
Niculescu (ANRE): Eliminarea avizului tehnic de racordare va reduce birocraţia şi va grăbi implementarea proiectelor energetice
10 Aprilie 2025
AgerpresAcesta a precizat că a avut discuţii cu specialiştii tehnici din autoritate "o bună perioadă de timp", decizia fiind analizată pe toate părţile, şi, de asemenea, va începe un proces de consultare publică pe acest subiect.
Eliminarea avizului tehnic de racordare va reduce birocraţia şi va contribui la grăbirea implementării proiectelor energetice, dar va avea consecinţe benefice şi asupra consumatorilor de energie, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George-Sergiu Niculescu.
"Vreau să vorbim astăzi despre anunţul pe care l-am făcut săptămâna trecută cu privire la eliminarea avizului tehnic de racordare (ATR) şi o să încerc să dau mai multe detalii cu privire la avantajele acestei măsuri din punct de vedere al reducerii birocraţiei şi de grăbire a implementării proiectelor energetice. (...) Această eliminare a ATR-ului va avea consecinţe benefice din punctul nostru de vedere şi asupra consumatorilor de energie. Evident că această eliminare este un pas important, e o decizie majoră pe care autoritatea urmează să o ia", a spus Niculescu.
"Vreau să vorbim astăzi despre anunţul pe care l-am făcut săptămâna trecută cu privire la eliminarea avizului tehnic de racordare (ATR) şi o să încerc să dau mai multe detalii cu privire la avantajele acestei măsuri din punct de vedere al reducerii birocraţiei şi de grăbire a implementării proiectelor energetice. (...) Această eliminare a ATR-ului va avea consecinţe benefice din punctul nostru de vedere şi asupra consumatorilor de energie. Evident că această eliminare este un pas important, e o decizie majoră pe care autoritatea urmează să o ia", a spus Niculescu.
Acesta a precizat că a avut discuţii cu specialiştii tehnici din autoritate "o bună perioadă de timp", decizia fiind analizată pe toate părţile, şi, de asemenea, va începe un proces de consultare publică pe acest subiect.
"Părerea noastră este că, pe lângă faptul că este o măsură de reducere a birocraţiei, cred eu că este un pas înainte. Eliminând practic ATR-ul după avizarea studiului de soluţie trecem direct la contractul de racordare, care va fi prezentat solicitantului în baza soluţiei care a fost aprobată de către Comisia Tehnico-Economică a operatorului de reţea, operatorului de distribuţie sau de transport. Nu suntem prima ţară care nu o să avem acest aviz tehnic de racordare, deci nu este o premieră la nivel european, dar ne dorim să înlesnim implementarea proiectelor de energie şi să ajutăm consumatorii de energie", a punctat preşedintele ANRE.
El anunţase, pe 1 aprilie, la o dezbatere pe teme de energie, că Autoritatea analizează o nouă modificare a Regulamentului de racordare la reţea, pentru eliminarea Avizului Tehnic de Racordare.
"Ne dorim să avem acces la reţea în condiţii cât mai uşoare şi de aceea vreau să fac un anunţ, pentru că tot am început seria aceasta de reducere a lui birocraţiei la nivelul Autorităţii de Reglementare. Vreau să vă spun că luăm în considerare, ne-a fost propusă de către colegii din autoritate, o nouă modificare a regulamentului de racordare în sensul eliminării ATR-ului. Este o propunere pe care o am pe masă. Este un lucru la care încă reflectăm. Îmi permit să-l anunţ public astăzi. Evident că vom trece prin absolut toate procedurile legale de transparenţă decizională dacă intern această hotărâre vom considera că este fezabilă şi că ne atingem dezideratul pe care îl vrem: reducerea birocraţiei, termene mai mici şi în final acces la reţea mai facil atât pentru consumatori, cât şi pentru producători, în general pentru toţi utilizatorii de reţea", anunţase George Niculescu.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 14 / 9424 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
VIDEO | Pastila de insolvență – Contractele în derulare (powered by ZRVP)
Filip & Company a asistat Victoriabank în achiziția OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa de proiect
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
INTERVIURI ESENȚIALE | Dr. Cosmin Vasile, Managing Partner - ZRVP: Într-o piață a avocaturii marcată de numeroase spin-off-uri, ZRVP se remarcă drept singura firmă de avocatură de anvergură care a luat naștere printr-o fuziune și s-a consolidat printr-o a doua fuziune. Concentrarea pe avocatură și nu pe business-ul pe care îl reprezintă avocatura a asigurat stabilitatea avocaților-cheie și a portofoliului de clienți
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la semnarea unui contract EPC și O&M pentru un parc fotovoltaic de 265 MW din Dâmbovița
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...