ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Grădinescu (ASF): Fercală, Stan şi Szitas nu mai sunt în drept să reprezinte SIF Transilvania

12 Mai 2020   |   AGERPRES

Având în vedere că din verificările efectuate s-a constatat faptul că au fost publicate documente/comunicate semnate de persoane care nu mai au dreptul legal să reprezinte societatea (respectiv Fercală Mihai şi Szitaş Ştefan), ASF precizează că a solicitat Consiliului de Supraveghere dispunerea măsurilor care se impun în vederea verificării informaţiilor ce au făcut obiectul documentelor publicate, inclusiv în ceea ce priveşte reflectarea în mod corespunzător a voinţei acţionarilor.

 
 
Autoritatea de Supraveghere Financiară este garantul legalităţii pe piaţa de capital, iar Fercală Mihai, Stan Iulian şi Szitas Ştefan nu mai sunt în drept să reprezinte Societatea de Investiţii Financiare Transilvania, a declarat vicepreşedintele ASF pentru Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare, Gabriel Grădinescu.

"Urmare a comunicatelor domnilor Mihai Fercală şi Stefan Szitas referitoare la activitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Societatea de Servicii de Investiţii Transilvania (SIF3) fac următoarele precizări: domnii Fercală Mihai, Stan Iulian şi Szitas Ştefan nu mai sunt în drept să reprezinte Societatea de Investiţii Financiare Transilvania deoarece: a) la data de 19 aprilie 2020 a expirat mandatul deţinut de către aceştia; b) prin Decizia nr. 525/22.04.2020, ASF a respins solicitarea SIF

Transilvania de autorizare a domnilor Mihai Fercală, Stan Iulian, Ştefan Szitas în funcţia de membri ai Directoratului SIF3; c) în şedinţa CS din data de 04 aprilie 2020, membrii Consiliului de Supraveghere au adoptat, printre altele, hotărâri în ceea ce priveşte numirea unor noi membri ai Directoratului, pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 20 aprilie 2020", a afirmat Gabriel Grădinescu, în comunicat.

Potrivit sursei citate, în litigiul ce face obiectul dosarului nr. 1104/62/2020 instanţa de judecată a respins cererile de chemare în judecată, având ca obiect "ordonanţă preşedinţială" privind suspendarea hotărârilor Consiliului de Supraveghere formulată de reclamanţii Szabo Ştefan, Carapiti Dumitru, Luţac Gheorghe, Fercală Mihai, Stan Iulian şi Szitas Ştefan în contradictoriu cu pârâţii Frăţilă Constantin, Andănuţ Crinel-Valer, Moldovan Marius Adrian şi Petria Nicolae.

"În contextul respingerii, prin Decizia ASF nr. 525/22.04.2020, a solicitării S.I.F. Transilvania de autorizare a domnilor Fercală Mihai, Stan Iulian şi Szitas Ştefan în funcţia de membri ai Directoratului S.I.F. Transilvania, au fost emise Deciziile ASF nr. 526/22.04.2020, nr. 539/27.04.2020 şi nr. 558/06.05.2020. Astfel, prin intermediul acestor decizii, s-a dispus succesiv suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor emise de SIF Transilvania SA, începând cu data de 22 aprilie 2020, pentru perioade de două, respectiv maxim zece zile, în vederea informării în mod corespunzător a investitorilor şi, totodată, instituirea în sarcina Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania SA a obligaţiei de a asigura întocmirea şi publicarea unui raport curent în vederea informării corespunzătoare a investitorilor/acţionarilor cu privire la modificările intervenite în conducerea emitentului precum şi cu privire la situaţia emitentului din perspectiva realizării actului de administrare", a declarat Gabriel Grădinescu.

El precizează că aceste decizii prin care s-a dispus suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor SIF Transilvania au avut în vedere dreptul fundamental al acţionarilor şi al potenţialilor investitori de a fi informaţi în mod corect şi complet cu privire la modificările intervenite în conducerea emitentului precum şi cu privire la situaţia emitentului din perspectiva realizării actului de administrare.

ASF precizează că, în conformitate cu prevederile legale în materia pieţei de capital (Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, Regulamentul UE 596/2014 privind abuzul pe piaţă etc) emitentul este răspunzător pentru informarea corespunzătoare a investitorilor.

"Conform prevederilor art. 1539 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale Consiliul de Supraveghere are ca atribuţii principale şi a) exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către Directorat; b) numeşte şi revocă membrii Directoratului. Astfel, în condiţiile în care exercită controlul asupra conducerii societăţii de către Directorat, Consiliul de Supraveghere are dreptul dar şi obligaţia să aducă de îndată la cunoştinţa investitorilor concluziile şi măsurile adoptate urmare a
activităţii de control. Or, în contextul redat, aceasta prerogativă legală de informare subzistă cu atât mai mult cu cât Directoratul societăţii nu mai era în măsură să asigure reprezentarea legală a societăţii", susţine Gabriel Grădinescu.

În aceste condiţii, Consiliul de Supraveghere a preluat obligaţia de asigurare a informării corespunzătoare a acţionarilor/potenţialilor investitori, acesta fiind singurul organ funcţional desemnat de acţionari şi autorizat de ASF.

"În concluzie, scopul actelor de autoritate emise de ASF vizează exclusiv informarea în mod corespunzător a investitorilor cu privire la modificările intervenite în ceea ce priveşte conducerea SIF Transilvania SA ca urmare a respingerii cererii de autorizare a domnilor Fercală Mihai, Stan Iulian şi Szitas Ştefan în funcţia de membri ai Directoratului, precum şi cu privire la situaţia societăţii din perspectiva realizării actului de administrare, informare ce trebuie să fie aprobată cu respectarea prevederilor legale şi statutare de către Consiliul de Supraveghere, singurul organ de administrare şi supraveghere cu mandat legal şi autorizat de ASF", se spune în comunicat.

În acest context, având în vedere că din verificările efectuate s-a constatat faptul că au fost publicate documente/comunicate semnate de persoane care nu mai au dreptul legal să reprezinte societatea (respectiv Fercală Mihai şi Szitaş Ştefan), ASF precizează că a solicitat Consiliului de Supraveghere dispunerea măsurilor care se impun în vederea verificării informaţiilor ce au făcut obiectul documentelor publicate, inclusiv în ceea ce priveşte reflectarea în mod corespunzător a voinţei acţionarilor. Faţă de aceste fapte ASF va avea o poziţie fermă în cel mai scurt timp, verificarea fiind în plină desfăşurare.

"ASF respinge cu fermitate toate acuzaţiile aduse de către domnii Mihai Fercală şi Ştefan Szitas, acuzaţii pe care le consideră ca nefondate, aceste demersuri având doar rolul de intimidare şi exercitare a unor presiuni asupra ASF şi angajaţilor săi. Activitatea ASF şi a angajaţilor în raport cu situaţia existentă la SIF Transilvania S.A s-a desfăşurat şi se desfăşoară cu stricta respectare a prevederilor legale. Măsurile de autoritate pe care le-a dispus şi urmează sa le dispună ASF se bazează exclusiv pe prevederile legale incidente în raport de situaţia de facto existentă şi se circumscriu ariei de competenţă deţinută", mai spune Gabriel Grădinescu, în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8607 / 9264
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...