ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Boloş: Evaluarea CE marchează un pas important în direcţia deblocării tranşei III de finanţare din PNRR

25 Martie 2025   |   Agerpres

Comisia Europeană a anunţat marţi că a emis o evaluare preliminară pozitivă a jalonului-cheie din cea de-a treia cerere de plată a României în ceea ce priveşte reducerea regimului fiscal special pentru microîntreprinderi.

 
 
Evaluarea anunţată marţi de Comisia Europeană marchează un pas important în direcţia deblocării tranşei III de finanţare din PNRR, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

"Această evaluare marchează un pas important în direcţia deblocării tranşei III de finanţare. Este rezultatul unei colaborări tehnice eficiente între echipa noastră şi experţii Comisiei Europene, fiind făcute eforturi importante pentru a continua să accelerăm implementarea PNRR şi pentru a asigura un flux constant de resurse către reformele şi investiţiile asumate de Guvern", a transmis Marcel Boloş.

Comisia Europeană a anunţat marţi că a emis o evaluare preliminară pozitivă a jalonului-cheie din cea de-a treia cerere de plată a României în ceea ce priveşte reducerea regimului fiscal special pentru microîntreprinderi. Pe de altă parte, Comisia a constatat că jalonul 215 ("Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale") nu este îndeplinit în această etapă.

Totodată, CE a anunţat că activează procedura de "suspendare a plăţilor", astfel cum se subliniază în Regulamentul privind MRR. Această procedură oferă României mai mult timp pentru a îndeplini aceste jaloane restante, primind în acelaşi timp plăţi parţiale pentru jaloanele care au fost finalizate cu succes.

Până în prezent, 68 dintre cele 74 de jaloane şi ţinte au fost evaluate pozitiv în cadrul acestei cereri, care se ridică la 2 miliarde euro (fără prefinanţare) în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, elementul central al NextGenerationEU.

A treia cerere de plată a României include etape-cheie în 37 de reforme şi 17 investiţii menite să genereze schimbări pozitive pentru cetăţeni şi întreprinderi, cu accent pe tranziţia verde şi cea digitală, transportul durabil, renovarea energetică, impozitarea şi pensiile, mediul de afaceri, mobilitatea urbană, turismul şi cultura, asistenţa medicală, reformele sociale, buna guvernanţă, educaţia, precum şi gestionarea deşeurilor de apă şi a pădurilor.

Jalonul 215 ("Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale"), considerat neîndeplinit, se adaugă altor cinci jaloane din cea de-a treia cerere de plată a României, pe care Comisia le-a evaluat ca fiind nesatisfăcute în comunicarea sa din 15 octombrie 2024.

Aceste repere includ investiţii pentru modernizarea infrastructurii feroviare şi dezvoltarea reţelei de transport subteran din Bucureşti şi Cluj-Napoca, precum şi reforme pentru managementul bazat pe performanţă în domeniul transporturilor, îmbunătăţirea guvernanţei corporative a companiilor energetice de stat şi operaţionalizarea politicilor de guvernanţă corporativă pentru întreprinderile de stat.

Comisia a transmis evaluarea sa preliminară pozitivă a jaloanelor şi a ţintelor atinse Comitetului economic şi financiar (CEF), care are la dispoziţie patru săptămâni pentru a-şi da avizul.

În acelaşi timp, Comisia a informat România cu privire la motivele pentru care consideră jalonul 215 nesatisfăcut. România are la dispoziţie o lună pentru a-şi prezenta observaţiile Comisiei. După primirea avizului CEF şi examinarea observaţiilor României, Comisia va adopta o decizie de plată, declanşând plata către România. În cazul în care Comisia, după examinarea observaţiilor României, îşi menţine evaluarea potrivit căreia anumite jaloane nu sunt îndeplinite, o parte din plată va fi suspendată.

Cuantumul suspendat va fi stabilit prin aplicarea metodologiei Comisiei pentru suspendările plăţilor (prezentată în anexa II la comunicarea publicată la 21 februarie 2023), care se aplică tuturor statelor membre. Din acel moment, România va avea la dispoziţie o perioadă de şase luni pentru a îndeplini obiectivele de etapă restante. La sfârşitul acestei perioade, Comisia va evalua dacă aceste jaloane au fost atinse în mod satisfăcător. În caz afirmativ, aceasta va ridica suspendarea şi va efectua plata sumei suspendate.

Ministrul Marcel Boloş declara la finele lunii ianuarie, într-un interviu acordat AGERPRES, că România riscă să piardă 1,76 miliarde euro dacă nu sunt îndeplinite jaloanele restante din cererea 3, din care 660 milioane euro din jalonul cu pensiile speciale.

"Am avut suspendate alte 330 de milioane de euro pentru jalonul cu microîntreprinderi, care la sfârşitul anului trecut a avut prin Ordonanţa 156 măsurile de reducere graduală a pragului de impozitare la microîntreprinderi, de la 500.000 la 250.000, începând cu 1 ianuarie 2025, şi 100.000 euro, cu 1 ianuarie 2026. Şi, desigur, celelalte jaloane, respectiv cel care priveşte pensiile speciale, care s-a reactivat într-un anume fel datorită ireversibilităţii jaloanelor, iar pentru acesta, pe data de 4 februarie, aşteptăm decizia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte pensiile militare. Iar o altă problemă, tot pe acest jalon, este decizia Curţii Constituţionale pentru impozitarea părţii necontributive a magistraţilor. Şi aici, de asemenea, aşteptăm să fie publicată decizia Curţii Constituţionale, să vedem care sunt elementele de neconstituţionalitate ce privesc impozitarea pensiei magistraţilor. Din acest punct de vedere în discuţie, sunt pe acest jalon, respectiv cel cu pensiile speciale, alţi 660 de milioane de euro", explica atunci ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Comisia Europeană (CE) a aprobat în 15 octombrie o evaluare preliminară pozitivă a celor şase ţinte şi a 62 din cele 68 de jaloane legate de cea de-a treia cerere de plată a României în valoare de două miliarde de euro (fără prefinanţare) în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), elementul central al programului NextGenerationEU.

Comisia a constatat că, în acea etapă, nu au fost atinse şase jaloane, fiind vorba despre reforme ale guvernanţei întreprinderilor de stat, precum şi de investiţii din domeniul transporturilor şi de o reformă a regimului fiscal al microîntreprinderilor.

În acest context, Comisia Europeană a propus suspendarea parţială a plăţii în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind MRR.

Planul de redresare şi rezilienţă al României include o gamă largă de măsuri de investiţii şi de reformă. Planul va fi finanţat cu 28,5 miliarde euro, din care 13,6 miliarde euro sub formă de granturi şi 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 9355
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă și Asociații a găzduit conferința „Cu lupa pe transparentizarea salarială – Directiva (UE) 2023 ̸ 970, de la concept la practică”
Women Lawyers | Ce spun și cum gândesc doamnele din structura Țuca Zbârcea & Asociații, firmă care etalează femei avocat remarcabile pe toate palierele de activitate. Azi, de vorbă cu Oana Mareș, Managing Associate: ”Femeile au adesea un grad mai mare de răbdare în gestionarea relației cu clienții, aspect esențial în momentele de stres sau incertitudine. Într-un domeniu unde detaliile contează enorm, abilitatea de a observa inclusiv nuanțele emoționale și de a reacționa corespunzător poate reprezenta un atu valoros”
NNDKP aniversează 35 de ani de activitate | Firma fondată de Manuela și Ion Nestor demarează un proces strategic de remodelare a structurii sale de management: Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru devin Parteneri Executivi, domeniile esențiale pentru buna funcționare a firmei vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor
Studiul CMS European M&A 2025: Romania - locul 2 în CEE, cu o creștere de 80% | Horea Popescu (Managing Partner - CMS România): “Numărul de tranzacții în care CMS a oferit consultanță în regiune a crescut cu peste 30% față de 2023, fiind al doilea cel mai mare număr de tranzacții înregistrat din 2014 și până acum”. Rodica Manea (Partener): “În perspectivă, este important ca achizitorii să rămână agili și să păstreze un echilibru între încrederea într-o piață în continuă evoluție și provocările de reglementare”
LadyLawyer | La Popescu și Asociații, femeile avocat sunt apreciate și evaluate în raport de criterii reale de succes, meritul și performanța fiind singurele repere pentru avansarea în carieră. Adina Vlaicu, Partener: ”Nu m-am confruntat cu stereotipuri, întrucât în firma noastră nu găsești un avocat, ci o echipă înzestrată cu abilități profesionale remarcabile și concentrată pe rezultate, care valorizează relațiile de încredere și respect reciproc”
LadyLawyer | Doamnele avocat dau forță echipei Mitel & Asociații, firmă în care competența, capacitatea de gândire creativă, abilitățile analitice și atenția la detalii clădesc cariere solide. De vorbă cu avocatele firmei despre avocatura de business devenită un mediu accesibil avocaților care vor să facă performanță, indiferent de gen
LadyLawyer | Profesia de avocat ar avea mult de suferit fără empatia și emoția tipic feminine. Ana Popa, Managing Associate al Țucă Zbârcea & Asociații: ”Sfătuiesc pe oricine, care nu a lucrat cu o femeie avocat până acum, să o facă și va observa că avem abordări inovatoare, suntem foarte flexibile, avem o capacitate unică de multitasking și adaptabilitate. În plus, venim întotdeauna cu o perspectivă diferită asupra lucrurilor și aducem un plus de creativitate”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...