Hidrogenul verde în România – cu gândul la viitor

I.                    Introducere – o sursă versatilă și colorată

Hidrogenul pare să devină un nou trend în producția de energie sustenabilă și există o efervescență de proiecte în domeniul producției de hidrogen din surse regenerabile (hidrogen curat) în întreaga lume. Astfel, se estimează că hidrogenul curat ar putea satisface 24% din cererea mondială de energie până în 2050^[1] și există 750 de proiecte ce implică întreg lanțul valoric al hidrogenului în curs de dezvoltare, conform inventarierii făcute de Alianța Europeană pentru Hidrogen Curat.^[2] Având în vedere obiectivul urmărit în cadrul Pactului Verde European privind atingerea neutralității climatice până în 2050, decarbonizarea sectorului energetic, care are o pondere de 75% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), reprezintă un pas esențial, hidrogenul fiind considerat o componentă cheie pentru furnizarea de energie decarbonizată.

Într-adevăr, hidrogenul este versatil atât din perspectiva producției, cât și a utilizării sale. În primul rând, hidrogenul poate fi produs folosind toate tipurile de surse de energie (cărbune, petrol, gaze naturale, biomasă, surse regenerabile și nucleare) printr-o varietate de tehnologii (reformare, gazeificare, electroliză, piroliză, scindare a apei și multe altele). În al doilea rând, hidrogenul ar putea servi drept sursă de generare a energiei, instrument de stocare a energiei sau purtător de energie. Deși utilizarea hidrogenului este în prezent dominată de aplicațiile industriale, principalele trei utilizări fiind în prezent rafinarea petrolului^[3], producția chimică^[4] și producția de fier și oțel,^[5] acesta poate fi utilizat în mai multe domenii (de exemplu, transport, transport maritim, aviație, încălzire rezidențială, generare de energie electrică – inclusiv stocarea energiei și echilibrarea sistemului). Deși aceste aplicații mai puțin comune la acest moment reprezintă încă o pondere mică din cererea totală de hidrogen^[6], progresele recente realizate în vederea extinderii sferei de aplicare sunt marcante, iar strategiile naționale vizează o mai mare diversificare în viitor.^[7]

În România, cererea actuală de hidrogen provine aproape în totalitate din sectorul industrial – producerea amoniacului, rafinarea, realizarea produselor chimice, cea mai mare cerere fiind în sectorul oțelului și sticlei. În 2021, pe baza cercetărilor de piață, consultării reprezentanților din domeniu și discuțiilor purtate cu părțile interesate, Întreprinderea Comună  „Pile de Combustie și Hidrogen” (ÎCPCH) a estimat cererea totală anuală de hidrogen în România la 184.506 tone.^[8]

Conform raportului privind hidrogenul curat în România elaborat în 2021 de Energy Policy Group (EPG), cele mai promițătoare utilizări ale hidrogenului în România sunt în industrie (oțel, amoniac, îngrășăminte, rafinării și produse chimice de mare valoare), transport (transport aerian pe distanțe mari, transport maritim, vehicule grele și anumite segmente de cale ferată), sisteme existente de termoficare și, potențial, stocarea  energiei pe termen lung sau sezonier după 2030.^[9]

II.                  Un cadru european de reglementare în creștere rapidă

A.      Observații preliminare

Având în vedere versatilitatea hidrogenului, Comisia Europeană a adoptat în 2020 o strategie privind hidrogenul pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic (Strategia UE privind hidrogenul) și a publicat în decembrie 2021 un proiect de pachet legislativ privind piața hidrogenului și gazelor decarbonizate, care constă în principal într-o propunere de reformare a Regulamentului nr. 715/2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale (Regulamentul –Gazelor Reformat)^[10] și a Directivei nr. 2009/73 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale (Directiva –Gazelor Reformată)^[11] (denumite împreună Pachetul UE privind Hidrogenul sau Pachetul). Astfel, acest Pachet vizează reglementarea hidrogenului într-o manieră mai aplicată, ca un instrument , în același timp, și ca  un obiectiv pentru tranziția energetică.

Pachetul UE privind Hidrogenul este o inițiativă care vine în completarea propunerilor de modificare a (i) Directivei privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (RED II)^[12], (ii) Directivei privind eficiența energetică (EED)^[13]  și (iii) Schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS).^[14]

B.      Prezentare generală a Strategiei UE privind hidrogenul

Obiectivul urmărit prin Strategia UE privind hidrogenul este de a crea un mediu propice pentru extinderea ofertei și cererii de hidrogen produs din surse regenerabile pentru o economie neutră din punct de vedere climatic. Prioritatea UE este dezvoltarea hidrogenului din surse regenerabile, produs în principal prin utilizarea energiei eoliene și solare. Cu toate acestea, pe termen scurt și mediu, sunt necesare alte forme ale producției de hidrogen cu emisii scăzute de carbon, în primul rând pentru a reduce rapid emisiile din producția existentă de hidrogen și pentru a sprijini absorbția în paralel și pe viitor a hidrogenului din surse regenerabile.

Este posibil ca ecosistemul european al hidrogenului să se dezvolte conform unei traiectorii treptate, în ritmuri diferite în diverse sectoare și, posibil, în diverse regiuni, astfel încât să  necesite soluții politice diferite. Strategia UE privind hidrogenul prezintă mai multe acțiuni cheie și descrie trei faze strategice până în 2050. Cele trei faze acoperă perioada 2020-2024 (prima fază), 2025-2030  (a doua fază) și 2030-2050 (faza finală):

·         În prima fază, obiectivul strategic este de a instala în UE electrolizoare pe bază de hidrogen din surse regenerabile cu o capacitate de cel puțin 6 GW și de a produce până la 1 milion de tone de hidrogen din surse regenerabile, astfel încât să se realizeze decarbonizarea producției existente de hidrogen, de exemplu, în sectorul chimic, și să se faciliteze consumul de hidrogen în noile aplicații de utilizare finală, cum ar fi alte procese industriale și, eventual, în transportul de mare tonaj.

·         În a doua fază, hidrogenul trebuie să devină o componentă intrinsecă a unui sistem energetic integrat având ca obiectiv strategic instalarea unorelectrolizoare pe bază de hidrogen produs din surse regenerabile cu o capacitate de cel puțin 40 GW până în 2030 și producția unei cantități de până la 10 milioane de tone de hidrogen din surse regenerabile în UE.

·         În a treia fază, tehnologiile bazate pe hidrogen din surse regenerabile ar trebui să ajungă la maturitate și să fie implementate la scară largă pentru a fi utilizate în toate sectoarele dificil de decarbonizat, în care alte soluții alternative ar putea să nu fie fezabile sau să aibă costuri mai mari. În această fază, producția de energie electrică din surse regenerabile trebuie să crească masiv, având în vedere că până în 2050, aproximativ un sfert din energia electrică din surse regenerabile ar putea fi utilizată pentru producerea de hidrogen din surse regenerabile.

C.      Prezentare generală a pachetului UE privind hidrogenul

(a)    Definiția hidrogenului verde și albastru

Hidrogenul (la fel ca și quarcii) are diferite „culori”, în sensul de coduri convenționale ale amprentei sale de carbon utilizate în piață și uneori de autorități, precum maro, gri, roz, albastru și verde. Un obiectiv principal al Pachetului este de a oferi o terminologie unificată la nivelul UE cu privire la lanțul valoric al hidrogenului promovat prin Pactul Verde European, respectiv: hidrogen din surse regenerabile (hidrogen verde -  produs din surse regenerabile, altele decât biomasa și care atinge un anumit prag de reducere a emisiilor de GESîn comparație cu combustibilii fosili) și hidrogen cu emisii scăzute de carbon (hidrogen albastru - produs din surse neregenerabile, dar care îndeplinește un anumit prag de reducere a emisiilor de GES).

Comisia a propus un prag de70% atât pentru hidrogenul din surse regenerabile, cât și pentru hidrogenul cu emisii scăzute de carbon, astfel încât principala diferență dintre ele rămâne procesul de producție / proveniența.

Hidrogenul cu emisii scăzute de carbon va fi utilizat pentru atingerea până în 2030 a obiectivelor pachetului legislativ „Pregătiți pentru 55” al Comisiei Europene, dar pe termen lung, ar trebui să prevaleze hidrogenul din surse regenerabile. Comisia UE va elabora în continuare metodologii de calcul specifice pentru definirea și certificarea hidrogenului din surse regenerabile și hidrogenului cu emisii scăzute de carbon în temeiul unor acte delegate.

(b)    Regulamentul Gazelor Reformat

Regulamentul Gazelor Reformat propune următoarele modificări principale cu privire la hidrogen:

·         modificarea domeniului de aplicare și definițiilor din Regulament pentru a include gazele și hidrogenul din surse regenerabile drept componente cheie ale viitoarei piețe a gazelor;

·         perfecționarea și extinderea principiilor existente ale pieței gazelor din UE privind accesul terților, separarea operatorilor sistemelor de transport și distribuție,independența autorităților de reglementare, etc.   pentru a include în domeniul lor de aplicare hidrogenul și gazele din surse regenerabile. Reduceri tarifare de 75% urmează a se aplica hidrogenului și gazelor din surse regenerabile care urmăresc să acceseze rețeaua de gaze;

·         introducerea unor reguli noi privind capacitatea fermă pentru hidrogen și gaze din surse regenerabile, amestecarea hidrogenului cu alte gaze și coordonarea transfrontalieră privind calitatea gazelor;

·         elaborarea unui cadru juridic cuprinzător pentru rețelele UE transfrontaliere de hidrogen și stabilirea codurilor și ghidurilor de rețea. Va fi creată Rețeaua Europeană a Operatorilor de Rețea pentru Hidrogen (ENNOH) care va coopera îndeaproape cu ACER, ENTSO-E și ENTSO-G. ENNOH va elabora un plan de dezvoltare a rețelei pentru hidrogen pe o perioadă de 10 ani.

·         extinderea Regulamentului (UE) nr. 1227/2011 (REMIT) pentru a asigura integritatea și transparența piețelor hidrogenului.

(c)     Directiva Gazelor Reformată

Directiva Gazelor Reformată propune următoarele modificări principale cu privire la hidrogen:

·         modificarea domeniului de aplicare și a definițiilor din Directivă  pentru a include gazele și hidrogenul din resurse regenerabile drept componente cheie ale viitoarei piețe a gazelor;

·         stabilirea unor reguli pentru a asigura piețe de gaz competitive, axate pe consumatori, flexibile și nediscriminatorii. Acestea includ norme de sustenabilitate și certificare pentru gazele din surse regenerabile și gazele cu emisii scăzute de carbon, care sunt preconizate să reprezinte o cotă mult mai mare pe piața internă a gazelor dominată până acum de combustibilii fosili;

·         consolidarea  drepturilor consumatorilor pe viitoarea piață a gazelor din UE și  definirea cadrului de reglementare acomunităților de energie a cetățenilor;

·         perfecționarea și extinderea principiilor existente ale pieței gazelor din UE privind accesul terților, separarea operatorilor sistemelor de transport și distribuție,independența autorităților de reglementare. Etc. pentru a include în domeniul lor de aplicare hidrogenul și gazele din surse regenerabile;

·         elaborarea unui cadru juridic cuprinzător pentru rețelele transfrontaliere UE de hidrogen, care încorporează rețelele UE existente, precum și rețelele transfrontaliere cu țări terțe.

D.      Instrumente UE de finanțare a tehnologiilor bazate pe hidrogen

În conformitate cu capitolul dedicat României din studiul „Opportunities for Hydrogen Energy Technologies Considering the National Energy & Climate Plans” (Oportunități pentru tehnologiile energetice cu hidrogen luând în considerare Planurile Naționale pentru Energie și Climă) elaborat în 2020 de ÎCPCH în strânsă cooperare cu Comisia Europeană^[15], costurile anuale pentru producerea hidrogenului curat în România (inclusiv costul surselor de energie regenerabilă dedicate), pentru dezvoltarea infrastructurii de transport (sau adaptarea celei existente) și pentru aplicațiile utilizatorilor finali ar ajunge la 155 milioane euro (pentru un scenariu cu o cerere scăzută de hidrogen), respectiv 355 milioane euro (pentru un scenariu cu cerere mare de hidrogen). Potrivit aceleiași surse, investițiile totale în tehnologiile cu hidrogen sunt estimate a se situa între 1,2 miliarde – și 2,7 miliarde euro până în 2030 (în funcție de scenariul cererii de hidrogen).

Având în vedere cele de mai sus, disponibilitatea instrumentelor de finanțare a tehnologiilor bazate pe hidrogen are o importanță deosebită. În conformitate cu Hydrogen Public Funding Compass (Barometrul privind finanțarea publică a tehnologiilor bazate pe hidrogen), în prezent există zece programe și fonduri europene de finanțare pentru perioada 2021-2027, după cum urmează: (i) Mecanismul pentru interconectarea EUROopei (MIE) – Energie, (ii) Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) – Transporturi, (iii) Dezvoltarea Regională Europeană, Fondul de Coeziune, REACT-EU, (iv) Orizont Europa, (v) Fond pentru inovare, (vi) InvestEU, (vii) Fondul pentru o tranziție echitabilă, (viii) programul LIFE, (ix) Fondul pentru modernizare și (x) Mecanismul de redresare și reziliență.^[16] Dintre cele menționate mai sus, ultimele două au o relevanță mai mare pentru România.

Planul Național de Redresare și Reziliență al României include investiții pentru infrastructura de distribuție a gazelor naturale în combinație cu hidrogenul verde, precum și pentru capacități de producere a hidrogenului verde și/sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice. În acest sens, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, (OUG 124/2021), iar proiectele de documente care reglementează accesul la astfel de fonduri au fost publicate în consultare publică, însă nu au fost adoptate până în acest moment.

Fondul pentru Modernizare este un program de finanțare dedicat susținerii unui număr de zece state membre ale UE cu venituri mai mici (inclusiv România) în tranziția lor către neutralitatea climatică, contribuind la modernizarea sistemelor energetice și la îmbunătățirea eficienței energetice, incluzând, ca investiții prioritare, producerea și utilizarea hidrogenului din energie electrică regenerabilă. Recent a fost publicat în transparență decizională Proiectul de Ordonanţă de urgență a Guvernului privind stabilirea cadrului institutional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României din Fondul pentru Modernizare (Proiectul OUG privind Fondul de Modernizare). ^[17]

III.                O legislație internă în curs de dezvoltare

A.      Observații preliminare

Între timp, România a început să reglementeze hidrogenul chiar înainte de a elabora o strategie pentru acesta.^[18] Cu toate acestea, legislația primară care reglementează anumite aspecte legate de hidrogen este oarecum incompletă și într-un stadiu incipient, prevederile respective fiind introduse sporadic începând cu anul 2020. În ceea ce privește legislația secundară, în prezent există mai multe reglementări privind autorizarea și licențierea activităților în domeniul hidrogenului. În plus, nu se face nicio distincție între diferitele „culori” ale hidrogenului. Totuși, așa cum este arătat în Secțiunea V de mai jos, România urmează să adopte o strategie privind hidrogenul, urmată de modificarea sau adoptarea legislației primare și secundare privind hidrogenul verde.

B.      Ordonanța 106/2020

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 106/2020 (Ordonanța 106/2020) pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 (Legea Energiei) a introdus pentru prima dată prevederi dedicate hidrogenului. Reglementările anterioare privind gazele naturale nu făceau referire la hidrogen.

Ordonanța 106/2020 prevede că Ministerul Energiei eliberează autorizații pentru înființarea unor noi capacități de producere a hidrogenului.  Prevederile privind autorizarea și acordarea licențelor pentru activitățile referitoare la hidrogen au fost ulterior modificate prin Legea 155/2020 și Ordonanța 143/2021 (a se vedea mai jos).

În plus, Ordonanța 106/2020 a impus în sarcina distribuitorilor de gaze naturale o serie de obligații referitoare la hidrogen. Mai precis, aceștia trebuie (i) să elaboreze și să transmită ANRE studii de perspectivă privind îmbunătățirea sistemului inteligent de distribuție a gazelor naturale în vederea injecției de hidrogen în amestec cu gazele naturale și/sau pentru a fi convertite ulterior în distribuții de hidrogen pentru a asigura conformitatea cu cerințele de mediu; și (ii) să preia cantitățile de hidrogen în conformitate cu reglementările/standardele tehnice legale în vigoare privind injecția hidrogenului în rețele de distribuție a gazelor naturale, respectiv în convertirea acestora din distribuție de gaze naturale în distribuție de hidrogen. Cu toate acestea, până în prezent, nu au fost adoptate astfel de reglementări/standarde tehnice legale.

Prin urmare, se pare că legiuitorul a anticipat o viitoare obligație legală de a transforma actuala infrastructură de distribuție a gazelor naturale într-o infrastructură de distribuție a gazelor /hidrogenului din surse regenerabile. Într-adevăr, Actul delegat complementar privind taxonomia în domeniul climei, prezentat de Comisia Europeană la  2 Februarie 2022, care vizează anumite activități din sectorul gazelor naturale și al energiei nucleare din perspectiva atenuării schimbărilor climatice și a adaptării la acestea, prevede că instalațiile de gaze incluse în taxonomie trebuie să treacă integral,  până în 2035,  la gaze din surse regenerabile sau cu emisii scăzute de dioxid carbon^[19].

Astfel, pe lângă creșterea capacității de producție a hidrogenului verde, una dintre provocări este în special crearea unei rețele dedicate. De exemplu, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului național de racordare a populației și clienților noncasnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale (Ordonanța 128/2020), cheltuielile pentru îmbunătățirea sistemului inteligent de distribuție a gazelor naturale pentru distribuția de gaze naturale amestecate cu hidrogen pentru a asigura respectarea cerințelor de mediu este considerată o cheltuială eligibilă pentru finanțarea din fonduri UE.

C.      Legea 155/2020

Legea Energiei a fost modificată și prin Legea nr. 155/2020 (Legea 155/2020) care a introdus noi prevederi referitoare la hidrogen. Conform Legii 155/2020:

·         Ministerul Energiei (i) elaborează, în colaborare cu ANRE, legislația pentru promovarea tehnologiilor privind utilizarea hidrogenului; (ii) elaborează programe privind diversificarea surselor primare de energie, inclusiv pentru valorificarea energiei electrice din hidrogen, propunând Guvernului măsuri în acest sens; (iii) implementează politica energetică a Guvernului, inclusiv cu privire la utilizarea hidrogenului.[20]

·         ANRE este competentă să (i) emită autorizații pentru înființarea instalațiilor de producere a hidrogenului, (ii) emită licențe pentru desfășurarea activității de exploatare comercială a instalațiilor de producere a hidrogenului, (iii) stabilească cadrul general de reglementare a hidrogenului, (iv) emită reglementări tehnice și comerciale pentru operarea terminalului de hidrogen, (v) elaboreze o metodologie pe baza căreia operatorul terminalului de hidrogen / operatorul instalației de stocare a hidrogenului stabilește tarifele pentru serviciile prestate în legătură cu operarea terminalului; (vi) stabilească condițiile și standardele de realizare a instalațiilor de injecție a hidrogenului în rețelele existente de transport/distribuție a gazelor naturale. Până în prezent, nu au fost adoptate astfel de prevederi.

Introducerea prevederilor conform cărora ANRE emite autorizații pentru înființarea instalațiilor de producere a hidrogenului a generat o doză de confuzie, având în vedere că în conformitate cu Ordonanța 106/2020, Ministerul Energiei este autoritatea competentă în acest sens (dispoziție care nu a fost abrogată prin Legea 155/2020). Ulterior, Ordonanța 143/2021 (a se vedea mai jos) a abrogat prevederea în temeiul căreia ANRE eliberează autorizații pentru înființarea  instalațiilor de producere a hidrogenului. Cu toate acestea, Ordinul ANRE nr. 199/2020 privindaprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale (Ordinul 199/2020) care a intrat în vigoare după intrarea în vigoare a Ordonanței 106/2020 și Legii 155/2020, prevede în continuare că ANRE emite autorizații pentru înființarea instalațiilor de producere a hidrogenului.

În ceea ce privește elaborarea cadrului juridic referitor la hidrogen, până în prezent, ANRE a emis Condițiile-cadru de valabilitate asociate autorizației de înființare pentru noi instalații de producere a hidrogenului^[21] și Condițiile-cadru de valabilitate asociate licenței de exploatare comercială a noilor instalații de producere a hidrogenului.^[22] Tarifele și contribuțiile aferente activităților referitoare la hidrogen au fost, de asemenea, reglementate.^[23]

·         „Producătorul de gaze naturale” este redefinit pentru a include producerea hidrogenului.

Această definiție largă care include producătorii de hidrogen în categoria producătorilor de gaze naturale ar putea fi problematică având în vedere obligațiile legale ale acestora din urmă, în condițiile în care Legea Energiei reglementează o categorie vastă de obligații care revin producătorilor de gaze naturale (inițial destinate a se aplica producătorilor convenționali), dar numai câteva obligații specifice sunt prevăzute pentru operatorii terminalelor de hidrogen / instalațiilor de producere a hidrogenului.

·         Operatorii terminalelor de hidrogen trebuie să asigure racordarea terților la terminalul de hidrogen, pe baza unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, conform reglementărilor ANRE care urmează să fie adoptate.

·         Operatorii terminalelor de hidrogen au dreptul să încasezetarife pentru serviciile prestate în legătură cu operarea terminalelor de hidrogen, inclusiv a instalațiilor de stocare a hidrogenului, precum și de a limita și/sau a întrerupe prestarea serviciilor conform reglementărilor specifice care urmează să fie adoptate.

·         Activitățile aferente pieței reglementate includ distribuția hidrogenului și utilizarea terminalelor de hidrogen. Cu toate acestea, distribuția hidrogenului a fost exclusă din lista activităților aferente pieței reglementate prin Ordonanța 143/2021 (a se vedea mai jos).

D.      Ordonanța 143/2021

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 143/2021 (Ordonanța 143/2021) care a modificat recent Legea Energiei a extins și  detaliat reglementările referitoare la hidrogen introduse prin Ordonanța 106/2020 și Legea 155/2020. Modificările aduse prin Ordonanța 143/2021 pot fi grupate în trei mari categorii, anume (i) definirea conceptelor de bază referitoare la hidrogen, (ii) autorizarea și licențierea, drepturile și obligațiile operatorului terminalului de hidrogen/instalației de producție a hidrogenului, cu un accent deosebit pe terminalul de hidrogen, și (iii) activitățile legate de hidrogen și scopurile acestora.

Ordonanța 143/2021 definește conceptele de bază legate de hidrogen după cum urmează: (i) ‘terminal hidrogen’ este definit drept totalitatea instalațiilor necesare pentru importul, descărcarea și regazeificarea hidrogenului în vederea livrării ulterioare către sistem, dar care nu include nicio parte a instalațiilor/echipamentelor utilizate pentru stocarea hidrogenului în stare lichidă sau gazoasă; (ii) ‘operator al terminalului de hidrogen’ este definit dreptpersoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de producere a hidrogenului ori importul, descărcarea și regazeificarea acestuia și răspunde de exploatarea terminalului de hidrogen; (iii)  ‘exploatarea comercială a terminalului de hidrogen’ este definită drept  activitatea comercială de vânzare a hidrogenului către clienți, și (iv)  ‘acces la terminalul de hidrogen’ este definit ca dreptul unui operator economic din sectorul gazelor naturale sau al unui client final de a utiliza terminalul de hidrogen.

Potrivit Ordonanței 143/2021, hidrogenul este utilizat în următoarele scopuri: (i) realizarea activităților comerciale, (ii) asigurarea securității în alimentarea cu gaze naturale a clienților finali, (iii) armonizarea variațiilor consumului sezonier, zilnic și orar cu alte surse disponibile de gaze naturale și (iv) decarbonizarea rețelelor de transport/distribuție a gazelor naturale. În ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze naturale, utilizarea hidrogenului este prevăzută în Planul de acțiuni preventive privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale în România aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1077/2021 (Hotărârea 1077/2021). Mai exact, planul de acțiune prevede, printre altele, că dezvoltarea și utilizarea potențialului tehnic și economic al surselor regenerabile în sistemul energetic național depind de dezvoltarea capacităților de stocare, precum și a tehnologiilor de injectare a hidrogenului sub formă de gaz sintetic din surse regenerabile de energie și utilizarea hidrogenului în procesele industriale.

Ordonanța 143/2021 prevede că producerea, descărcarea, stocarea și regazeificarea hidrogenului pot fi efectuate de către operatorii autorizați ai terminalelor/instalațiilor de hidrogen. În ceea ce privește autorizarea și acordarea de licențe, ANRE este autoritatea competentă pentru emiterea autorizațiilor de proiectare, execuție și exploatare a instalațiilor de producere a hidrogenului, precum și a licențelor de exploatare comercială a instalațiilor de producere a hidrogenului. În plus, Ordonanța 143/2021 a abrogat prevederea (introdusă prin Legea 155/2020) în temeiul căreia ANRE emite autorizații pentru înființarea instalațiilor de producere a hidrogenului, care intră în competența Ministerului Energiei, potrivit modificărilor aduse prin Ordonanța 106/2020. Cu toate acestea, după cum a fost arătat, Ordinul 199/2020 prevede în continuare că ANRE eliberează astfel de autorizații de înființare. De asemenea, Ordonanța 143/2021 prevede că operatorii economici și/sau persoanele fizice care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în domeniul producerii de hidrogen trebuie să dețină autorizații/licențe emise de ANRE în baza reglementărilor specifice.^[24]

Printre obligațiile legale ale operatorilor terminalelor de hidrogen se numără cele referitoare la (i) operarea, întreținerea, reabilitarea și modernizarea instalațiilor tehnologice de suprafaţă aferente terminalului de hidrogen, (ii) accesul și racordarea terților la terminalul de hidrogen pe baza unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, conform reglementărilor aprobate de ANRE, (iii) transparența, publicarea informațiilor și confidențialitatea informațiilor, (iv) planurile de investiții, (v) serviciul public și (vi) transmiterea către ANRE a propunerilor privind normele tehnice, comerciale și metodologiile de tarifare specifice activității proprii.

Printre drepturile operatorilor terminalelor de hidrogen / instalațiilor de producere a hidrogenului se numără cele referitoare la (i) încasarea tarifelor pentru serviciile prestate în legătură cu operarea terminalului de hidrogen, inclusiv instalaţiile de stocare a hidrogenului, (ii) limitarea sau întreruperea serviciilor; (iii) întreruperea funcționării instalațiilor de producere a hidrogenului /  terminalelor de hidrogen și (iv) refuzul accesului terților la terminalul de hidrogen.

Ordonanța 143/2021 a exclus distribuția hidrogenului din lista activităților aferente pieței reglementate, introdusă anterior prin Legea 155/2020. Cu toate acestea, conform Ordinului ANRE nr. 21/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind separarea contabilă a activităților desfășurate de către titularii de licențe din sectorul gazelor naturale cu modificările ulterioare aduse prin Ordinul ANRE nr. 93/2021, distribuția hidrogenului se află în continuare printre activitățile reglementate din sectorul gazelor naturale.

E.       Ordinul nr. 323/2020 și Hotărârea nr. 1302/2021

În ceea ce privește promovarea utilizării hidrogenului în sectorul transporturilor, există deja unele prevederi legale adoptate la nivel național. De exemplu, Ordinul nr. 323/2020 adoptat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor^[25] reglementează ecotichetul ca parte din prețul de achiziție a unui autovehicul electric nou, susținută din fonduri nerambursabile din Fondul pentru mediu, printre „autovehiculele noi” fiindincluse și autovehiculele cu pilă de combustie cu hidrogen^[26]. Cuantumul ecotichetului pentru achiziționarea unui autovehicul noucu pilă de combustie cu hidrogen, cu excepția motocicletelor, este de (i) 51.000 lei (aproximativ 10.300 euro) pentru casarea unui singur autovehicul uzat și (ii) 54.000 lei ( aprox. 10.900 euro) pentru casarea a două autovehicule uzate.

În ceea ce privește transportul feroviar, Hotărârea Guvernului nr. 1302/2021 privind aprobarea Programului de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători și marfă prevede achiziția unui număr 12 rame electrice cu alimentare cu hidrogen (H-EMU) la un cost estimat de 135 milioane euro până în 2026.

IV.                Investiții și modificări legislative preconizate

A.      Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

(a)    Modificări legislative preconizate

În septembrie 2021, Comisia Europeană a adoptat o evaluare pozitivă a Planului Național de Redresare și Reziliență al României. Printre reformele incluse în „Componenta C6 Energie” a PNRR se numără elaborarea unui cadru legislativ și de reglementare favorabil pentru tehnologiile viitorului, în special hidrogenul și soluțiile de stocare, cu o alocare estimată de 1 milion de euro. Obiectivul reformei este modificarea cadrului legislativ și de reglementare existent pentru introducerea unor măsuri de sprijinire și facilitare a utilizării hidrogenului din surse regenerabile, cu accent pe sectoarele transporturilor și energiei (gaz și electricitate). În special, în cadrul reformei se va elabora o Strategie Națională a Hidrogenului (SNH) și un Plan Strategic de Acțiune (PSA), care va stabi calendarul pentru implementarea măsurilor din SNH.

Această reformă urmărește să înlăture orice obstacole legislative și administrative care stau în calea dezvoltării tehnologiilor hidrogenului din surse regenerabile și să contribuie la atingerea viitoarelor obiective naționale și europene de producție, stocare, transport și utilizare a hidrogenului din surse regenerabile până în 2030. Planul de acţiuni din cadrul SNH va configura întregul lanț valoric al hidrogenului din surse regenerabile (producția, stocarea, transportul și utilizarea acestuia). Pentru atingerea acestui obiectiv, cadrul legal referitorhidrogen  va fi revizuit/adoptat pentru a reglementa, de exemplu, (i) producția de hidrogen  prin electrolizoare; (ii) injectarea de gaze din surse regenerabile, inclusiv a hidrogenului, în rețelele de transport și distribuție a gazelor; (iii) instalarea aparatelor și echipamentelor pregătite pentru hidrogen (cum ar fi centralele și cazanele ) care urmează a deveni obligatorie de la 1 ianuarie 2026 pentru toate instalațiile noi; (iv) adoptarea unei noi legi a energiei (până în T2 2023) care să asigure dezvoltarea întregului lanț valoric al hidrogenului, precum și modificarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil și a Legii nr. 346/2007 privind măsuri pentru asigurarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale (și legislația secundară de aplicare); (v) stimulente fiscale pentru producerea hidrogenului verde, având în vedere că acesta nu este încă o tehnologie matură (fiind așteptat să devină astfel abia la orizontul anului 2030).

(b)    Investiții preconizate

PNRR definește parametrii investițiilor în infrastructura de distribuție a gazelor din surse regenerabile (utilizarea gazelor naturale în combinație cu hidrogenul verde ca măsură tranzitorie), precum și în capacitățile de producere a hidrogenului verde și/sau în utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice. Investiția presupune două sub-investiții cu o alocare totală estimată de 515 milioane euro, după cum urmează: (i) 400 milioane euro pentru construirea unei rețele de distribuție pregătită pentru mixul hidrogen - gaze naturale și (ii) 115 milioane euro pentru capacități de producere a hidrogenului verde pentru a permite utilizarea sa în stocarea energiei electrice (de exemplu, transformarea surselor regenerabile în hidrogen).

Obiectivul primei sub-investiții este construirea unei rețele de distribuție a gazelor naturale (aproximativ 1.870 km) care să permită transportul hidrogenului verde în regiunea Oltenia. Rețeaua de distribuție va transporta cel puțin 20% de hidrogen din surse regenerabile (în volum) la punerea în funcțiune până în T2 2026 și 100% hidrogen din surse regenerabile și/sau alte gaze regenerabile până în 2030.

Obiectivul celei de-a doua sub investiții este instalarea unor capacități de producere a hidrogenului verde de cel puțin 100 MW în electrolizoare (urmând să producă cel puțin 10.000 de tone de hidrogen din surse regenerabile) până la  T4 2025.

În data de 16 februarie 2022, Ministerul Energiei a inițiat o consultare publică cu privire la Schema de ajutor de stat si Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.2 - Infrastructura de distribuție a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinație cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție), precum și capacitățile de producție a hidrogenului verde și / sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice, sub-măsura 2.2 - Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză.^[27] Conform proiectelor de documente, bugetul total estimat al schemei reprezintă echivalentul în lei a sumei de 149.500.000 euro, compus din (i) 115.000.000 euro fonduri europene nerambursabile și (ii) 34.500.000 euro fonduri naționale prin mecanismul de supracontractare de 30% prevăzut în OUG 124/2021. În plus, se prevede că ajutorul maxim care poate fi acordat pentru un proiect de investiții, per întreprindere, nu poate depăși 50.000.000 euro. Prin urmare, diferența până la valoarea totală a proiectului va trebui acoperită de beneficiar, fie din resurse proprii, fie din alte surse atrase sub o formă care nu face obiectul niciunui ajutor de stat (e.g., credite bancare). Perioada de consultare publică pentru proiectele menționate mai sus a expirat, însă până în acest moment acestea nu au fost adoptate.

B.      Fondul pentru modernizare (FM)

În ceea ce privește hidrogenul, printre activitățile care ar putea fi finanțate prin Fondul pentru modernizare ca investiții prioritare, se numără următoarele: (i) producția hidrogenului verde din energie electrică din surse regenerabile, (ii) utilizarea hidrogenului produs din energie electrică din surse regenerabile, (iii) active mobile cu emisii directe zero, bazate pe surse regenerabile de energie (de exemplu, trenuri, camioane sau automobilele electrice alimentate cu hidrogen) și (iv) infrastructură pentru transportul și distribuția hidrogenului verde, inclusiv pentru stațiile de încărcare[28].  

Câteva dintre programele cheie prevăzute în Proiectul OUG privind Fondul de Modernizare vizează hidrogenul, anume: (i) Program-cheie 4: Hidrogen Verde - Sprijin pentru producția de hidrogen verde și utilizarea acestuia în aplicații industriale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; (ii) Program-cheie 3: Modernizarea și construcția de noi tronsoane de infrastructură energetică - Sprijin pentru modernizarea și realizarea de noi tronsoane în rețelele de transport și distribuție de energie electrică și gaze naturale (inclusiv pentru tranziția la rețele de transport și distribuție a gazelor naturale capabile să preia hidrogen verde) și pentru creșterea nivelului de inter-conectivitate al rețelei electrice de transport; (iii) Program-cheie 2: Înlocuirea Cărbunelui și Echilibrarea Rețelei – Sprijin pentru realizarea de centrale electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat, ce pot fi adaptate pentru funcționarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziției de la cărbune și pentru echilibrarea rețelei.

Alocarea bugetară reală pentru activitățile legate de hidrogen în România nu este în prezent cunoscută și nu este prevăzută în Proiectul OUG privind Fondul de Modernizare, însă probabil va fi reglementată prin normele de aplicare a ordonanței care vor trebui elaborate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.  Cu toate acestea, potivit Notei de Fundamentare a Proiectului OUG privind Fondul de Modernizare, fondurile aflate la dispoziţia României va avea o valoare de peste 13 miliarde de euro pentru perioada 2021- 2030, evaluare ce are la bază estimările privind prețul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

C.      Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC)

România și-a asumat prin PNIESC să implementeze mai multe proiecte privind diversificarea  resurselor, inclusiv să promoveze utilizarea hidrogenului. Conform PNIESC, România ar putea opta pentru utilizarea hidrogenului în procesele industriale, în contextul în care gazul natural reprezintă 34% din mixul energetic utilizat în prezent în sectorul industrial, iar înlocuirea acestuia cu hidrogen din surse regenerabile sau cu hidrogen cu emisii scăzute de carbon ar reprezenta o metoda de decarbonizare semnificativă. În același timp, în contextul în care cererea de căldură la temperaturi ridicate reprezintă aproape 60% din cererea de energie industrială, trebuie avut în vedere faptul că hidrogenul este unul dintre purtătorii de energie/agenții termici cu emisii scăzute de carbon, fiind astfel potrivit pentru generarea de căldură la temperaturi ridicate.

Potrivit aceluiași document, România poate avea în vedere utilizarea infrastructurii de gaz metan existente pentru transportul și distribuția hidrogenului, prin amestecarea hidrogenului în rețeaua publică de gaze naturale pe termen scurt (2025-2030) și pe termen mediu (2030-2040), precum și majorarea contribuției hidrogenului la rețeaua de transport și distribuție pe termen lung (>2040).

În plus, PNIESC prevede realizarea unei evaluări privind posibilitatea injectării hidrogenului sub formă de gaz de sinteză din surse regenerabile (după ce este adus la standard de metan prin reacția cu CO2) în sistemele de transport/distribuție a gazelor naturale. Surplusul de energie electrică din surse regenerabile variabile astfel convertit ar putea fi transportat pe distanțe lungi și/sau stocat. În acest fel, sistemele de transport/distribuție ar putea fi utilizate la capacitatea optimă pe toată perioada tehnică de viață, fără limitarea la durata de extracție a gazelor din perimetrele interne onshore/offshore.

D.      Programul de Guvernare 2021 - 2024

Programul de guvernare 2021-2024 stabilește mai multe obiective privind utilizarea hidrogenului. Acesta prevede, printrele altele,  (i) crearea unor ecosisteme industriale și a unei rețele de hub-uri industriale și de inovare pentru noi tehnologii de producere și stocare a energiei curate, inclusiv a hidrogenului; (ii) dezvoltarea tehnologiilor și a unei industrii aferente hidrogenului, care să concentreze activitățile de cercetare pe specificul național, și  care să reunească industria, organismele guvernamentale, autoritățile locale și organizațiile de cercetare în cadrul unor dezvoltări tehnologice cu riscuri minime în cadrul Platformei Naționale de Dezvoltare a Tehnologiilor Bazate pe Hidrogen; și (iii) participarea la inițiativele europene de încurajare a dezvoltării tehnologiilor bazate pe hidrogen pentru a atinge pragul de competitivitate economică și utilizare la scară largă.

În mod specific, Programul de Guvernare 2021-2024 prevede implicarea Romgaz în proiectul de dezvoltare a unei centrale de producere a energiei electrice pe gaze naturale, energie verde și hidrogen de la Halânga, prin integrarea producției de energie electrică din surse regenerabile cu producția de hidrogen, prin intermediul unei unități de producție a energiei electrice pe bază de gaze naturale (CCGT) cu o capacitate de 150 MW, al unui parc fotovoltaic de 100 MW, precum și al unei unități de producere a hidrogenului.

Pe lângă proiectul de mai sus, există și alte proiecte preconizate care merită menționate, cum ar fi  (i) implicarea Hidroelectrica (cel mai mare producător de energie din România) în proiectul transfrontalier cu o capacitate de 50 MW „Hidrogen Verde @ Dunărea Albastră” care vizează producerea (prin electroliza apei la scară largă utilizând un mix de energie verde, respectiv eoliană off grid şi hidro on-grid), transportul și vânzarea de hidrogen verde și (ii) implicarea Transgaz (operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale) în proiectele Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări de implementare a unei infrastructuri transfrontaliere de transport a amestecului de hidrogen gazos.

E.       Proiectul Strategiei Energetice Naționale 2020-2030 cu perspectiva anului 2050 (Proiect SEN)

Proiectul SEN prevede opt obiective strategice fundamentale în sectorul energetic românesc, care urmează să fie atinse printr-un set de obiective operaționale, care, la rândul lor, urmează să fie urmărite printr-un set de acțiuni prioritare concrete. Una dintre acțiunile prioritare este dezvoltarea sustenabilă a producției de hidrogen curat în România în contextul decarbonizării și al atingerii țintelor de neutralitate climatică.

În plus, printre investițiile prioritare din cadrul Proiectului SEN se numără și cele legate de capacitățile de stocare, luând în calcul potențialul hidrogenului și al gazelor noi în procesul de integrare sectorială. Se precizează, de asemenea, că una dintre prioritățile tranziției energetice este optimizarea și modernizarea infrastructurii pentru a prelua noi purtători de energie, cum ar fi hidrogenul și gazele regenerabile.

F.       Organizații private românești din sectorul hidrogenului

În România există mai multe entități care desfășoară activități în sectorul hidrogenului. De exemplu, Centrul Național pentru Hidrogen și Pile de Combustie, din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI) Râmnicu Vâlcea, coordonează activitatea de cercetare în domeniul producerii, stocării și utilizării hidrogenului în pilele de combustie. Principalele linii de acțiune urmărite sunt: (i) conversia hidrogenului în energie cu ajutorul pilelor de combustibil - programul „Gas-to-Power”; (ii) tehnologiile de stocare a energiei utilizând hidrogenul pentru obținerea parametrilor de realizare a stațiilor de tip „Power-to Gas”; (iii) tehnologiile hibride de stocare a energiei - programul „Lithium-Ion-Battery”); și (iv) dezvoltarea de propulsoare curate pentru mobilitate - programul „H-mobility”.

De asemenea, în 2012 a fost înființată Asociația pentru Energia Hidrogenului din România. Asociația își propune să susțină acțiunile referitoare la economia hidrogenului și a pilelor de combustie, precum și a infrastructurii și energiei regenerabile asociate acestora prin transferul de tehnologie, promovarea contribuțiilor românești, cooperarea strânsă cu asociațiile internaționale și naționale, precum  și prin sprijinul pentru implementarea politicilor educaționale și de cercetare.

V.                  Concluzii – hidrogenul prinde contur

Hidrogenul curat este o sursă de energie strategică la nivelul UE, iar România a făcut pași importanți în pregătirea condițiilor pentru investițiile în hidrogen: există o strategie a hidrogenului în curs de elaborare, legislația prinde contur, programe de investiții urmează să fie lansate în curând, există organizații private în sectorul hidrogenului care pot contribui din punct de vedere tehnic și comercial la dezvoltarea hidrogenului curat în România

Cu siguranță, sunt multe lucruri care trebuie făcute din perspectivă legislativă: adevărul este că legislația existentă este încă într-un stadiu incipient și vor fi necesare o mulțime de reglementări secundare, până la un nivel granular, de detaliu. De asemenea, în legislația românească actuală hidrogenul nu are culoare, nefiind făcută nicio distincție între hidrogenul curat si hidrogenul care este produs cu emisii mari de gaze cu efect de seră. Din această perspectivă, viitorul Pachet UE privind Hidrogenul va trebui transpus în legislația românească.

Vestea bună este că hidrogenul pare să reprezinte o prioritate în strategia, politicile și planificarea legislativă a autorităților române.

---

1.  Sursă disponibilă aici.
2.  Sursă disponibilă aici.
3.  Rafinarea petrolului a generat cea mai mare cerere de hidrogen în 2020 (aproape de 40 Mt H2). Rafinăriile folosesc hidrogenul pentru a îndepărta impuritățile (în special sulful) și pentru a transforma fracțiunile de petrol grele în produse mai ușoare. Rafinarea petrolului este singurul sector care înregistrează o scădere a cererii de hidrogen în angajamentele anunțate și scenariile cu emisii nete zero. Sursă disponibilă aici.
4.  Cu o cerere de 46 Mt H2 în 2020, producția de amoniac și metanol, împreună cu alte procese chimice la o scară mai mică, dețin cea mai mare pondere în utilizarea industrială a hidrogenului. Se preconizează ca cererea de hidrogen în sub-sectorul chimic să crească, în special datorită creșterii cererii de amoniac și metanol. Sursă disponibilă aici.
5.  Sub-sectorul fierului și oțelului reprezintă 10% din cererea de hidrogen din industrie, generată în special de utilizarea sa în procesul de fabricare a oțelului prin procesul  reducere directă a fierului (DRI) - încărcare în cuptoare  electrice cu arc (EAF), care reprezintă 7% din producția totală de oțel brut la nivel global. Rezultă din politicile și proiectele anunțate, precum și din creșterea producției de oțel prin procesul DRI-EAF, că cererea de hidrogen în acest domeniu aproape se va dubla până în 2030  și va crește de peste cinci ori până în 2050. Sursă disponibilă aici.
6.  În 2020, ponderea utilizării hidrogenului în producerea energiei termice a fost sub 0,005%, în sectorul transporturilor sub 0,01%, iar în producerea de energie electrică sub 0,2%. Sursă disponibilă aici.
7.  De exemplu, în sectorul transporturilor, peste 40.000 de vehicule electrice cu celule de combustibil cu hidrogen (fuel cell electric vehicle - FCEV) circulau la nivel global până la sfârșitul lunii iunie 2021, producția fiind concentrată în mare parte pe vehiculele ușoare pentru pasageri. Peste 20 de țări oferă subvenții specifice pentru achiziționarea de FCEV-uri și beneficii fiscale. În plus, mai multe proiecte demonstrative pentru utilizarea combustibililor pe bază de hidrogen în transportul feroviar, maritim și aviatic sunt deja în curs de dezvoltare și se așteaptă să creeze noi oportunități pentru stimularea cererii de hidrogen. În ceea ce privește încălzirea rezidențială, perspectivele de utilizare a hidrogenului în acest sector rămân limitate, aspect care reflectă eficiența sporită a soluțiilor bazate pe energie electrică și pierderile de energie care rezultă din transformarea și transportul hidrogenului. Cu toate acestea, având în vedere că echipamentele pe bază de hidrogen sunt în principiu compatibile cu sistemele energetice existente ale clădirilor , folosirea hidrogenului ar putea sprijini decarbonizarea în contexte foarte specifice în care există deja o infrastructură de gaz . Patru categorii principale de tehnologii pot funcționa pe bază de hidrogen la nivelul clădirilor: cazane cu hidrogen, pile de combustie care cogenerează căldură și electricitate, pompe de căldură hibride, pompe de căldură pe gaz. Sursă disponibilă aici.
8.  Transport (0), amoniac (92.765), rafinării (55.821), metanol (30.926), H2O2 (3), alte substanțe chimice (0), energie (4.808), altele (183). Sursă disponibilă aici.
9.  Sursă disponibilă aici.
10.  Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele interne ale gazelor din surse regenerabile, gazelor naturale și hidrogenului (reformare) , disponibilă aici.
11.  Propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind normele comune pentru piețele interne ale gazelor din surse regenerabile, gazelor naturale și hidrogenului (reformare), disponibilă aici
12.  Propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Directivei 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește promovarea energiei din surse regenerabile și de abrogare a Directivei (UE) 2015/652 a Consiliului, disponibilă aici. Mai multe informații cu privire la această inițiativă sunt disponibile aici.
13. Propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind eficiența energetică (reformare) disponibilă aici. Mai multe informații despre această inițiativă sunt disponibile aici.
14.  Propunere de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Deciziei (UE) 2015/1814 în ceea ce privește cantitatea de certificate care urmează să fie plasate în rezerva pentru stabilitatea pieței aferentă sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră până în 2030, disponibilă aici. Mai multe informații despre această inițiativă sunt disponibile aici.
15.  Disponibil aici.
16.  Surse disponibile aici și aici.
17.  Proiectul și nota de fundamentare sunt disponibile aici .
18.  Conform Agenției Internaționale pentru Energie, 17 guverne au elaborat strategii privind hidrogenul și peste 20 de guverne au anunțat public că sunt în curs de elaborare a strategiilor (sursă disponibilă aici, informații actualizate în noiembrie 2021). Printre țările UE care au elaborat deja strategii privind hidrogenul se numără: Republica Cehă (disponibilă aici), Franța (disponibilă aici și aici), Germania (disponibilă aici), Ungaria (disponibilă aici), Olanda (disponibilă aici), Portugalia (disponibilă