ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ISF: Digitalizarea pune presiune şi mai mare pe nevoia de educaţie financiară în rândul consumatorilor, dar şi al brokerilor

19 Noiembrie 2021   |   Agerpres

Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin Institutul de Studii Financiare, ajunge, prin cursurile şi proiectele de educaţie financiară, la mii de elevi şi studenţi şi la sute de profesori.

 
 
Digitalizarea pune presiune şi mai mare pe nevoia de educaţie financiară în rândul consumatorilor, dar şi în rândul brokerilor, în piaţa financiară nebancară, iar pandemia creşte nevoia de asigurări facultative în România, se spune într-un comunicat al Institutului de Studii Financiare, referitor la discuţiile din cadrul Conferinţei Internaţionale ISF2021 - ediţia a VII-a "Calitatea în serviciile financiare".
 
Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin Institutul de Studii Financiare, ajunge, prin cursurile şi proiectele de educaţie financiară, la mii de elevi şi studenţi şi la sute de profesori.
 
"Dezideratul comun al ASF şi ISF este acela de a transmite consumatorului cum să îşi aleagă cât mai eficient produsele financiare, cum să investească cât mai bine în piaţa financiară. Acesta este şi motivul pentru care, în ultimul an, ISF a dat startul mai multor colaborări la nivelul universităţilor de prestigiu din ţară, iar demersul, care a fost un real succes, a strâns peste 1.500 de studenţi participanţi la cursuri. Tot în această perioadă, ISF a încheiat şi mai multe parteneriate cu inspectoratele şcolare, în urma cărora cadrele didactice din învăţământul preuniversitar au fost instruite cu noţiuni de educaţie financiară. În ceea ce priveşte proiectele Autorităţii, digitalizarea este una dintre preocupările pentru perioada imediat următoare. Intenţionăm ca, în cel mai scurt timp, să introducem tehnologia de tip blockchain în programele informatice pe care le vom implementa pe viitor, pentru a evita orice risc pe zona financiară şi pentru a proteja, cât mai eficient, pieţele financiare pe care le supraveghem. De asemenea, ASF a aprobat săptămâna aceasta şi o serie de recomandări către entităţile supravegheate cu privire la riscurile actuale privind mediul. Tot în acest sens, ASF va trebui să instruiască toate companiile supravegheate pentru ca investiţiile pe care le vor face în perioada următoare să fie aliniate cerinţelor dar şi restricţiilor de mediu aferente legislaţiei care se va aplica", a declarat Nicu Marcu, preşedintele ASF.
 
El a afirmat că Autoritatea a decis crearea unei secţiuni distincte, în cadrul site-ului ASF, care să pună la dispoziţia entităţilor din piaţa financiară non-bancară toate noutăţile şi recomandările în concordanţă cu politicile de mediu.
 
Nivelul de dezvoltare al unei economii este direct legat de cât de educată financiar este populaţia. Astfel, concurenţa reală, dar şi calitatea produselor financiare creşte atunci când un client alege în funcţie de calitate şi poate distinge nevoia reală între produsele de pe piaţă.
 
"Un consumator mai bine informat şi educat financiar va şti ce produs i se potriveşte mai bine sau va şti să investească în piaţa de capital. De asemenea, vânzătorul de la care cumpără produsul, trebuie să fie foarte bine pregătit. ISF a certificat, în 2020, peste 20 de mii de persoane în piaţa asigurărilor. Avem foarte multe programe facultative, atât pentru liceeni, cât şi pentru studenţi, angajaţi ai companiilor din România sau profesori de gimnaziu. Trebuie să ştim la ce nivel suntem când vorbim despre instrumentele financiare şi accesul la ele. Pentru a cunoaşte acest nivel, analizăm şi calculăm bianual indicatorul de incluziune financiară. Cu cât diversitatea instrumentelor este mai mare şi digitalizarea mai prezentă, cu atât indicatorul este mai mare. Ultima analiză arată că indicatorul de incluziune financiară în România a ajuns la 0,13 procente, este unul scăzut, suntem în a doua parte a clasamentului în UE. Pe piaţa de capital e de 0,18%, iar pe pensii private incluziunea financiară este la nivelul de 0,19%. Piaţa asigurărilor este codaşă, în schimb. Astfel, eforturile noastre se îndreaptă spre această piaţă, pentru a ridica gradul de incluziune financiară", a explicat Valentin Ionescu, preşedintele ISF.
 
Asumarea documentată a deciziilor financiare trebuie să ajungă ceva obişnuit în societatea noastră, este de părere Marian Siminică, directorul executiv al ISF.
 
"Dacă investeşti o sumă de bani în acţiuni, aceasta are un potenţial ridicat de câştig, dar câştigul nu este garantat. Opţiunea pentru o anumită alternativă investiţională este personală, însă trebuie să fie bine documentată, bazată pe informaţii. Nu cred că se pune problema de lipsă a informaţiei, la acest moment există o avalanşă de informaţii. Pentru a filtra informaţia, pentru a o înţelege şi a o prelucra e nevoie de educaţie financiară. Studiile relevă o legătură directă între nivelul de educaţie financiară şi bunăstarea unui popor. La nivelul ISF, derulăm numeroase proiecte de educaţie financiară - proiectul SmartFin fiind cel mai mare dintre ele. Este un proiect prin care specialişti din pieţele financiare nebancare ţin prelegeri în faţa studenţilor pe teme ce privesc modul de funcţionare a acestor pieţe, prezentarea caracteristicilor diferitelor produse şi servicii financiare, oportunităţi de carieră etc. Pe baza feed-back-ului primit de la studenţi avem în pregătire un nou proiect, Academia de Asigurări, în parteneriat cu UNSAR, pe care dorim să îl lansăm la începutul anului viitor, în cadrul căruia care vom selecta o grupă de 25 de studenţi. Proiectul are două componente - training şi competiţie de proiecte. Investiţia în proiecte de educaţie financiară e o investiţie în viitor", a explicat Siminică.
 
Finanţarea şi apetitul de risc sunt privite limitat şi trebuie extinse, explică Horia Braun Erdei, directorul general al Erste Asset Management.
 
"Când vorbim de finanţarea companiilor nu stăm foarte bine, procentul de capital de risc utilizat în finanţarea companiei e mult sub media din UE. Companiile din România au nevoie de finanţare antreprenorială, iar populaţia din România economiseşte destul de puţin. Concentrându-ne pe zona aceasta de risc, e foarte important să înţelegem că în societatea românească a discuta despre risc e tabu, creează anxietăţi şi reminiscenţe din perioada comunismului. Trebuie să avem o cultură generală mai vastă în ceea ce priveşte riscul. Educaţia financiară are un rol important. Pe lângă aceste acţiuni care trebuie să fie permanente, trebuie să începem să punem mai multe cărămizi pentru dezvoltarea pieţei de capital, să vorbim mai mult despre asumarea riscului financiar, să le înţeleagă. Aici e foarte importantă şi educaţia prin acţiune. Nu trebuie să economisim deloc timp în a explica oamenilor la ce riscuri se expun când vor să investească. Cred că e nevoie să vorbim mai mult de relaţia dintre risc şi randament potenţial. Noi, ca furnizor de servicii trebuie să oferim transparentă maximă", a explicat Horia Braun Erdei.
 
Consumatorul trebuie să fie în centrul strategiei de digitalizare a companiilor de asigurări, este de părere Gerke Witteveen, CFO NN Asigurări de Viaţă.
 
"Tot mai multe decizii şi păreri sunt formate din mediul digital. Utilizarea telefoanelor mobile şi folosirea tehnologiei digitale sunt în continuă creştere. Industria asigurărilor în România trebuie să crească, să se dezvolte. Digitalizarea trebuie să ajute la creşterea accesului populaţiei la astfel de servicii. Nu trebuie, în schimb, să aduci tehnologie de dragul tehnologiei. Trebuie să te gândeşti la consumator, care trebuie să definească întreg procesul. Tehnologia schimbă cum facem lucrurile, dar nu trebuie să uităm că cel care defineşte procesul de digitalizare este consumatorul şi nevoile acestuia. Populaţia pe glob creşte foarte încet iar în România este în scădere. Statisticile arată un avans fulminant al folosirii telefonului- la nivel global 5,2 miliarde de persoane din puţin peste 7 miliarde au telefon mobil. În România, o persoană are şi două telefoane mobile. Totodată, mai mult de jumătate din populaţie are conectare la Internet. Când ne uităm la nivel global, timpul pe care oamenii îl petrec pe telefon este cu peste 78% mai mare faţă de timpul petrecut la televizor.Cred că trebuie să ţinem cont de asta şi să dezvoltăm strategia de digitalizare în această direcţie", a explicat oficialul NN Asigurări de Viaţă.
 
Pregătirea profesională a vânzătorilor de asigurări este esenţială pentru creşterea gradului de educaţie financiară, este de părere Adrian Marin, preşedintele UNSAR.
 
"Creşterea nivelului de pregătire profesională a vânzătorilor de asigurări e foarte importantă, Iar rolul ISF în acest sens este primordial. Chiar dacă impactul retragerii autorizării de funcţionare a companiei City Insurance a fost mare, am certitudinea că piaţa se va regla. Ştim că zona RCA e încărcată de emoţie din punct de vedere emoţional, dar indicatorii oficiali arată că rata daunei e de 100%, la care se adaugă şi alte taxe şi cheltuieli. În total, ajungem la o rată tehnică de peste 140%. Ne referim la toate tipurile de asigurări. În acest cadru, alături de ASF şi ISF, ne intensificăm eforturile de informare. În cadrul UNSAR, ne dorim să creştem nivelul de înţelegere a rolului şi utilitatea RCA. Ceea ce înseamnă evoluţiile tarifare sunt în apanajul fiecărei companii. Apelăm în premieră la o serie de animaţii care vor fi promovate în cât mai multe medii, pentru a informa consumatorul", a susţinut acesta.
 
Institutul de Studii Financiare (ISF), fondat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, este un centru de excelenţă în domeniul studierii pieţelor de profil şi derulării programelor de educaţie financiare pentru asigurarea competenţelor, aptitudinilor şi cunoştinţelor personalului instituţiilor financiare şi a personalului ASF şi pentru creşterea nivelului de educaţie financiară al consumatorilor de servicii şi produse financiare non-bancare. Pe termen lung, ISF îşi propune alinierea activităţii la cerinţele europene, trecerea de la acumularea de cunoştinţe la acumularea şi evaluarea de competenţe, furnizarea de programe de formare profesională pentru domeniul financiar nebancar adaptate noilor procese organizaţionale, determinate de cerinţele legislative, de dinamica pieţei şi a cadrului european, contribuind la maturizarea pieţei financiare nebancare din România, la crearea capacităţii acesteia de a face faţă concurenţei induse de globalizare sau efectelor crizelor economice. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4843 / 9031
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...