, pe proiecte transfrontaliere de o complexitate foarte mare, acoperind aproape toate continentele”
BACIU PARTNERS, numită ”Gold Stars of Romanian IP” de World Trademark Review în clasamentele WTR 1000 2025. Patru membri ai echipei, desemnați profesioniști de top în clasamentul individual
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...