ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNR:Creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior

20 Noiembrie 2023   |   Agerpres

"Totodată, s-a observat că exportul net va exercita, la rândul său, un impact expansionist notabil în 2023, pentru ca ulterior contribuţia lui să redevină negativă, astfel încât deficitul de cont curent va cunoaşte probabil o corecţie vizibil mai pronunţată ca pondere în PIB în anul curent comparativ cu previziunile precedente, dar se va reduce doar uşor în următorii doi ani, menţinându-se semnificativ deasupra standardelor europene pe acest orizont de timp, au semnalat membrii Consiliului", se spune în minuta BNR.

 
 
Creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior - pe fondul costurilor ridicate, al scăderii cererii externe şi al conduitei politicii monetare - şi să se redreseze doar uşor în 2024, însă mai accentuat în 2025, potrivit Minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 8 noiembrie 2023.
 
"Referitor la viitorul poziţiei ciclice a economiei, membrii Consiliului au observat că, potrivit noilor evaluări, creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior - pe fondul costurilor ridicate, al scăderii cererii externe şi al conduitei politicii monetare - şi să se redreseze doar uşor în 2024, însă mai accentuat în 2025, în condiţiile consolidării bugetare, dar şi ale intensificării absorbţiei şi utilizării fondurilor europene aferente instrumentului Next Generation EU. Evoluţia face probabilă o restrângere mult mai rapidă a excedentului de cerere agregată din trimestrul III 2023, implicând inversarea poziţiei ciclice a economiei spre finele anului viitor şi creşterea ulterioară, relativ lentă, a deficitului de cerere agregată", se arată în minută.
 
Potrivit BNR, s-a sesizat că, după scăderea abruptă de ritm din 2023, consumul gospodăriilor populaţiei va redeveni probabil principalul determinant al avansului PIB în intervalul 2024-2025, însă cu un aport inferior celui din anii precedenţi, în contextul unei redresări treptate a dinamicii venitului disponibil real al populaţiei, precum şi al ratelor ridicate ale dobânzilor la creditele şi depozitele populaţiei. În schimb, dinamica formării brute de capital fix este aşteptată să-şi continue ascensiunea în anul curent şi să rămână deosebit de înaltă din perspectivă istorică în 2024-2025, la un nivel totuşi diminuat, în condiţiile atragerii unui volum important de fonduri europene aferente cadrelor financiare multianuale şi programului Next Generation EU, dar şi pe fondul efectelor şi incertitudinilor asociate programului de ajustare fiscală, au remarcat membrii Consiliului.
 
"Totodată, s-a observat că exportul net va exercita, la rândul său, un impact expansionist notabil în 2023, pentru ca ulterior contribuţia lui să redevină negativă, astfel încât deficitul de cont curent va cunoaşte probabil o corecţie vizibil mai pronunţată ca pondere în PIB în anul curent comparativ cu previziunile precedente, dar se va reduce doar uşor în următorii doi ani, menţinându-se semnificativ deasupra standardelor europene pe acest orizont de timp, au semnalat membrii Consiliului", se spune în minuta BNR.
 
Conform sursei citate, incertitudini şi riscuri însemnate continuă însă să decurgă din conduita viitoare a politicii fiscale şi de venituri, au convenit membrii Consiliului, făcând referiri la demersurile recente vizând limitarea cheltuielilor bugetare în 2023 şi la posibila suplimentare în următorii ani a pachetului de măsuri fiscal-bugetare corective - inclusiv din perspectiva angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv şi a condiţionalităţilor ataşate altor acorduri încheiate cu CE -, dar şi la implicaţiile potenţiale ale noii legislaţii privind pensiile şi salariile din sectorul public, precum şi la eventuale noi majorări salariale acordate personalului bugetar.
 
"În acest context, membrii Consiliului au subliniat din nou importanţa atragerii şi utilizării eficiente a fondurilor europene, îndeosebi a celor aferente programului Next Generation EU, ce sunt esenţiale pentru realizarea reformelor structurale necesare şi a tranziţiei energetice, precum şi pentru sporirea potenţialului de creştere şi întărirea rezilienţei economiei româneşti. Totodată, au fost reliefate incertitudinile şi riscurile semnificative la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, generate de războiul din Ucraina şi de conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi de evoluţiile economice sub aşteptări din Europa, îndeosebi din Germania", se menţionează în document.
 
Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că, în ansamblul său, contextul analizat justifică menţinerea neschimbată a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5% ą1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.
 
Banca centrală precizează că s-a reiterat importanţa continuării monitorizării atente a evoluţiilor mediului intern şi internaţional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu.
 
În aceste condiţii, Consiliul de Administraţie al BNR a decis în unanimitate menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00%; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00% şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de depozit la 6,00%.
 
De asemenea, CA al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 889 / 9025
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Avocații WH Simion & Partners se așteaptă ca practica de protecție a datelor cu caracter personal să devină și mai relevantă, având în vedere că, în următorii ani, reglementările ar putea să evolueze pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul lucrurilor (IoT) și blockchain-ul. Despre proiectele „flagship” ale echipei, într-o discuție cu Cosmina Simion (Managing Partner) și Petrus Partene (Senior Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...